21.4 C
București
joi, 6 octómbrie 2022
AcasăCulturăUltimul dublu eveniment la Artmark

Ultimul dublu eveniment la Artmark

Casa de Licitații Artmark organizează săptămâna aceasta ultimele licitații ale lunii într-un dublu eveniment. Joi, 23 iunie, vor avea loc, de la ora 19:00 Licitația Biedermeier, în cadrul căreia vor fi scoase la vânzare 49 de piese rare de mobilier, perfect conservate, în stil Biedermeier, iar de la ora 19:30 Licitația de Artă Exotică, care reunește o colecție de aproximativ 200 de obiecte reprezentative pentru culturile îndepărtate ale Africii, Asiei, Orientului Mijlociu ori Americii de Sud, inclusiv o colecție de ii populare și kimonouri.

“Cele 49 de piese din cadrul Licitației Biedermeier, aparținând aceleași colecții, au fost destinate unui proiect de hotel în orașul Sibiu, și au fost colecționate cu trudă, în timp, având în vedere că stilul, apărut la începutul anilor 1800 și dominant în Transilvania în prima jumătate a secolului XIX, se mai regăsește intact doar în casele-muzeu și, arareori, în locuințe aristocratice retrocedate. Cele mai importante piese din licitație sunt cele atribuite celebrului ebenist austriac Joseph Danhauser (ori atelierului acestuia), unul dintre fondatorii stilului Biedermeier în arta decorativă. Prețurile loturilor de mobilier scoase în licitație sunt mai degrabă accesibile, variind între 200 de euro pentru un scaun de la 1820 ori o cutie de bijuterii de la 1830 și maxime de 2.000 de euro pentru seturi de mobilier precum canapea și fotolii ori seturi de câte 6 scaune, concepute toate pentru același interior și toate datând de acum două secole și admirabil prezervate. Licitația se adresează atât colecționarilor cultivați, dar și designerilor de interior interesați de piese rare cu care să completeze spațiile interioare – mese și comode ornate cu motive inspirate din natură, scaune sau fotolii tapițate în culori elegante, canapele statement, dar și oglinzi impozante”, se precizează într-un comunicat de presă al casei de licitație, remis cotidianului național “România liberă”.

Licitația reunește și câteva piese din colecția istorică a unuia dintre cei mai importanți colecționari de artă din perioada postbelică – Garabet Avachian, și el un pasionat al stilului Biedermeier. Cea mai impresionantă piesă rămasă din colecția acestuia este cafetiera Biedermeier din argint, cu ansă din lemn de palisandru. Realizată într-un atelier vienez de către celebrul meșter Andreas Weichesmuller, cafetiera are un preț de pornire de 700 de euro. 

În ajunul Zilei Universale a Iei, celebrată de românii de pretutindeni pe 24 iunie, este scoasă la licitației o colecție de ii și kimonouri. Multe dintre piesele selecției provin din colecția curatorului Iulia Gorneanu și vor fi scoase la licitație în cel de-al doilea eveniment al serii – „Mituri și Legende” – Licitația de Artă Exotică. Cu această ocazie, iubitorii portului tradițional românesc au acces, spre exemplu, la un vâlnic cu tel din zona Mehedinți, care poartă motivul pomului vieții; un exemplar similar se regăsește în colecția permanentă a Metropolitan Museum din New York. Piesa din licitația de joi, 23 iunie, are un preț de pornire de 1.000 de euro și este rarisimă. Un costum complet, format din ie oltenească, fotă cu fir metalic de Muscel, maramă și brâu, are un preț de pornire de 400 de euro și datează din perioada interbelică. Pe lângă ii, licitația reunește și o impresionantă colecție de 9 kimonouri japoneze, toate obiecte de colecție, perfect întreținute și deplin purtabile. Cea mai valoroasă piesă este kimonoul ceremonial de nuntă, din mătase, decorat cu flori de cireș și broderii cu fir de aur furisode, realizat în 1950 și având un preț de pornire de 700 de euro.

“Piesele din cadrul celor două licitații sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță și pot fi admirate până joi, 23 iunie, în regim gratuit, în intervalul orar 10:00-20:00. Până atunci, pasionații pieselor de colecție pot plasa oferte scrise la sediul Artmark pe str. C.A. Rosetti, nr. 5, sau online pe artmark.ro”, mai arată sursa citată.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Timișoara va avea autostradă până în capitala Serbiei, Belgrad

Orașul Timișoara va fi conectat cu o autostradă care va ajunge până în capitala Serbiei, Belgrad, iar de acolo spre vestul Europei. Acest proiect este...

Contradicțiile lui Eduard Hellvig

Semn că a învățat lecția profesorului său, Virgil Măgureanu, actualul director al SRI, Eduard Hellvig, are rare apariții publice. Și atunci se contrazice. Comunică...

Blue Air continuă să-l acuze pe președintele ANPC de infracțiuni, după depunerea plângerii penale pe numele acestuia

Blue Air îl acuză pe președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, de răspândirea de informații false în spațiul public, compania aeriană...
Ultima oră
Pe aceeași temă