Ramona de la Clejani s-a despărțit de iubit! Paris nu se simte vinovat: „Nu mă simt pătat cu absolut nimic”

 

Ruptura dintre fata lui Ionita de la Clejani si instrumentist pare iremediabila, după ce au apărut zvonuri ca acesta si-ar fi căutat fostă partenera.

 

Ady Paris a vorbit în exclusivitate cu reporterii Spynews.ro despre relația cu Ramona de la Clejani. Instrumentistul considera ca fostă partenera îi dorește raul, dar si alte persoane care ar fi invidioase ca a ajuns sa formeze un cuplu cu cântareata. Într-o prima faza a negat existenta unor mesaje cu fostă iubita.
 

”Eu nu știu de niciun mesaj, am aflat si eu ieri. Fata cu care am fost eu, din câte știu eu, din auzite, că avem prieteni comuni, fata este într-o relație. Eu așa știu. Suta la suta sunt invidioși oamenii, nu le convine sa mă vadă cu Ramona, ca si ea, la rândul ei, are foarte multi pretendenți, probabil asta a fost ideea”, a declarat Paris pentru Spynews.ro.

 

Instrumentistul a confirmat însa ruperea relației cu Ramona de la Clejani, chiar daca si-a susținut în continuare, cu tărie, nevinovăția: ”Eu nu am făcut nimic, eu nu mă simt pătat cu absolut nimic, mie Ramona nu mi-a făcut nimic, m-am înteles cu ea, despărțiți suntem, pentru ca nu i-a venit bine, daca e adevărat ce se aude, mesaje sau ce a venit, dar nu am avut o cearta mai rea sau sa ne vorbim urât”.

 

După ce a aflat despre conversatiile dintre iubitul ei si fostă lui iubita, Ramona de la Clejani a afirmat ca nu se poate impune în calea fericirii nimănui si ca Paris este liber sa facă exact ceea ce dorește. ”O respect si orice se va întâmpla de acum încolo, o sa o respect. Acum Dumnezeu știe daca vor mai fi împreuna, viata merge înainte si cu bune, si cu rele. Are o cariera foarte buna, are de cântat foarte mult, si eu la fel. Eu am rămas puțin șocat cu aceste mesaje”, a mai spus fostul iubit al artistei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest