Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

GEMĂTOR - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

GEMĂTÓR, -OÁRE, gemători, -oare, adj. (Rar) Care geme. - Geme + suf. -ător.

Sursa : DEX '98

 

gemătór adj. m., pl. gemătóri; f. sg. și pl. gemătoáre

Sursa : ortografic

 

GEMĂT//ÓR \~oáre (\~óri, \~oáre) rar Care geme; plin de geamăt. Vânt \~. Glas \~. /a geme + suf. \~ător

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru GEMĂTOR

 Rezultatele 1 - 6 din aproximativ 6 pentru GEMĂTOR.

Alexandru Macedonski - Primăvara (Macedonski)

Alexandru Macedonski - Primăvara (Macedonski) Primăvara de Alexandru Macedonski     Sub flori de măr Ce mi se scutură în păr Se umple sufletul de soare; Pe orice frunți suferitoare, Oh! ningeți, albe flori de măr.     Sub liliac Sunt paseri dulci ce nu mai tac, Concert de voci mângâietoare Sărmani cu inimi gemătoare, Uitați, dormiți sub liliac.     Pe sub cais Din aripi bate albul vis De-o inocență răpitoare: Amanți cu inimi arzătoare, E fericirea sub cais.     Sub nucul lat Te afli însă izolat Și-n umbra lui îmbătătoare Trecutul naște ca o floare Ah! de-aș muri sub nucul

 

Ion Heliade Rădulescu - Portret

... glas; Pasul aurorei cei răcoritoare E mai puțin mândru decât al tău pas. Ea când se ivește, noaptea risipește; Și fața ta-n sânu-mi gemător, noptos, Revarsă lumină; nădejdea-mi zâmbește, La inimă-mi vede soare luminos. Model al virtutei! însăși fericirea! Care părinți astfel te desăvârșesc? Ochii lor cei ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Sonet (Heliade)

... mîngîitor, Cît căutătura-ți altceva mai are? Tu, a omenirii ș-a sexului floare ! De ce nu petrece ș-în... loc gemător

 

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi) Melancolie de Constantin Negruzzi Publicată în Almanah literar pe anul 1839 , București, 1839 O puternică plecare ce nu rabdă-mpotrivire Mă îndeamnă să cânt astăzi acea tânără simțire Ce-n singurătate numai își are locașul seu, Dar ceresc trimis în lume din sânul lui Dumnezeu. Fie ca aceste versuri ce curând vor fi uitate Să aducă alinare vrunor inimi întristate, Și resfirând pe-a lor cale niște nemernice flori, Să le-mprăștie necazul ș-ai supărărilor nori; Căci plăcerile sunt multe care vin din bucurie, Însă nu puține are și dulcea melancolie; Ș-un om simțitor alege, decât agere clătiri, Pe ale melancoliei liniștitele uimiri. Îl privești cătând să afle în al artelor locașe Nu icoane renumite, pomeniri mândre, trufașe, Ci tabloul melanholic unde-un june-amorezat Stă jălind pe străini țărmuri de iubita-i depărtat; Sau un tânăr ce suspină întru-o singurătate, Suferind pentru-a sa țară, pentru drept și libertate. Câte ori a zilei rază îl găsește încă treaz, Adâncit în reverie și cu lacrimi pe obraz! Câte ori petrece noaptea absorbit întru gândirea Unui fulger de nădejde ce-i menise fericirea, Cugetând la suvenirea unor ...

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta o mândră-mpărăție Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie. Domnea în ea atuncea un împărat prea mare, Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea, Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare, A țărilor lungi frâuri puternic le ținea. Și țările-nflorite și-ntunecata mare La glasul lui puternic gigantic se mișca. Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune, Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune. În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară, Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond, Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară, Cu stele, ca flori roșii pe-albastrul ei plafond, Cu arbori ce din iarnă fac blândă primăvară Și-ntind umbre cu miros pe-a salei întins rond, Acolo sta-mpăratul... ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

Mihai Eminescu - Geniu pustiu Geniu pustiu de Mihai Eminescu Dumas zice că romanul a existat totdeauna. Se poate. El e metafora vieții. Priviți reversul aurit al unei monede calpe, ascultați cântecul absurd al unei zile care n-a avut pretențiunea de-a face mai mult zgomot în lume decât celelalte în genere, extrageți din asteăaî poezia ce poate exista în ele și iată romanul. Printr-o claie prăfuită de cărți vechi (am o predilecțiune pentru vechituri), am dat peste un volum mai nou: Novele cu șase gravuri. Deschid și dau de istoria unui rege al Scoției care era să devină prada morții din cauza unui cap de mort îmbălsămat. Închipuiți-vă însă că pe cine l-a pus litograful să figureze în gravuri de rege al Scoției? Pe Tasso! Lesne de explicat: Economia. Am scos întradins portretul lui Tasso spre-a-l compara. Era el, trăsură cu trăsură. Ce coincidențe bizare pe fața pământului, îmi zisei zâmbind prin visarea mea. Putea-s-ar oare întâmpla unui Tasso o istorie asemenea celeia ce-o citeam?... Uitasem însă că tot ce nu e posibil obiectiv e cu putință în mintea noastră ...