Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ANTENĂ, ANTIFADING, ASIGNARE, BANDĂ, RADIOAMATORISM, RADIODIFUZIUNE, RADIOELECTRICITATE, RADIOEMIȚĂTOR, RADIOEMISIUNE, RADIOFRECVENȚĂ ... Mai multe din DEX...

RADIOCOMUNICAȚIE - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s.f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio^2. [Pr.: -di-o-] - Din fr. radiocommunication.

Sursa : DEX '98

 

radiocomunicáție s. f. (sil. -di-o-); pl. radiocomunicáții

Sursa : ortografic

 

RADIOCOMUNICÁȚI//E \~i f. Comuni- cație prin unde radio. [Sil. -di-o-] /radiocommunication

Sursa : NODEX

 

RADIOCOMUNICÁȚIE s.f. Transmiterea și recepția la distanță a unor sunete, semne sau imagini cu ajutorul undelor electromagnetice. [Gen. -iei. / cf. fr. radiocommunication].

Sursa : neologisme

 

RADIOCOMUNICÁȚIE s. f. transmiterea și recepția unor sunete, semnale sau imagini cu unde electromagnetice. (< fr. radiocommunication)

Sursa : neoficial

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru RADIOCOMUNICAȚIE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru RADIOCOMUNICAȚIE.

ANTENĂ

ANTÉNĂ , antene , s . f . 1. ( Adesea fig . ) Fiecare dintre cele două firișoare mobile care se află la capul unor insecte , al crustaceelor și al miriapodelor și care servește ca organ de simț . 2. Conductă sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formează un circuit electric ( folosit în radiocomunicații ) . 3. Bară lungă și mobilă prinsă transversal de catarg , spre a ține o parte din pânzele unei corăbii . 4. ( Fam . ; adesea la pl . ) Sursă de

 

ANTIFADING

ANTIFÁDING , adj . invar . ( Despre instalații de radiocomunicații ) Care are proprietatea de a reduce fenomenele de fading . [ Pr :

 

ASIGNARE

ASIGNÁRE s . f . ( Rad . ) Repartizare a frecvențelor de lucru pentru diferite stații de radiocomunicații . - După fr .

 

BANDĂ

BÁNDĂ^2 , benzi , s . f . 1. Fâșie de stofă , hârtie , de piele etc . cu care se înfășoară , se leagă sau se întărește ceva ; bantă . 2. ( în sintagmele ) Bandă de magnetofon = fâșie magnetizată pe care se imprimă și de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului . Bandă rulantă ( sau de transport , continuă ) = fâșie lată de piele , de cauciuc , de plăci metalice etc . , pe care se transportă automat materiale sau piese fabricate sau în curs de fabricație ; conveier . Lucru pe ( sau la ) bandă ( rulantă ) = sistem de lucru constând din operații executate succesiv de un șir de lucrători asupra unui obiect aflat pe o banda rulantă care trece prin fața fiecăruia dintre ei . Bandă de imagini = peliculă cinematografică . Bandă de circulație = fâșie lungă delimitată din partea carosabilă a unui drum , pe care pot circula în același sens numai un șir de vehicule . Bandă de rulment = partea de cauciuc din anvelopa unei roți de autovehicul care vine în contact cu pământul . 3. Margine elastică a mesei de biliard . 4. Șină care leagă cele două țevi ale unei arme de vânătoare . 5. Grup de frecvențe vecine sau apropiate ale unei radiații electromagnetice sau sonore . 6. ( în sintagmele ) Bandă ...

 

RADIOAMATORISM

RADIOAMATORÍSM s . n . Practicare a radiocomunicațiilor de către radioamatori . [ Pr . : - di - o - ] - Radioamator + suf . -

 

RADIODIFUZIUNE

... RADIODIFUZIÚNE , radiodifuziuni , s . f . Radiocomunicație

 

RADIOELECTRICITATE

RADIOELECTRICITÁTE s . f . Parte a fizicii care studiază oscilațiile de înaltă frecvență și undele electromagnetice , precum și aplicațiile acestora în radiocomunicații , în radiolocație etc . [ Pr . : - di -

 

RADIOEMIȚĂTOR

RADIOEMIȚĂTÓR , radioemițătoare , s . n . Instalație cu ajutorul căreia se produc unde electromagnetice folosite la radiocomunicații ; emițător radio ^1 . [ Pr . : - di - o - ] - Radio ^1 - + emițător ( după fr . radio -

 

RADIOEMISIUNE

RADIOEMISIÚNE , radioemisiuni , s . f . 1. Producere a undelor electromagnetice în scopul realizării unei radiocomunicații . 2. Emisiune radiofonică cu ajutorul căreia se transmit știri , programe culturale etc . [ Pr . : - di - o - e - mi - si - u - . - Var . : radioemísie s .

 

RADIOFRECVENȚĂ

RADIOFRECVÉNȚĂ , radiofrecvențe , s . f . Frecvență a unei oscilații sau a unei unde electromagnetice , folosită în radiocomunicații . [ Pr . : - di -

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...