A r c h e u s . r o

(Către mai marele cîntăreților: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: ,,Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.``

Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuș durerea mea nu era mai puțin mare.

Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi -a venit cuvîntul pe limbă, și am zis:

,,Doamne, spune-mi care este sfîrșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cît de trecător sînt.``

Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s`ar ținea. -

Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, și nu știe cine le va lua.

Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea

Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!

Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

Abate-Ți loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale.

Tu pedepsești pe om, și -l lovești pentru fărădelegea lui: îi prăpădești, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.

Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, și pleacă-Ți urechea la strigătele mele! Nu tăcea în fața lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toți părinții mei.

Abate-Ți privirea dela mine, și lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc și să nu mai fiu!