A r c h e u s . r o

Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, și care se întîlnește des între oameni.

Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogății, și slavă, așa că nu -i lipsește nimic din ce -i dorește sufletul; dar Dumnezeu nu -l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare.

Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, și ar trăi mulți ani, -oricît de mult i s`ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătățile agonisite de el, și dacă nici de înmormîntare n`are parte, eu zic că o stărpitură este mai fericită decît el.

Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, și numele îi rămîne acoperit cu întunerec;

n`a văzut, nici n`a cunoscut soarele; și de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.

Și de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

Toată truda omului este pentru gura lui, și totuș poftele nu i se împlinesc niciodată.

Căci ce are înțeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care știe să se poarte înaintea celor vii?

Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: și aceasta este o deșertăciune și goană după vînt.

Ce este omul, se cunoaște după numele care i s`a dat de mult: se știe că este din pămînt, și nu poate să se judece cu celce este mai tare decît el.

Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulțește deșertăciunea, ce folos are omul din ea?

Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții lui de viețuire deșartă, pe cari le petrece ca o umbră? Și cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?