Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru CUM
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 645 pentru CUM.
... și paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tînăr, împreună cu argintul cuvenit pentru prețul grîului lui``. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif. 3 Dimineața, cum s`a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor. 4 Dar abia ieșiseră din cetate, și nu se ... să fi săvîrșit o asemenea faptă! 8 Iată, noi ți-am adus din țara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noștri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău? 9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul ... ați făcut? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?`` 16 Iuda a răspuns: ,,Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim?`` Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, și acela la care ... dar, te rog, robului tău să rămînă în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu frații săi. 34
... va fi dat prin binecuvîntarea Domnului, Dumnezeului tău; cel ce va fi necurat și cel ce va fi curat vor putea să mănînce din ea, cum se mănîncă din căprioară și din cerb. 16 Numai sîngele să nu -l mîncați, ci să -l vărsați pe pămînt ca apa. 17 Nu vei ... avea. 19 Cît vei trăi în țara ta, vezi să nu cumva să părăsești pe Levit. 20 Cînd Domnul, Dumnezeul tău, îți va lărgi hotarele, cum ți -a făgăduit, și dorința să mănînci carne te va face să zici: ,,Aș vrea să mănînc carne!`` vei putea să mănînci după ... va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și așeze acolo Numele, este departe de tine, vei putea să tai vite din cireadă și din turmă, cum ți-am poruncit, și vei putea să mănînci din ele în cetățile tale, după dorința ta. 22 Să mănînci din ele cum se mănîncă din căprioară și cerb; cel ce va fi necurat și cel ce va fi curat vor mînca și ei amîndoi. 23 Numai, vezi ... lași prins în cursă, călcînd pe urmele lor, dupăce vor fi nimicite dinaintea ta. Ferește-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor și să zici: ,, ...
... adusese aceste vești: ,,De unde ești?`` Și el a răspuns: ,,Sînt fiul unui străin, unui Amalecit.`` 14 David i -a zis: ,,Cum nu ți -a fost frică să pui mîna... pe unsul Domnului și să -l omori?`` 15 Și David a chemat pe ... o învețe copiii lui Iuda. Este numită cîntarea arcului și se află scrisă în Cartea Dreptului. 19 ,,Fala ta, Israele, zace ucisă pe dealurile tale! Cum au căzut vitejii! 20 Nu spuneți lucrul acesta în Gat, nu răspîndiți vestea aceasta în ulițele Ascalonului, ca să nu se bucure fetele Filistenilor, ca ... 24 Fiicele lui Israel! plîngeți pe Saul, care vă îmbrăca în stacojiu și alte podoabe, care vă punea găteli de aur pe hainele voastre! 25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale! 26 Mă doare după tine, frate Ionatane! Tu erai plăcerea mea; dragostea ta pentru mine era minunată ...
... Nu s`a întîmplat cu Hamatul ca și cu Arpadul?` ,Nu s`a întîmplat Samariei la fel ca Damascului?` 10 ,După cum mîna mea a pus stăpînire pe împărățiile idolilor, (unde erau mai multe icoane decît la Ierusalim și în Samaria), 11 cum am făcut Samariei și idolilor ei, nu voi face și Ierusalimului și icoanelor lui?.`` 12 Dar, dupăce Domnul Își va împlini toată lucrarea Lui pe ... viteaz, am dat jos pe cei ce ședeau pe scaunele lor de domnie; 14 am pus mîna pe bogățiile popoarelor, ca pe un cuib, și, cum se strîng niște ouă părăsite, așa am strîns eu tot pămîntul: niciunul n`a mișcat vreo aripă, nici n`a deschis ... ciripească. - 15 ,Se fălește oare securea împotriva celui ce se slujește de ea?` ,Sau se mîndrește ferestrăul față de cel ce -l mînuiește?` ,Ca și cum nuiaua ar mișca pe cel ce o ridică, parcă toiagul ar ridica pe cel ce nu este de lemn!`` 16 De aceea Domnul, Dumnezeul oștirilor ... Dumnezeul oștirilor: ,,Poporul Meu, care locuiește în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te lovește cu nuiaua, și își ridică toiagul asupra ta, ...
... și cerșea?`` 9 Unii ziceau: ,,El este.`` Alții ziceau: ,,Nu; dar seamănă cu el.`` Și el însuș zicea: ,,Eu sînt.`` 10 Deci i-au zis: ,,Cum ți s`au deschis ochii?`` 11 El a răspuns: ,,Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi -a ... înainte. 14 Și era o zi de Sabat cînd făcuse Isus tină, și -i deschisese ochii. 15 Din nou, Fariseii l-au întrebat și ei cum și -a căpătat vederea. Și el le -a zis: ,,Mi -a pus tină pe ochi, m`am spălat, și ... părinții lui. 19 Și cînd i-au venit părinții, i-au întrebat: ,,Acesta este fiul vostru, care spuneți că s`a născut orb? Cum dar vede acum?`` 20 Drept răspuns, părinții lui au zis: ,,Știm că acesta este fiul nostru, și că s`a născut orb. 21 ... este un păcătos, nu știu; eu una știu: că eram orb, și acum văd.`` 26 Iarăș l-au întrebat: ,,Ce ți -a făcut? Cum ți -a deschis ochii?`` 27 ,,Acum v`am spus``, le -a răspuns el, ,,și n`ați ascultat. Pentruce voiți să mai ...
... și a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, 2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu. 3 Și viața vecinică ... lume, și Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem și noi. 12 Cînd eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i ... rău. 16 Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume. 17 Sfințește -i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul. 18 Cum M`ai trimes Tu pe Mine în lume, așa i-am trimes și Eu pe ei în lume. 19 Și Eu însumi Mă sfințesc pentru ... rog nu numai pentru ei, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor. 21 Mă rog ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M ...
... au pierit în pustie. 6 Și aceste lucruri s`au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentruca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. 7 Să nu fiți închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ,,Poporul a șezut să mănînce și să bea; și s`au sculat să joace.`` 8 Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, așa că într -o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii. 9 Să nu ispitim pe Domnul, cum ... totul pentru slava lui Dumnezeu. 32 Să nu fiți pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu. 33 După cum mă silesc și eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutînd nu folosul meu, ci al celor mai mulți, ca să fie mîntuiți. 1 Corinteni ...
... nu s`a arătat încă. Dar știm că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea așa cum este. 3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat. 4 Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege. 5 Și știți că El S`a arătat ca ... nu iubește pe fratele său. 11 Căci vestirea, pe care ați auzit -o dela început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; 12 nu cum a fost Cain, care era dela cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentruce l -a ucis ... dăm viața pentru frați. 17 Dar cine are bogățiile lumii acesteia, și vede pe fratele său în nevoie, și își închide inima față de el, cum rămîne în el dragostea de Dumnezeu? 18 Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul. 19 Prin aceasta ... ce este plăcut înaintea Lui. 23 Și porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ...
... și a izbucnit mînia Mea, și în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului, cari nu mai sînt decît niște dărîmături și un pustiu, cum se vede astăzi. 7 ,Acum, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Pentru ce vă faceți voi singuri un rău atît de mare, ca ... foamete; și vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem și de ocară. 13 Voi pedepsi astfel pe ceice locuiesc în țara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete și cu ciumă. 14 Nu va rămînea și nu va scăpa niciunul din rămășițele lui Iuda, cari au ... răspuns așa lui Ieremia: 16 ,,Nu te vom asculta în nimic din cele ce ne-ai spus în Numele Domnului. 17 Ci voim să facem cum am spus cu gura noastră, și anume: să aducem tămîie împărătesei cerului, și să -i turnăm jertfe de băutură, cum am făcut, noi și părinții noștri, împărații noștri și căpeteniile noastre, în cetățile lui Iuda și în ulițele Ierusalimului. Atunci aveam pîne de ne săturam ... din pricina urîciunilor pe cari le-ați săvîrșit; și de aceea țara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem,
... 12 Și are să vă arate o odae mare de sus, așternută gata: acolo să pregătiți Paștele.`` 13 Ei au plecat, și au găsit așa cum le spusese El. Și au pregătit Paștele. 14 Cînd a sosit ceasul, Isus a șezut la masă cu cei doisprezece apostoli ... care se varsă pentru voi.`` 21 ,,Dar iată că mîna vînzătorului Meu este cu Mine la masa aceasta. 22 Negreșit, Fiul omului Se duce, după cum este rînduit. Dar vai de omul acela prin care este vîndut El!`` 23 Și au început să se întrebe unii pe alții cine din ei ... ca celce slujește la masă. 28 Voi sînteți aceia, cari ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. 29 De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl Meu Mi -a pregătit -o Mie, 30 ca să mîncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea, și să ședeți ... în mijlocul curții și au șezut jos. Petru s`a așezat și el printre ei. 56 O slujnică l -a văzut cum ședea la para focului, s`a uitat țintă la el, și a zis: ,,Și omul acesta era cu El.`` 57 Dar ...
... aruncă -l înaintea lui Faraon. Și toiagul se va preface într`un șarpe.`` 10 Moise și Aaron s`au dus la Faraon, și au făcut cum poruncise Domnul. Aaron și -a aruncat toiagul înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor lui; și toiagul s`a prefăcut într-un ... a înghițit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s`a împietrit, și n`a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul. 14 Domnul a zis lui Moise: ,,Faraon are inima împietrită: nu vrea să lase poporul să plece. 15 Du-te la ... pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie. Dar iată că pînă acum n`ai ascultat.` 17 Acum, așa vorbește Domnul: ,Iată cum vei cunoaște că Eu sînt Domnul. Am să lovesc apele rîului cu toiagul din mîna mea; și ele se vor preface în sînge. 18 Peștii ... și va fi sînge în toată țara Egiptului, atît în vasele de lemn cît și în vasele de piatră.`` 20 Moise și Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul, și a lovit apele rîului, subt ochii lui Faraon și subt ochii slujitorilor lui ...