Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:ÎNDRĂGIRE, ÎNDRĂGITOR, ÎNDRĂGIT, PLĂCEA ... Mai multe din DEX...

ÎNDRĂGI - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

ÎNDRĂGÍ, îndrăgesc, vb. IV. Tranz. A simți atracție, afecțiune, dragoste pentru cineva sau ceva; p. ext. a iubi. ** Refl. recipr. (Pop.) A se iubi. - În + drag.

Sursa : DEX '98

 

A (se) îndrăgia (se) urî

Sursa : antonime

 

ÎNDRĂGÍ vb. v. iubi.

Sursa : sinonime

 

îndrăgí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndrăgésc, imperf. 3 sg. îndrăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndrăgeáscă

Sursa : ortografic

 

A SE ÎNDRĂG//Í \~ésc intranz. rar A prinde dragoste (față de o persoană de sex opus); a se îndrăgosti; a se înamora; a se amoreza. /în + drag

Sursa : NODEX

 

A ÎNDRĂG//Í \~ésc tranz. A începe a iubi. \~ muzica. /în + drag

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNDRĂGI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 64 pentru ÎNDRĂGI.

Mihai Eminescu - Doină

... de două ori, Îți vin codri 'n ajutor, De-i suna a treia oară Toți dușmanii or să piară Din hotară în hotară - Îndrăgi

 

Mihai Eminescu - Doina

... ori ­ Îți vin codrii-n ajutor, De-i suna a treia oară Toți dușmanii or să piară, Din hotară în hotară ­ Îndrăgi

 

Costache Conachi - Visul amoriului

Costache Conachi - Visul amoriului Visul amoriului de Costache Conachi Informații despre această ediție     Gîndul meu fiind la tine de-a pururea sprijinit     Și de sînt la închisoare de tine nu-s despărțit.     Sufletul mei îi acolo unde și tu lăcuiești,     Și inima ce să bate, căci pe lîngă ea lipsăști,     Altă nimic nu dorește decît ceasul fericit,     Întru carele să sîmptă că de dînsul te-ai lipit.     Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ș-a fi închis,     Dar ce amețeală-i asta de care mă văz cuprins ?     Au întunecat văzduhul, ochii mi-au painjănit,     Am rămas uimit pe gînduri, nu mă lăsați, că-s perit !     Iată, o femeie vine, cu veșmînt preastrălucit,     Chiar ca soarele cînd iese, vara, despre răsărit.     Trupul ei părea că este alcătuit chiar de duh,     Căci mă prevedeam printr-însul ca printr-un curat văzduh.     Și clătindu-mă pe-ncetul, după ce m-au deșteptat,     Printr-o dulce sărutare îmi zice : „Ce-ai leșinat ?     Eu sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit     Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit.     Știu că inima ți-i dată în robie de curînd     Și că n-ai altă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul

Ştefan Octavian Iosif - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Elegie (Iosif, 2) Elegie de Ștefan Octavian Iosif În amintirea poetului I. Păun-Pincio O, scump prieten, mă gândesc la tine Și-s ani de când ai fost uitării dat; Nu știu de ce mereu în minte-mi vine Surâsu-ți bun și-atâta de ciudat. Și răsfoind azi răvășita-ți carte, Mă năpădesc, făcându-mă să plâng, Miresme dulci de flori și frunze moarte, Parc-aș străbate într-un veșted crâng. Parc-aș vedea iar toamna ce-ntârzie Pe lunca fermecatului Siret, Și-aud cea de pe urmă poezie Ce mi-o spuneai așa duios și-ncet. Prieten mort, ți-aduci aminte oare De zilele seninei primăveri, Când îndrăgeam un fluture, o floare, Ca doi șăgalnici și naivi truveri? Ori, rătăcind pe lună prin alee, Visam la vreo domniță-ntr-un castel, Balconu-mpodobit cu azalee Și scara de mătase către el? Ți-aduci aminte-acele sfinte zile Când dibuiam întâiul ritm din vers?... Tu te-ai oprit la colțul unei file... Dar eu de-atunci, vai, câtă cale-am mers! Ci de trăiai și tu, era mai bine? Nu ești mai fericit acolo, mort? N-ai fi urcat Calvarul ca și mine, Purtând pe ...

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...

 

Constantin Stamati - Stejarul singuratic

Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se ...

 

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea

Constantin Stamati - Zburătorul la zăbrea Zburătorul la zăbrea de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Fetiță amată, de ce șezi închisă În aceste ziduri cu porți ferecate? Și de ce zăbreaua nu o ții deschisă, Să privești la lună pân’ la miez de noapte? Fetiță, deschide-mi, căci mi-i frică tare, Pin tuneric, noaptea, când încep să umble Striga, tricoliciul ș-a morților umbre, Cu mantii de neguri pân-în ziua mare. Fetiță, eu nu sunt sahastru de munte, Ce ne spun de lume ce are să fie, Nici tânăr de-aciea ce își ies din minte, Îndrăgind cucoane ce nu vor să-i știe. Eu nu port nici cârjă, nici ostășești straie, Nici am plete negre, nici am barbă albă, Și a mea suflare atâta-i de slabă, Încât nici o iarbă nu poate să-ndoaie. Decât la prunci visul sunt mai ușor încă, Sunt fiu primăverii, și sunt iarna oaspe, Când fetele sara fac clacă de furcă, Căci atunci mă aflu pe-acolo pe-aproape. Iar în ziuă astăzi un flăcău cu-o fată Se dezmierda fraged și c-o sărutare M-au prins de-o aripă între buzișoare, Unde mă ținură ...

 

Dimitrie Anghel - Cișmigiul

Dimitrie Anghel - Cişmigiul Cișmigiul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui M Sadoveanu Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee, Și salcia cochetă cu plete elegiace, Ce se privea în apă cu drag ca o femeie, A pleșuvit cu totul ... Prind fulgi de-omăt să joace. Platanii, uriașii grădinii, se despoaie De coaja lor frumoasă, ca după scarlatină ... S-a ramolit acuma și falnica gherghină Zvârlindu-și, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie. Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu legănări de pendul să-și miște umbra-n lună ... Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul Ca niște simple gâște ... Fanfare nu mai sună ; S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e calendarul, ...

 

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

... de noapte tîrzie, în odaia mea și mi s-a așezat ușor Ia căpătîi, întunecîndu-mi albul pernelor cu umbra lui, mă va îndrăgi cu totul și mă va lua cu el în lumea lui brăzdată de cărări negre ca și multele linii de slove pe care le-am ...

 

Duiliu Zamfirescu - Corsarul

Duiliu Zamfirescu - Corsarul Corsarul de Duiliu Zamfirescu Într-un castel, pe malul mării, Pe-a cărui turnuri crenelate Furtunile le-a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase La amintirea fetei lui. Un ropot lung de vijelie Cu țipete premergătoare Chema pustiul din castel; El tremura din temelie Izbit de stânci spumegătoare Ce le-aducea valul cu el. Mugea oceanul de durere, Își ridica în ceruri valul Și se frângea căzând pe vânt; Bătrânul hoț, făr’ de putere, Vedea cum apa rupe malul Cu iedera de pe mormânt. Atunci sări drept în picioare Și, vrând să lupte cu furtuna, Corsarul s-aruncă înot; Dar firea cea nepăsătoare Învălui tot într-una Corsar și iederă și

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru ÎNDRĂGI

 Rezultatele 1 - 5 din aproximativ 5 pentru ÎNDRĂGI.

ÎNDRĂGIRE

... ÎNDRĂGÍRE s . f . ( Rar ) Faptul de a îndrăgi pe cineva . - V. îndrăgi

 

ÎNDRĂGITOR

... ÎNDRĂGITÓR , - OÁRE , îndrăgitori , - oare , adj . ( Rar ) Care îndrăgește . - Îndrăgi

 

ÎNDRĂGIT

ÎNDRĂGÍT , - Ă , îndrăgiți , - te , adj . 1. Iubit ^2 . 2.

 

PLĂCEA

... trezi un sentiment de admirație , de plăcere , de iubire față de o persoană de sex opus , a - i fi drag , a îndrăgi . 3. A avea un sentiment de satisfacție , de mulțumire , de delectare ; a - i fi agreabil , a - i fi pe ...