Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru CĂLCA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 115 pentru CĂLCA.

Isaia Capitol 63

Isaia Capitol 63 Isaia 62 Isaia Capitol 63 1 ,,Cine este acesta, care vine din Edom, din Boțra, în haine roșii, în haine strălucitoare, și calcă mîndru, în plinătatea puterii Lui? -,Eu sînt Cel care am făgăduit mîntuirea, și am putere să izbăvesc!`` - 2 ,,Dar pentru ce Îți sînt hainele roșii, și veșmintele Tale ca veșmintele celui ce calcă în teasc?`` - 3 ,,Eu singur am călcat în teasc, și niciun om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mînia Mea, și i-am zdrobit în urgia Mea; așa că sîngele lor a țîșnit pe veșmintele Mele, și Mi-am mînjit toate hainele Mele cu el. 4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, și venise anul celor răscumpărați ai Mei. 5 Mă uitam împrejur, și nu era nimeni să M`ajute, și Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci brațul Meu Mi -a fost într`ajutor, și urgia mea M`a sprijinit! 6 Am călcat astfel în picioare popoare în mînia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, și le-am vărsat sîngele pe pămînt.`` 7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după ...

 

1 Samuel Capitol 8

1 Samuel Capitol 8 1 Samuel 7 1 Samuel Capitol 8 1 Cînd a îmbătrînit Samuel, a pus pe fiii săi judecători peste Israel. 2 Fiul său întîi născut se numea Ioel, și al doilea Abia; ei erau judecători la Beer-Șeba. 3 Fiii lui Samuel n`au călcat pe urmele lui; ci se dădeau la lăcomie, luau mită... și călcau dreptatea. 4 Toți bătrînii lui Israel s`au strîns și au venit la Samuel la Rama. 5 Ei au zis: ,,Iată că tu ești bătrîn, și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.`` 6 Samuel n`a văzut cu plăcere faptul că ziceau: ,,Dă-ne un împărat ca să ne judece.`` Și Samuel s`a rugat Domnului. 7 Domnul a zis lui Samuel: ,,Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. 8 Ei se poartă cu tine cum s`au purtat totdeauna, decînd i-am scos din Egipt pînă în ziua de astăzi; M`au părăsit ...

 

Isaia Capitol 41

Isaia Capitol 41 Isaia 40 Isaia Capitol 41 1 ,,Tăceți, ostroave, și ascultați-Mă! Să-și învioreze popoarele puterea, să înainteze, și să vorbească! Să ne apropiem și să ne judecăm împreună. 2 Cine a ridicat dela răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri și împărați? Cine le face sabia praf, și arcul o pleavă luată de vînt? 3 El îi urmărește, merge în pace pe un drum pe care n`a mai călcat nici odată cu piciorul lui. 4 Cine a făcut și a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile dela început, Eu, Domnul, cel dintîi și Acelaș pînă în cele din urmă veacuri. 5 Ostroavele văd lucrul acesta și se tem, capetele pămîntului tremură: se apropie și vin. 6 Se ajută unul pe altul, și fiecare zice fratelui său: ,Fii cu inimă!` 7 Lemnarul îmbărbătează pe argintar; celce lustruiește cu ciocanul îmbărbătează pe celce bate pe nicovală, zicînd despre îmbinare: ,Este bună!` și țintuiește idolul în cuie ca să nu se clatine.`` 8 Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ...

 

Daniel Capitol 7

... că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimîntătoare și de puternică; avea niște dinți mari de fer, mînca, sfărîma, și călca în picioare ce mai rămînea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte, și avea zece coarne. 8 M`am uitat cu băgare ... a patra, care se deosebea de toate celelalte, și era nespus de grozavă: avea dinți de fer și ghiare de aramă, mînca, sfărîma și călca în picioare ce rămînea; 20 și asupra celor zece coarne pe cari le avea în cap, și asupra celuilalt corn care ieșise, și înaintea căruia ... este o a patra împărăție, care va fi pe pămînt. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfîșia tot pămîntul, îl va călca în picioare și -l va zdrobi. 24 Cele zece coarne, înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ...

 

Daniel Capitol 8

Daniel Capitol 8 Daniel 7 Daniel Capitol 8 1 În anul al treilea al domniei împăratului Belșațar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte. 2 Cînd am avut vedenia aceasta, mi s`a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam; și în timpul vedeniei mele, mă aflam lîngă rîul Ulai. 3 Am ridicat ochii, m`am uitat, și iată că într`un rîu stătea un berbece, și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, și cel mai înalt a crescut cel din urmă. 4 Am văzut cum berbecele împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nici o fiară nu putea să -i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine -i cădea în mînă; ci el făcea ce voia, și a ajuns puternic. 5 Pe cînd mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un țap dela apus, și a cutreierat toată fața pămîntului, fără să se atingă de el; țapul acesta însă avea un corn mare între ochi. 6 A venit pînă ...

 

Amos Capitol 5

Amos Capitol 5 Amos 4 Amos Capitol 5 1 Ascultați cuvîntul acesta, cîntecul acesta de jale, pe care -l fac pentru voi, casa lui Israel! 2 ,,A căzut și nu se va mai scula, fecioara lui Israel; stă trîntită la pămînt, și nimeni n`o ridică. 3 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: cetatea care scotea la luptă o mie de oameni, nu va rămînea decît cu o sută, și cea care scotea o sută de oameni, nu va mai rămînea decît cu zece, din casa lui Israel.`` 4 Căci așa vorbește Domnul către casa lui Israel: ,,Căutați-Mă, și veți trăi! 5 Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal, și nu treceți la Beer-Șeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, și Betelul va fi nimicit. 6 Căutați pe Domnul, și veți trăi! Temeți-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, și focul acesta s`o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să -l stingă, 7 voi cari prefaceți dreptul în pelin, și călcați dreptatea în picioare! 8 El a făcut Cloșca cu pui și Orionul, El preface întunerecul în zori, iar ziua în noapte neagră; ...

 

Deuteronomul Capitol 31

... tăi. Și poporul acesta se va scula și va curvi după dumnezeii străini ai țării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, și va călca legămîntul Meu, pe care l-am încheiat cu el. 17 În ziua aceea, Mă voi aprinde de mînie împotriva lui. Îi voi părăsi, și-Mi ... va sătura și se va îngrășa; apoi se va întoarce la alți dumnezei și le va sluji, iar pe Mine Mă va nesocoti și va călca legămîntul Meu. 21 Cînd va fi lovit atunci cu o mulțime de rele și necazuri, cîntarea aceasta, care nu va fi uitată și pe care ...

 

Iosua Capitol 7

Iosua Capitol 7 Iosua 6 Iosua Capitol 7 1 Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date spre nimicire. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminția lui Iuda, a luat din lucrurile date spre nimicire. Și Domnul S`a aprins de mînie împotriva copiilor lui Israel. 2 Iosua a trimes din Ierihon niște bărbați la Ai, care este lîngă Bet-Aven, la răsărit de Betel. Și le -a zis: ,,Suiți-vă, și iscodiți țara.`` Și oamenii aceia s`au suit, și au iscodit cetatea Ai. 3 S`au întors la Iosua, și i-au spus: ,,Degeaba mai faci să mai meargă tot poporul; două sau trei mii de oameni vor ajunge ca să bați cetatea Ai; nu osteni tot poporul; căci oamenii aceia sînt puțin la număr.`` 4 Aproape trei mii de oameni au pornit, dar au luat -o la fugă dinaintea oamenilor din Ai. 5 Oamenii din Ai le-au omorît aproape treizeci și șase de oameni; i-au urmărit dela poartă pînă la Șebarim, și i-au bătut la vale. Poporul a rămas încremenit și cu inima moale ca apa. ...

 

2 Imparati Capitol 7

2 Imparati Capitol 7 2 Imparati 6 2 Imparati Capitol 7 1 Elisei a zis: ,,Ascultați cuvîntul Domnului! Așa vorbește Domnul: ,,Mîne, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o măsuță de floare de făină cu un siclu și două măsuri de orz cu un siclu.`` 2 Călărețul pe brațul căruia se rezema împăratul a răspuns omului lui Dumnezeu: ,,Chiar dacă ar face Domnul ferestre în cer, cum s`ar putea întîmpla un asemenea lucru?`` Și Elisei a zis: ,,Vei vedea cu ochii tăi: dar tu nu vei mînca din ele.`` 3 La intrarea porții erau patru leproși, cari au zis unul către altul: ,,La ce să ședem aici pînă vom muri? 4 Dacă ne vom gîndi să intrăm în cetate, în cetate este foamete, și vom muri; și dacă vom sta aici, deasemenea vom muri. Haidem dar să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viață, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri.`` 5 Au plecat dar în amurg, să se ducă în tabăra Sirienilor. Și cînd au ajuns la intrarea taberii Sirienilor, iată că nu era nimeni. 6 Domnul făcuse să se audă în ...

 

Psalmii Capitol 89

... scaunul lui de domnie ca zilele cerurilor. 30 Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea, și nu vor umbla după poruncile Mele, 31 dacă vor călca orînduirile Mele, și nu vor păzi poruncile Mele, 32 atunci le voi pedepsi fărădelegile cu nuiaua, și nelegiuirile cu lovituri; 33 dar nu-Mi voi ...

 

Isaia Capitol 14

... Da, ce am hotărît se va întîmpla, ce am pus la cale se va împlini. 25 Voi zdrobi pe Asirian în țara Mea, îl voi călca în picioare pe munții Mei; astfel jugul lui se va lua de pe ei, și povara lui va fi luată de pe umerii lor.`` 26 ...

 

   Următoarele >>>