|
|
||
|
ÎNDEPĂRTARE (DE, DE LA, DIN) - cuvântul nu a fost găsit. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru ÎNDEPĂRTARE (DE, DE LA, DIN)Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru ÎNDEPĂRTARE (DE, DE LA, DIN). Dorin Ștef - Miorița s-a născut în Maramureș ... M. Eliade / Sens impus absurdului – M. Eliade / Trasfigurare a condiției adamice – N. Steinhardt / Sens etic dat morții – R. Vulcănescu. â– De la Noica la Latham. Desprinderea de spiritul Mioriței – C. Noica / Miorița nu este un cântec de pierdere – N. Stănescu / Un sacrificiu asumat – R. Sfințescu / Moarte simulată – D. Suiogan / Românii au capacitatea de a primi relaxați loviturile soartei – E.H. Latham. â– Concluzii. 3. Complexele exegetului mioritic Impasul cercetărilor / Patriotismul local / Mesianismul / Ateismul mioritic / Cerșetorii de ... Miorița lui J. Verne. G.B. Pighi. Compoziții muzicale. Arte vizuale – L. Saltzman. Traduceri. Miorița și globalizarea culturii Claude LĂ©vi- Strauss. / Despre apartenența Mioriței la cultura europeană. Afinități cu culturile marginale indo-europene, de tip major. II. O călătorie inițiatică. Analiza variantelor mioritice din Maramureș I. Urcarea oilor la munte Anul Arhaic. Marea Translare a Anului Nou. Reminiscența primăverii în colinde. / Refrenele. Incantații. Momentul execuției. Sărbătoarea înfloririi mărului. / Tânjaua – Plugușorul. Mic ... final al inițierii. Tripla revelație. Mitul Marii Treceri. Cântecul zorilor. Rozaliile. Rugăciunea păcurarului – Tentația concilierii. Mituirea păstorilor. O, moarte, ce ți-aș plăti?. Bodița. / De s-a-ntâmpla să mor eu. Sentimentul de ... moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i ... ca moșneagul să nu se întrebe și să nu cerceteze cum și ce fel se întâmplase lucrul. Și din pricina asta îi știau cu toți de frică. Mai cu seamă de la întâmplarea cu banii lui Almașu. Acestuia i se furase niște parale, tot ce strânsese și el o viață întreagă, vreo două-trei sute de lei. S-a plâns bietul om la toți, și atâta era de ... Ion Luca Caragiale - Câteva păreri ... scoate, se-nțelege, din discuție cazul de distrucție marerială completă. Cărțile unice din biblioteca Alexandriei, templul minunat de la Efes și altele s-au dus de-a binele fără putință de reîntoarcere, ca și boabele de grâu dintr-un lan dat pradă flăcărilor. * Dar să ne întoarcem la talent. Ce este talentul? De! aceasta este nu prea ușor de spus, dar poate nu de tot imposibil. Mai întâi, nu trebuie să ne grăbim. Apoi, voi cere voie cititorului să amânăm răspunsul la această întrebare pănă după ce vom fi dat un răspuns la o altă întrebare, și anume: ce este lipsa de talent? Orice suflet de om, fie acesta un gușat, fie cel mai rafinat artist, are o coardă întinsă, gata să sune, așa ca să-l mulțumească până la un grad ce s-ar putea numi fericire, la contactul unor anumite împrejurări. Gușatul, mâhnit cine știe de ce, moțăie seara pe prispa colibii, cu ochii jumătate închiși, cu figura gravă, care n-ascunde, poate, nici un gând. Atunci, în față-i se ... virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora. Într-un cuvânt, pentru că n-are talent. Lipsa Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche ... se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de zi și noapte a jerfitei sale tinereți, cum se învoiseră cu toții să-l îngroape sub tăcere! Din grelele încercări de tot soiul prin cari trecuse atâția ani de restriște și cari ar fi doborât un uriaș, această făptură de fier ieșise călită de două ori. Pașadia nu fusese omul resemnării, încrederea în sine și sângele rece nu-l părăsiseră în cele mai negre clipe; statornic în urmărirea țelului ... năzui la ... Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II ... informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea cu totul altfel de cum mă lăsase să ... Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic ... a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi ... |
||