Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNTÂMPLARE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 331 pentru ÎNTÂMPLARE.

Emil Gârleanu - Întâmplarea

Emil Gârleanu - Întâmplarea Întâmplarea de Emil Gârleanu Cum se întorsese de la târg, porunci să i se facă un ceai, îl înjumătăți cu rom, îl dădu de dușcă și se culcă. A doua zi îl găsiră mort, în pat, culcat pe o parte, cu mâna sub cap. Nici o urmă de zbuciumare, de suferință, nimic. Slugile curții și oamenii de pe moșie se perindară, unul câte unul, pe lângă patul stăpânului, duceau mâna la gură, rămâneau câteva clipe cu ochii mari deschiși, privind mortul, apoi, făcându-și cruce, se depărtau, fără să scoată o șoaptă. După părerea tuturor, întâmplarea aceasta nu putea veni așa, din senin. Să-l fi lovit cineva nu, nici nu era atins... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit boierul. Iaca, l-a găsit întins în pat, fără suflare. Și doar aseară, când s-a coborât din trăsurică, a vorbit cu mine: om ...

 

Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată

... Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată După această întâmplare minunată de Mihai Eminescu ........................................ ...După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică

... rămână în mintea tutulor oamenilor din neam în neam; căci se potrivesc pe veci de câte ori, fie-n orice împrejurări, li se ivește o întâmplare la fel. Așa bunăoară, iată o întâmplare foarte gravă care s-a ivit, zilele astea, în lumea politică: Rusia dă un ultimatum Chinei. Fiindcă nu toți cititorii noștri pot fi ... spuneam mai sus despre snoave și zicători. Cine ar crede că întîmplarea așa de gravă dintre două nemăsurate împărății, ca Rusia și China, este aceeași întâmplare din următoarea bătrână snoavă ? Un țigan, coborând la vale pe ulița satului, dă cu ochii de nașu-său, care vine dimpotrivă, dela deal. Cine știe ...

 

Alecu Russo - Ofițeri francezi în Moldova

Alecu Russo - Ofiţeri francezi în Moldova Ofițeri francezi în Moldova de Alecu Russo Întovărășiți de doamna baroneasă D... ofițerii din nr. 23 al Stelei , amăgiți de un huiet răspândit că Moldova vroia a organiza o armie, porniră din Cracovia și după multe întâmplări, precum se întâmplă nenorociților fugari, nevoiți a se odihni în Cernăuți mai mult decât un ceas, apucară drumul spre Moldova. Iată din cuvânt în cuvânt călătoria lor: "După ce făcusem pe tovărășița noastră a înghiți o litră de pâine de făină de păpușoi, muiat într-o butelcă de vin, duși de un țăran ce ne silise poliția a lua cu plată, pornirăm la nouă ceasuri seara spre a intra în Moldova. Vremea era frumoasă, dar noaptea întunecată și drumurile grele. Fratele-meu da brațul baronesei, mergând dinapoia trăsurii; eu eram înainte cu călăuzul nostru, arătându-i vârfurile pistoalelor, căci mărturisesc că cugetam că sila făcută nouă de a porni noaptea era pentru a ne prăda pe graniță. Mergeam de mai multe ceasuri de-a lungul Prutului, picând de osteneală, când calul nostru pică în nisip; zadarnică fu truda de ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... amândoi! Cine dintre cei de față va fi înțeles rostul acestor cuvinte? Am întors capul, privind într-acolo; pe fereastra deschisă, ca printr-o ciudată întâmplare, se zărea, într-un colț, tabloul. Am lăsat să pornească mortul, apoi, pentru că nu era nimeni, m-am apropiat. Am stat mult și l ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

... crede Că se plătea altădată Vreo dajdie însemnată Sub nume de ferestrit; Măcar că nu mi se pare Nici undeva am citit, Că la vreo întâmplare Nobilii să fi plătit. Astfel de năravuri proaste, Dacă vreodată-au fost, N-au putut fi ale noastre, Ci-ale norodului prost. Numai el singur ... e delicată, Și prea puțin câștigăm, La mulțimea nensemnată, Adevărul s-aruncăm. Dar în vorbă neplăcută Ca să nu ne încurcăm, Și ca nu, din întâmplare, S-aduc la mulți supărare, Descrierea începută, Mai bine să o urmăm. Aproape de casă-ndată, Spre miazănoapte s-arată O biserică smerită, Un templu ... dimineață Mulțumirea se năștea. Dacă vreo cugetare C-o umbră de întristare Fruntea mea acoperea, Ușoara-i întipărire, Ca cercul acel subțire, Ce-ațâță din întâmplare Pe-o undă nemișcătoare Un vânt cu lină suflare, Trecea, se pierdea de sine, Ș-al firii glas simțitor, Și ideile senine Luau iarăși cursul ...

 

Ion Creangă - Cinci pâini

... cinci pâni, de parcă n-au mai fost. După ce-au mântuit de mâncat, călătorul străin scoate cinci lei din pungă și-i dă, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând: — Primiți, vă rog, oameni buni, această mică mulțămită de la mine, pentru că mi-ați dat demâncare la ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... pe un trecător: Mă rog dumitale, ce arde? Acesta îi răspunse din treacăt: Ulița Mare. Bătrâna își rosti numele, cum obișnuia să facă la orice întâmplare ce-i redeștepta mila sau mâhnirea: Smărăndiță, Smărăndiță! Și iar se făcu tăcere. Numai de departe venea vuietul năbușit al unui zbucium. Mă cuprinsese o ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Înșiră-te margăritare

... acum se deschideau la soare, Acum piereau în aurul din grâu... Au fost odată trei secerătoare... Înșiră-te frumos, mărgăritare! --Și iată că, adus de întâmplare, Trecea un fiu de împărat în sus, Și-a zis atuncea fata cea mai mare: ,,De m-ar lua pe mine-aș fi ... și mare dete Din cele două mândre scânteioare Să fim iar feți cu daurite plete, Și să venim aici la șezătoare, Să spunem trista noastră întâmplare, Înșiră-te frumos, mărgăritare! Plângea cu hohot biata-mpărăteasă Într-un ungher, cum asculta acestea, Iar împăratul crunt se-ntunecase Înțelegând ce rost avea povestea ...

 

Alecu Donici - Calul și măgarul

... Alecu Donici - Calul şi măgarul Calul și măgarul de Alecu Donici Păstorul unor oi, pe lângă turma sa Avea un cal și un măgar. Din întâmplare el găsește o harșa, Cusută tot în fir și în mărgăritar. Harșaua, precum știu acei ce merg călare, Se cade calului spre înfrumusețare. Păstorul însă ... răcorit Și chiar ca un măgar de glod plin au ieșit. Din fabulă e lămurit, Cum că păstorul au greșit, Iar el o da la întâmplare. Eu însă socotesc: că calul, deși are Nărav de tăvălit când este asudat, Dar nu se bagă-n glod, și cum s-au ridicat Îndată ...

 

Constantin Negruzzi - Împăratul Albert

... femeie săracă, care trecea, alergă spre el și șeful imperiului german își dete duhul în brațele unei cerșătoare care îi ștergea sângele cu strențe. Această întâmplare a întârziat campania, dar duca Leopold, fiul său, să gătea de război; după poruncele sale, contele Othon de Strassberg se găti a ...

 

   Următoarele >>>