Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru HRISTOS

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 137 pentru HRISTOS.

Galateni Capitol 2

... fost silit să se taie împrejur, 4 din pricina fraților mincinoși, furișați și strecurați printre noi, ca să pîndească slobozenia, pe care o avem în Hristos Isus, cu gînd să ne aducă la robie; 5 noi nu ne-am supus și nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentruca adevărul ... fire, iar nu păcătoși dintre Neamuri. 16 Totuș, fiindcă știm că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credința în Isus Hristos, am crezut și noi în Hristos Isus, ca să fim socotiți neprihăniți prin credința în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentrucă nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiți ... un călcător de lege. 19 Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m`a iubit ... Sine însuș pentru mine. 21 Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit

 

Filipeni Capitol 3

... răi; păziți-vă de scrîjilații aceia! 3 Căci cei tăiați împrejur sîntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Hristos Isus, și cari nu ne punem încrederea în lucrurile pămîntești. 4 Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pămîntești. Dacă altul ... neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană. 7 Dar lucrurile, cari pentru mine erau cîștiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. 8 Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să cîștig pe Hristos, 9 și să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi -o dă Legea, ci aceea care se ... că am și cîștigat premiul, sau că am și ajuns desăvîrșit; dar alerg înainte, căutînd să -l apuc, întrucît și eu am fost apucat de Hristos Isus. 13 Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitînd ce este în urma mea, și aruncîndu-mă ...

 

Coloseni Capitol 1

... Coloseni Capitol 1 Filipeni 4 Coloseni Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, 2 către sfinții și frații credincioși în Hristos, cari sînt în Colose: Har și pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, și dela Domnul Isus Hristos. 3 Mulțămim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm neîncetat pentru voi, 4 și am auzit despre credința voastră în Hristos Isus, și despre dragostea, pe care o aveți față de toți sfinții, 5 din pricina nădejdii care vă așteaptă în ceruri și despre care ați ... cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr, 7 cum ați învățat dela Epafras, prea iubitul nostru tovarăș de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi, 8 și ne -a vorbit despre dragostea voastră în Duhul. 9 De aceea și noi, din ziua cînd am auzit aceste ... cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel. 24 Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi; și în trupul meu, împlinesc ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica. 25 Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi -a dat -o Dumnezeu pentru ...

 

Coloseni Capitol 3

... Coloseni Capitol 3 Coloseni 2 Coloseni Capitol 3 1 Dacă deci ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. 2 Gîndiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. 3 Căci voi ați murit, și viața ... făcut. 11 Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toți. 12 Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de ... vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plîngă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v`a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. 14 Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvîrșirii. 15 Pacea lui Hristos ... din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, 24 ca unii cari știți că veți primi dela Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. 25 Căci cine umblă cu strîmbătate, își va primi plata după strîmbătatea, pe care a făcut -o; și nu se are în vedere ...

 

1 Petru Capitol 1

... spre ascultarea și stropirea cu sîngele lui Isus Hristos: Harul și pacea să vă fie înmulțite! 3 Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne -a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie, 4 și la o moștenire nestricăcioasă, și neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi ... făcut din mîntuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. 11 Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, cînd vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. 12 Lor le -a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ... De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji, și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos. 14 Ca niște copii ascultători, nu vă lăsați tîrîți în poftele, pe cari le aveați altădată, cînd erați în neștiință 15 Ci, după cum Cel ... ...

 

2 Corinteni Capitol 5

... fim plăcuți, fie că rămînem acasă fie că sîntem departe de casă. 10 Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul, pe care -l va fi făcut cînd trăia în trup. 11 Ca unii cari ... În adevăr, dacă ne-am ieșit din minți, pentru Dumnezeu ne-am ieșit; dacă sîntem întregi la minte, pentru voi sîntem. 14 Căci dragostea lui Hristos ne strînge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit. 15 Și El a murit ... a înviat pentru ei. 16 Așa că, de acum încolo, nu mai cunoaștem pe nimeni în felul lumii; și chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuș acum nu -L mai cunoaștem în felul acesta. 17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s`au dus: iată că toate lucrurile s`au făcut noi. 18 Și toate lucrurile acestea sînt ... care ne -a împăcat cu El prin Isus Hristos ...

 

Efeseni Capitol 2

... mare cu care ne -a iubit, 5 măcar că eram morți în greșelile noastre, ne -a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sînteți mîntuiți). 6 El ne -a înviat împreună, și ne -a pus să ședem împreună în locurile cerești, în ... este darul lui Dumnezeu. 9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. 10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le -a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. 11 De aceea voi, cari altădată ... cari se cheamă tăiați împrejur, și cari sînt tăiați împrejur în trup de mîna omului: 12 aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. 13 Dar acum, în Hristos Isus, voi, cari odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sîngele lui Hristos. 14 Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat zidul dela mijloc care -i despărțea ... ...

 

Filimon Capitol 1

... Filimon Capitol 1 Tit 3 Filimon Capitol 1 1 Pavel, întemnițat al lui Isus Hristos, și fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarășul nostru de lucru, 2 către sora Apfia și către Arhip, tovarășul nostru de luptă, și către Biserica ... părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos. 7 În adevăr, am avut o mare bucurie și mîngîiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine. 8 De aceea ... să faci, 9 vreau mai de grabă să-ți fac o rugăminte în numele dragostei, eu, așa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemnițat pentru Hristos Isus. 10 Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanțurile mele: pentru Onisim, 11 care altă dată ți -a fost ... ca să nu-ți zic că tu însuți te datorezi mie. 20 Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul, și înviorează-mi inima în Hristos! 21 Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta, și știu că vei face chiar mai mult de cît îți zic. 22 Tot odată, pregătește-mi ...

 

Romani Capitol 5

... a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat. 6 Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiți. 7 Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate ... că s`ar găsi cineva să moară. 8 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe cînd eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. 9 Deci, cu atît mai mult acum, cînd sîntem socotiți neprihăniți, prin sîngele Lui, vom fi mîntuiți prin El ... sîntem împăcați cu El, vom fi mîntuiți prin viața Lui. 11 Și nu numai atît, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea. 12 De aceea, după cum printr`un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a ... mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul, pe care ni l -a făcut harul acesta într`un singur om, adică în Isus Hristos, s`au dat din belșug celor mulți. 16 Și darul fără plată nu vine ca printr`acel unul care a păcătuit; căci judecata

 

2 Corinteni Capitol 1

... 2 Corinteni Capitol 1 1 Corinteni 16 2 Corinteni Capitol 1 1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, și către toți sfinții, cari sînt în toată Ahaia: 2 ... sîntem mîngîiați de Dumnezeu, să putem mîngîia pe ceice se află în vreun necaz! 5 Căci, după cum avem parte din belșug de suferințele lui Hristos, tot așa, prin Hristos avem parte din belșug și de mîngîiere. 6 Așa că, dacă sîntem în necaz, sîntem pentru mîngîierea și mîntuirea voastră; dacă sîntem mîngîiați, sîntem pentru ... 18 Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră față de voi n`a fost și ,,Da``, și ,,Nu``. 19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan, și prin Timotei, n`a fost ,,da`` și ... aceea și ,,Amin``, pe care -l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu. 21 Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Hristos, și care ne -a uns, este Dumnezeu. 22 El ne -a și pecetluit, și ne -a pus în inimă ...

 

Galateni Capitol 1

... Galateni Capitol 1 2 Corinteni 13 Galateni Capitol 1 1 Pavel, apostol nu dela oameni, nici printr`un om, ci prin Isus Hristos, și prin Dumnezeu Tatăl, care L -a înviat din morți, 2 și toți frații cari sînt împreună cu mine, către Bisericile Galatiei: 3 ... fie slava în vecii vecilor! Amin. 6 Mă mir că treceți așa de repede dela Cel ce v`a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. 7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, și voiesc să răstoarne Evanghelia lui ... să capăt bunăvoința oamenilor, sau bunăvoința lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n`aș fi robul lui Hristos. 11 Fraților, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obîrșie omenească; 12 pentrucă, n`am primit -o, nici n`am învățat -o ... înaintea lui Dumnezeu, nu mint. 21 După aceea m`am dus în ținuturile Siriei și Ciliciei. 22 Și eram încă necunoscut la față Bisericilor lui Hristos, cari sînt în Iudea. 23 Ele auzeau doar spunîndu-se: ,,Cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduiește credința, pe care căuta s`o nimicească odinioară ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>