Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: FULGERA

  Vezi și:FULGERA, FULGERĂTURĂ, FULGERĂTOR, FULGERARE, STRĂFULGERA ... Mai multe din DEX...

FULGERAT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. - V. fulgera.

Sursa : DEX '98

 

FULGERÁ//T \~tă (\~ți, \~te) 1) v. A FULGERA. 2) Care a fost lovit de fulger. 3) fig. (despre persoane) Care acționează pripit; iute din fire. 4) (despre fructe) Copt înainte de termen (și fără gust); pălit. Cireșe \~te. /v. a fulgera

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru FULGERAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 144 pentru FULGERAT.

Vasile Alecsandri - Sentinela română

Vasile Alecsandri - Sentinela română Sentinela română de Vasile Alecsandri Poem istoric Românul nu piere. I Din vârful Carpaților, Din desimea brazilor, Repezit-am ochii mei Ca doi vulturi sprintenei Pe cea vale adâncită Și cu flori acoperită, Ce se-ntinde ca o ceață Pân în Dunărea măreață Și de-acolo-n depărtare Pân în Nistru, pân în Mare. Iar pe cel amar pustiu Cu văzutul ce-ntâlnii? Întâlnii viteaz oștean, Purtând semne de roman, Falnic, tare ca un leu Și cu chip frumos de zeu. Brațu-i stâng era-ncordat Sub un scut de fier săpat Ce ca soarele sorea Și pe care se zărea O lupoaică argintie Ce părea a fi chiar vie, Și sub fiară doi copii Ce păreau a fi chiar vii. Mâna-i dreaptă ținea pală; Iar pe cap purta cu fală Coif de aur lucitor, Ca un zeu nemuritor. Cel viteaz era călare Pe-un cal alb în nemișcare, Și, ca dânsul, neclintit Sta, privind spre răsărit. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga, Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie, Unde, ca prin vis trecând S-auzea din când în când Vuiet surd, grozave șoapte Ce veneau din miazănoapte, ...

 

Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra

Mateiu Caragiale - Sihastrul şi umbra Sihastrul și umbra de Mateiu Caragiale Minunea Sfântului Grigore Papa De furia furtunii au nu te temi, străine Cu searbăd chip, ce singur, prin ceață, treci gemând, De te vei pierde-n codri amar va fi de tine, Nu vezi cum fierb nori negri la zare fulgerând? Ascultă vântul rece în apriga-i mânie Ce sumbru vaier smulge stejarilor trufași, Stă gata să pornească năprasnica urgie Cerească, și mai pregeți? - oprește ai tăi pași! Chiar pasărea de noapte ce-a cobe-n selbă țipă La cuibu-i se întoarce în turnul părăsit Să-și oploșească puii și, tremurând, în pripă, Tot ce e viu s-ascunde de spaimă năpădit. Hai, dar, în sihăstria din vechile ruine De te adăpostește și tu, rămâi la mine. - Nu, nu pot, îmi răspunse cernitul călător, De buna ta primire sorțit sunt să n-am parte, Pleca-voi înainte, în noapte, sunt dator Să merg fără-ncetare și fără țel, departe, Și nu știi de odihnă ce sete mi-e, ce dor... - Rămâi, și locuința-mi tu ia-o drept a ta, Ca și cum tu stăpânul ai fi, iar eu străinul, Găsi-vom înăuntru ...

 

Vasile Alecsandri - Frații Jderi

Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.“ „Urât, frumos, alb, negru, eu nu știu, ...

 

Vasile Alecsandri - Pe malul mărei

Vasile Alecsandri - Pe malul mărei Pe malul mărei de Vasile Alecsandri În ceasul trist de noapte, când apriga furtună Pe marea tulburată, săltând din val în val, Se-nalță, se lățește și vâjâie și tună, Zdrobindu-se de mal, Atunci când spaima crudă fiori suflă prin lume, Când tunetul se poartă vuind din loc în loc, Când marea frământată s-acopere de spume Și norii ca talazuri arunc spume de foc, Îmi place a sta singur pe-o stâncă dărâmată, S-aud pe valuri vântul cu groază șuierând, Să văd pe-ntinsul negru furtuna întărtată Și cerul fulgerând. Căci inima mea astfel de jale e muncită Și plânge cu durere la tine când gândesc, O! maică, înger dulce! o! maica mea iubită! Tu, ce-ai zburat din brațe-mi în leagănul ceresc! Pierdut în întuneric sub cerul fără stele , Lipsit de-a ta ființă ce zace în mormânt, Eu văd în nori, în valuri, icoana vieții mele Și gem cu-a noptei vânt! Ah! mult amar e ceasul când dorul ce jălește, Cătând în vremi trecute un suvenir slăvit, Se-mpiedică în zboru-i și cade, se lovește De peatra mormântală ...

 

George Coșbuc - Moartea lui Fulger

George Coşbuc - Moartea lui Fulger Moartea lui Fulger de George Coșbuc În goana roibului un sol, Cu frâu-n dinți și-n capul gol, Răsare, crește-n zări venind, Și zările de-abia-l cuprind, Și-n urmă-i corbii croncănind Aleargă stol. El duce regelui răspuns Din tabără. Și ține-ascuns Sub straiul picurând de ploi Pe cel mai bun dintre eroi Atâta semn de la război, Și-a fost de-ajuns! Pe Fulger mort! Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! De-argint e alb frumosu-i port, Dar roș de sânge-i albul tort, Și pieptul gol al celui mort De lănci e plin. Sărmanul crai! Când l-a văzut Și, când de-abia l-a cunoscut, Cu vuiet s-a izbit un pas De spaimă-n lături și-a rămas Cu pumnii strânși, fără de glas, Ca un pierdut. Să-i moară Fulger? Poți sfărma Și pe-un voinic ce cuteza Să-nalțe dreapta lui de fier Să prindă fulgerul din cer? Cum pier mișeii dacă pier Cei buni așa? Dar mâne va mai fi pământ? Mai fi-vor toate ...

 

Mihai Eminescu - Codru și salon

Mihai Eminescu - Codru şi salon Codru și salon de Mihai Eminescu I Zadarnic fete mândre zâmbind cutreier sala Și muzică-i și visuri și farmec îndelung. În ochii unui tânăr sădită e răceala Și note cât de blânde în inimă-i n-ajung. Amicul cel de-o vrâstă păharul lui îl împle Și-l cheamă și pe dânsul la masa unde beu; Pe mânile-amândouă el ține a lui tâmple, Se uită pe fereastă cum ninge-ncet... mereu. Se uită cum omătul copaci și case-ncarcă, Cum vântul farmă ramuri zvârlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și parcă Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde izvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. Ar vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stânce încuibate, ce mai că se prăval, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui deal. Să aib-ar vrea colibă de trestii, mititică, În ea un pat de scânduri, mușchi verde de covor, Din pragu-i să se uite la munte cum ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ștefan

Ştefan Octavian Iosif - Când a fost să moară Ştefan Când a fost să moară Ștefan de Ștefan Octavian Iosif Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară: Câte brațe-n deznădejde Către cer nu se-nălțară? Câte jertfe la altare, Câtă smirnă și tămâie, Pentru ca viteazul Ștefan Viu și teafăr să rămâie! Se părea că nici pământul Nu se-ndură să-l primească, Pe acel ce-a fost preavrednic Peste tot să-l stăpânească. Și de groază și durere S-a cutremurat pământul, Ca în ziua răstignirii Celui ce-a vestit cuvântul... Când a fost să moară Ștefan, Multă jale-a fost în țară. Cine ar putea să spună Câte inimi sângerară? Iarnă grea ca niciodată Și o foamete cumplită Se-abătură-n anul cela Peste țara lui iubită. Însă nici pe patul morții Nu putea s-o dea uitării Cela ce pe drept fusese Poreclit: Părinte-al Țării... Lângă patul său chemându-i, Mângâie pe toți sărmanii, Plâng și îi sărută mâna Văduvele și orfanii. Plâng și-l binecuvântează, Și se-ntorc pe la căminuri, ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Ce tristă mi-e inima...

Ştefan Octavian Iosif - Ce tristă mi-e inima... Ce tristă mi-e inima... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 19 februarie 1895 Ce tristă mi-e inima, tristă ! E-n mai și e cald și-i lumină. În deal, lîngă teiul de strajă, Stau dus pe reduta-n ruină. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. În mii de culori mi s-arată Podoabele mîndrei naturi: Grădine, și chioșcuri, și oameni, Și vite, și lunci, și păduri. Jos, fete albesc și bat rufe; Lin zbîrnîie din depărtare Subt scocul înalt, roata morii Și prăfuie mărgăritare... Pe lîngă gheretă se plimbă, În turnul castelului sur, Străjeru-n tunica lui roșe; El face la stînga-mprejur. Cu flinta la soare se joacă Și-i fulgeră-n mîini acea flintă; Salută, o pune la umăr... Aș vrea să mă ieie la

 

Ștefan Octavian Iosif - Legendă

Ştefan Octavian Iosif - Legendă Legendă de George Coșbuc A fost un tânăr împărat — De la mișei a smuls averea Și-a smuls de la tirani puterea Și mulți nebuni a spânzurat.    Dar patru inși vorbind în șoapte L-au dus în giulgiuri învălit Și-n codru cel mai tăinuit L-au îngropat târziu în noapte. Cei tari au zis: «A fost mișel! Ne-a prigonit prea multă vreme.» Iar popii fulgerau blesteme In cei ce mai vorbeau de el:    Nici voie să-și cernească portul, Nici drept să-l plângă n-au avut Și niciodată n-au știut În ce pământ le doarme mortul. Și nu vor ști! Căci groapa lui În blestemat pământ s-ascunde, Nici soare-acolo nu pătrunde, Nici plângerile nimănui.    Jurat-a Iadul să-ngrădească Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori,    Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; ...

 

Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare

Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...

 

Alexandru Macedonski - Vânt de stepe

Alexandru Macedonski - Vânt de stepe Vânt de stepe de Alexandru Macedonski Cântec al slavului de sud Spre locuri unde nu se află societăți organizate, Pustii, întinse, fără urme de plug, de-orașe sau de sate, Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeți, Cu flori albastre, cu flori roșii, în raza clarei dimineți, Cu aerul umplut de-arome sălbatice și mușcătoare, Ce răzvrătind musculatura o reîncarcă cu vigoare, Uitând ce sunt și unde m-aflu, îmi duc al cugetului cort, Și renăscând la viață nouă, naufragiat ajuns la port, Sunt principe stăpân pe stepă cât pot cuprinde cu vederea... Îmi crește păru-n stufuri negre și-n ochi îmi fulgeră plăcerea, Sunt june, sunt puternic, liber, — încalec repede-armăsar, Apun ici-colo ca nălucă și dincolo din nou răsar... Jiletca mea e de mătase cu fir de aur ceaprezată, Cămașă am cu mâneci roșii, și cizma mea e-mpintenată De-un fel de bold ce poartă-n vârfu-i o boabă chiar de     diamant... Am pantaloni ce cad în cute și am mustață de amant, O Varinkă cu ochi albaștri ca stelele sub fruntea serii Pe granița pustietății m-așteaptă-n vântul primăverii Și împletindu-și ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru FULGERAT

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru FULGERAT.

FULGERA

FULGERÁ , fúlger , vb . I . 1. Intranz . ( La pers . 3 ) A se produce fulgere în atmosferă . 2. Intranz . Fig . A scânteia , a luci , a sclipi ( ca un fulger ) . 3. Tranz . Fig . A izbi pe cineva doborându - l cu o lovitură rapidă și

 

FULGERĂTURĂ

... FULGERĂTÚRĂ , fulgerături , s . f . ( Rar ) Faptul de a fulgera ; fulger , fulgerare . - Fulgera

 

FULGERĂTOR

... FULGERĂTÓR , - OÁRE , fulgerători , - oare , adj . 1. Iute ( ca fulgerul ) , rapid . 2. Fig . ( Despre privire ) Rapid ; pătrunzător . - Fulgera

 

FULGERARE

... FULGERÁRE , fulgerări , s . f . 1. Acțiunea de a fulgera

 

STRĂFULGERA

... prin minte . 3. Tranz . A lovi pe cineva sau ceva pe neașteptate . 4. Tranz . Fig . A străbate cu mare iuțeală . - Stră - + fulgera