Psalmii
Capitol 91 | |
1 |
Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atoputernic, |
2 |
zice despre Domnul: ,,El este locul meu de scăpare, și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!`` |
3 |
Da, El te scapă de lațul vînătorului, de ciumă și de pustiirile ei. |
4 |
El te va acoperi cu penele Lui, și te vei ascunde supt aripile Lui. Căci scut și pavăză este credincioșia Lui! |
5 |
Nu trebuie să te temi nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care sboară ziua, |
6 |
nici de ciuma, care umblă în întunerec, nici de molima, care bîntuie ziua nameaza mare. |
7 |
O mie să cadă alături de tine, și zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia. |
8 |
Doar vei privi cu ochii, și vei vedea răsplătirea celor răi. |
9 |
Pentrucă zici: ,,Domnul este locul meu de adăpost!`` și faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, |
10 |
de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tău. |
11 |
Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale; |
12 |
și ei te vor duce pe mîni, ca nu cumva să-ți lovești piciorul de vreo piatră. |
13 |
Vei păși peste lei și peste năpîrci, și vei călca peste pui de lei și peste șerpi. - |
14 |
,,Fiindcă Mă iubește-zice Domnul-deaceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. |
15 |
Cînd Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strîmtorare, îl voi izbăvi și -l voi proslăvi. |
16 |
Îl voi sătura cu viață lungă, și -i voi arăta mîntuirea Mea``. |