Deuteronomul
Capitol 26 | |
1 |
Cînd vei intra în țara pe care ți -o dă de moștenire Domnul, Dumnezeul tău, cînd o vei stăpîni și te vei așeza în ea, |
2 |
să iei cele dintîi roade din toate rodurile pe cari le vei scoate din pămînt, în țara pe care ți -o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într`un coș, și să te duci la locul pe care -l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo. |
3 |
Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, și să -i spui: ,,Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în țara pe care Domnul a jurat părinților noștri că ne -o va da.`` |
4 |
Preotul să ia coșul din mîna ta, și să -l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău. |
5 |
Apoi să iei iarăș cuvîntul, și să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ,,Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s`a pogorît în Egipt cu puțini inși, și s`a așezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic și mare la număr. |
6 |
Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, și ne-au supus la grea robie. |
7 |
Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne -a auzit glasul, și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre. |
8 |
Și Domnul ne -a scos din Egipt, cu mînă tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni. |
9 |
El ne -a adus în locul acesta, și ne -a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere. |
10 |
Acum iată, aduc cele dintîi roade din rodurile pămîntului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!`` Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău. |
11 |
Apoi să te bucuri, cu Levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe cari ți le -a dat Domnul, Dumnezeul tău, ție și casei tale. |
12 |
După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din rodurile tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s`o dai Levitului, străinului, orfanului și văduvei; și ei să mănînce și să se sature, în cetățile tale. |
13 |
Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: ,,Am scos din casa mea ce este sfințit, și l-am dat Levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe cari mi le-ai dat Tu; n`am călcat, nici n`am uitat niciuna din poruncile Tale. |
14 |
N`am mîncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n`am îndepărtat nimic din ele pentru vre o întrebuințare necurată, și n`am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe cari mi le-ai dat. |
15 |
Privește din locașul Tău cel sfînt, din ceruri, și binecuvintează pe poporul Tău Israel, și țara pe care ne-ai dat -o, cum ai jurat părinților noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere.`` |
16 |
Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți poruncește să împlinești legile și poruncile acestea; să le păzești și să le împlinești din toată inima ta și din tot sufletul tău. |
17 |
Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rînduielile Lui, și vei asculta de glasul Lui. |
18 |
Și azi, Domnul ți -a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți -a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, |
19 |
și îți va da asupra tuturor neamurilor pe cari le -a făcut: întîietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfînt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ți -a spus.`` |