2 Samuel
Capitol 6 | |
1 |
David a strîns iarăș pe toți aleșii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni. |
2 |
Și David, cu tot poporul care era cu el, a pornit dela Baale-Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oștirilor, care stă între Heruvimi deasupra chivotului. |
3 |
Au pus chivotul lui Dumnezeu într`un car nou, și l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza și Ahio, fiul lui Abinadab, cîrmuiau carul cel nou. |
4 |
L-au luat dar din casa lui Abinadab de pe deal; Uza mergea alături de chivotul lui Dumnezeu, și Ahio mergea înaintea chivotului. |
5 |
David și toată casa lui Israel cîntau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu arfe, cu lăute, cu timpane, cu fluere și cu țimbale. |
6 |
Cînd au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mîna spre chivotul lui Dumnezeu și l -a apucat, pentrucă erau să -l răstoarne boii. |
7 |
Domnul S`a aprins de mînie împotriva lui Uza, și Dumnezeu l -a lovit pe loc pentru păcatul lui, și a murit acolo lîngă chivotul lui Dumnezeu. |
8 |
David s`a întristat că Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă, rupîndu -l pe loc. Și locul acesta a fost numit pînă în ziua de azi Pereț-Uza (Ruperea lui Uza). |
9 |
David s`a temut de Domnul în ziua aceea, și a zis: ,,Cum să intre chivotul Domnului la mine?`` |
10 |
N`a vrut să aducă chivotul Domnului la el în cetatea lui David, și l -a dus în casa lui Obed-Edom din Gat. |
11 |
Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat, și Domnul a binecuvîntat pe Obed-Edom și toată casa lui. |
12 |
Au venit și au spus împăratului David: ,,Domnul a binecuvîntat casa lui Obed-Edom și tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu.`` Atunci David a pornit, și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. |
13 |
Cînd ceice duceau chivotul Domnului au făcut șase pași, au jertfit un bou și un vițel gras. |
14 |
David juca din răsputeri înaintea Domnului, și era încins cu efodul de in subțire. |
15 |
Astfel au suit David și toată casa lui Israel chivotul Domnului, în strigăte de bucurie și în sunet de trîmbițe. |
16 |
Pe cînd chivotul Domnului intra în cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastră; și, văzînd pe împăratul David sărind și jucînd înaintea Domnului, l -a disprețuit în inima ei. |
17 |
După ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui în mijlocul cortului pe care -l ridicase David pentru chivot; și David a adus... înaintea Domnului arderi de tot și jertfe de mulțămire. |
18 |
Cînd a isprăvit David de adus arderile de tot și jertfele de mulțămire, a binecuvîntat poporul în Numele Domnului oștirilor. |
19 |
Apoi a împărțit la tot poporul, la toată mulțimea lui Israel, bărbați și femei, fiecăruia cîte o pîne, o bucată de carne și o turtă de stafide. Și tot poporul a plecat, fiecare la casa lui. |
20 |
David s`a întors să-și binecuvinteze casa. Mical, fata lui Saul, i -a ieșit înainte, și a zis: ,,Cu cîtă cinste s`a purtat azi împăratul lui Israel descoperindu-se înaintea slujnicelor supușilor lui, cum s`ar descoperi un om... de nimic!`` |
21 |
David a răspuns Micalei: ,,Înaintea Domnului, care m`a ales mai pe sus de tatăl tău și de toată casa lui, ca să mă pună căpetenie peste poporul Domnului, peste Israel, înaintea Domnului am jucat. |
22 |
Vreau să mă arăt și mai de nimic de cît de data asta, și să mă înjosesc în ochii mei; totuș voi fi în cinste la slujnicele de cari vorbești.`` |
23 |
Și Mical, fata lui Saul, n`a avut copii pînă în ziua morții ei. |