|
|
||
DOBITOCEȘTE - Definiția din dicționarTraducere: engleză Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. DOBITOCÉȘTE adv. Ca dobitoacele; prostește; fără bun-simț. - Dobitoc + suf. -ește.Sursa : DEX '98 DOBITOCÉȘTE adv. v. prostește.Sursa : sinonime dobitocéște adv.Sursa : ortografic DOBITOCÉȘTE adv. 1) În felul dobitoacelor; ca dobitoacele. 2) fig. Ca proştii; prostește. /dobitoc + suf. \~esteSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru DOBITOCEȘTERezultatele 1 - 3 din aproximativ 3 pentru DOBITOCEȘTE. Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului ... fără minte; lăcustele, cobzari de cârciumă; pitpalacul, hoinar cosmopolit; broasca se reazemă pe picioarele-i strâmbe și-și răsfrânge gușa și burta cleioasă și, privind dobitocește, cu ochii pe jumătate închiși, seamănă cu un moșier gros, cu ceafa și cu pântecele revărsate; șoarecii sunt niște hoți fricoși; boii-popii, popor tihnit ... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan şi Vidra Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..." Cuprins 1 DEDICAȚIUNE 2 CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 3 CÂNTUL II - RĂZBUNAREA 4 CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC 5 CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS 6 CÂNTUL V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În stalactit se-ncheagă o undă, picurată, P-o stâncă ne-ncetat; Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată Suspin cristalizat! Mânia mizantropă a omului în goană, Sarcasmul infernal Le vezi în astă ... Panait Istrati - Chira Chiralina Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul să înțeleg viața cum o simt. Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom aerul curat, care se ridica din nisipul de curând udat — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei ... |
||