Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru FACE PARTE (DIN)
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 386 pentru FACE PARTE (DIN).
... partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, și nu fără sînge, pe care îl aduce pentru sine însuș și pentru păcatele din neștiință ale norodului. 8 Prin aceasta, Duhul Sfînt arăta că drumul în Locul prea sfînt, nu era încă deschis cîtă vreme sta în picioare cortul ... Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvîrșit, care nu este făcut de mîni, adică nu este din zidirea aceasta; 12 și a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfînt, nu cu sînge de țapi și de viței, ci cu ... moarte, ca să slujiți Dumnezeului cel viu! 15 Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemați, să capete vecinica moștenire, care le -a fost făgăduită. 16 În adevăr, acolo ...
... 1 Samuel Capitol 1 Rut 4 1 Samuel Capitol 1 1 Era un om din Ramataim-Țofim, din muntele lui Efraim, numit Elcana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, Efratit. 2 El avea două neveste; una se ... Elcana jertfa, dădea părți nevestei sale Penina, tuturor fiilor, și tuturor fiicelor pe cari le avea de la ea. 5 Dar Anei îi dădea o parte îndoită; căci iubea pe Ana. Dar Domnul o făcuse stearpă. 6 Protivnica ei o înțepa dese ori, ca s`o facă să se mînie, pentru ... fii?`` 9 Ana s`a sculat, dupăce au mîncat și au băut ei la Silo. Preotul Eli ședea pe un scaun, lîngă unul din ușiorii Templului Domnului. 10 Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărît și plîngea! 11 Ea a făcut o juruință, și a ... roabei Tale, dacă-Ți vei aduce... aminte de mine și nu vei uita pe roaba Ta, și dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieții lui, și brici...... nu va trece peste capul lui.`` 12 Fiindcă ea stătea multă vreme în ...
... moștenire între frații tatălui lor. 5 Au căzut zece părți lui Manase, afară de țara Galaadului și a Basanului, care este de cealaltă parte a Iordanului. 6 Căci fetele lui Manase au avut o moștenire între fiii lui, și țara Galaadului a fost pentru ceilalți ... 7 Hotarul lui Manase se întindea de la Așer pînă la Micmetat, care este la răsărit de Sihem, și ducea la dreapta pînă la locuitorii din En-Tapuah. 8 Țara Tapuahului era a fiilor lui Manase, dar Tapuahul de pe hotarul lui Manase era al fiilor lui Efraim. 9 ... cu Isahar. 11 Manase stăpînea în Isahar și în Așer: Bet-Șean cu satele lui, Ibleam cu satele lui, locuitorii Dorului cu satele lui, locuitorii din En-Dor cu satele lui, locuitorii din Taanac cu satele lui, și locuitorii din Meghido cu satele lui, cele trei înălțimi. 12 Fiii lui Manase n`au putut să izgonească pe locuitorii din aceste cetăți, și Cananiții au izbutit astfel să rămînă în țara aceasta. 13 Cînd copiii lui Israel au fost destul de tari, au supus pe ... ...
... mîncată: ci trebuie arsă în foc. Orice om curat poate să mănînce carne; 20 dar acela care, găsindu-se în stare de necurățenie, va mînca din carnea jertfei de mulțămire, care este a Domnului, să fie nimicit din poporul său. 21 Și cine se va atinge de ceva necurat, fie de vreo spurcăciune omenească, fie de un dobitoc necurat, fie de o altă ... dobitoc mort sau sfîșiat de fiară va putea să fie întrebuințată la orice alt ceva, numai să n`o mîncați. 25 Căci cine va mînca din grăsimea dobitoacelor din cari se aduc Domnului jertfe mistuite de foc, va fi nimicit din poporul său. 26 Să nu mîncați sînge, nici de pasăre, nici de vită, în toate locurile în cari veți locui. 27 Cine va mînca vreun ... și grăsimea jertfei de mulțămire. 34 Căci Eu iau din jertfele de mulțămire, aduse de copiii lui Israel, pieptul care va fi legănat într`o parte și într`alta, ca dar legănat, și spata, care va fi adusă ca dar luat prin ridicare, și le dau preotului Aaron și fiilor lui ... ...
... Moise și una pentru Ilie.`` 5 Pe cînd vorbea el încă, iată că i -a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s`a auzit un glas, care zicea: ,,Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ... Sculați-vă, nu vă temeți!`` 8 Ei au ridicat ochii, și n`au văzut pe nimeni, decît pe Isus singur. 9 Pe cînd se coborau din munte, Isus le -a dat porunca următoare: ,,Să nu spuneți nimărui de vedenia aceasta, pînă va învia Fiul omului din morți.`` 10 Ucenicii I-au pus întrebarea următoare: ,,Oare de ce zic cărturarii că întîi trebuie să vină Ilie?`` 11 Drept răspuns, Isus le -a ... a și venit, și ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot așa are să sufere și Fiul omului din partea lor.`` 13 Ucenicii au înțeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul. 14 Cînd au ajuns la norod, a venit un om ... cu voi? Pînă cînd vă voi suferi? Aduceți -l aici la Mine.`` 18 Isus a certat dracul, care a ieșit afară ...
... Eliab, și On, fiul lui Pelet, cîteși trei fiii lui Ruben. 2 S`au răsculat împotriva lui Moise, împreună cu două sute cincizeci de oameni din copiii lui Israel, din fruntașii adunării, din ceice erau chemați la sfat, și cari erau oameni cu nume. 3 Ei s`au adunat împotriva lui Moise și Aaron, și le-au zis ... întregei adunări?`` 23 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 24 ,,Vorbește adunării, și spune -i: ,Dați-vă la o parte din preajma locuinței lui Core, Datan și Abiram!`` 25 Moise s`a sculat, și s`a dus la Datan și Abiram; și ... aduceau tămîia. 36 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 37 ,,Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să scoată cădelnițele din foc și să lepede focul din ele, căci sînt sfințite. 38 Cu cădelnițele acestor oameni cari au păcătuit și au ispășit păcatul cu viața lor, să se facă niște plăci întinse ... Aaron au venit înaintea cortului întîlnirii. 44 Și Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: 45 ,,Dați-vă la o parte
... sinagogă a Iudeilor. 2 Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, 3 dovedind și lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți. ,,Și acest Isus, pe care vi -L vestesc eu``, zicea el, ,,este Hristosul.`` 4 Unii din ei, și o mare mulțime de Greci temători de Dumnezeu, și multe femei de frunte au crezut, și au trecut de partea lui Pavel și ... hotare locuinței lor, 27 ca ei să caute pe Dumnezeu, și să se silească să -L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. 28 Căci în El avem viața, mișcarea și ființa, după cum au zis și unii din poeții voștri: ,Sîntem din neamul lui...` 29 Astfel dar, fiindcă sîntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului. 30 Dumnezeu nu ține seama ... a rînduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L -a înviat din ...
... pecingine, sau o pată albă, care va semăna cu o rană de lepră pe pielea trupului lui, trebuie adus la preotul Aaron, sau la unul din fiii lui, cari sînt preoți. 3 Preotul să cerceteze rana de pe pielea trupului. Dacă părul din rană s`a făcut alb, și dacă rana se arată mai adîncă decît pielea trupului, este o rană de lepră: preotul care va ... pe pielea trupului omului acestuia este o lepră învechită: preotul să -l declare necurat; să nu -l închidă, căci este necurat. 12 Dacă lepra va face o spuzeală pe piele, și va acoperi toată pielea celui cu rana, din cap pînă în picioare, pretutindeni pe unde-și va arunca preotul privirile, 13 preotul să -l cerceteze; și dacă va vedea că lepra a ... barba, și să strige: ,Necurat! Necurat!` 46 Cîtă vreme va avea rana, va fi necurat: este necurat. Să locuiască singur; locuința lui să fie afară din tabără. 47 Cînd se va arăta o rană de lepră pe o haină, fie haină de lînă, fie haină de in, 48 în ... nu și -a schimbat înfățișarea și nu s`a întins, lucrul acela este necurat: să fie ars în foc, căci o ...
... Ierusalim. 29 Cînd S`a apropiat de Betfaghe și de Betania, înspre muntele numit al Măslinilor, Isus a trimes pe doi din ucenicii Săi, 30 și le -a zis: ,,Duceți-vă în satul dinaintea voastră. Cînd veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat ... le văzuseră. 38 Ei ziceau: ,,Binecuvîntat este Împăratul care vine în Numele Domnului! Pace în cer, și slavă în locurile prea înalte!`` 39 Unii Farisei, din norod, au zis lui Isus: ,,Învățătorule, ceartă-Ți ucenicii!`` 40 Și El a răspuns: ,,Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor ... ascunse de ochii tăi. 43 Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmașii tăi te vor înconjura cu șanțuri, te vor împresura, și te vor strînge din toate părțile: 44 te vor face una cu pămîntul, pe tine și pe copiii tăi din mijlocul tău; și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n`ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.`` 45 În urmă a ... și cumpărau în el. 46 Și le -a zis: ,,Este scris: ,Casa Mea va fi o casă de rugăciune. Dar voi ați făcut ...
... alăute și arfe. 28 Fiii cîntăreților s`au strîns din împrejurimile Ierusalimului, din satele slujitorilor Templului, 29 din Bet-Ghilgal, și din ținutul Ghebei și din Azmavet; căci cîntăreții își zidiseră sate împrejurul Ierusalimului. 30 Preoții și Leviții s`au curățit, și au curățit și pe popor, porțile și zidul. 31 ... Cel dintîi a pornit pe partea dreaptă a zidului, spre poarta gunoiului. 32 În urma acestui cor mergeau Osea și jumătate din căpeteniile lui Iuda, 33 Azaria, Ezra, Meșulam, 34 Iuda, Beniamin, Șemaia, și Ieremia, 35 unii din fiii preoților cu trîmbițe, Zaharia, fiul lui Ionatan, fiul lui Șemaia, fiul lui Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zacur, fiul lui Asaf, 36 și ... David, pînă la poarta apelor, spre răsărit. 38 Al doilea cor a pornit spre stînga. În urma lui veneam eu cu cealaltă jumătate din popor, pe zid. Trecînd pe deasupra turnului cuptoarelor, au mers pînă la zidul cel lat; 39 apoi pe deasupra porții lui Efraim, pedeasupra porții celei ... să privegheze asupra odăilor cari slujeau de cămări pentru darurile de mîncare, cele dintîi roade și zeciuieli. Ei au fost însărcinați să adune în ele, ...
... prin firea pămîntească? 4 În zădar ați suferit voi atît de mult? Dacă, în adevăr, e în zădar! 5 Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinței? 6 Tot așa și ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, și credința aceasta i -a ... Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci ,,cel neprihănit prin credință va trăi.`` 12 Însă Legea nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: ,,Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele``. 13 Hristos ne -a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: ,,Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn`` - 14 pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină ... poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. 18 Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr`o făgăduință a dat -o lui Avraam. 19 Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din ... Hristos, v`ați îmbrăcat cu Hristos. 28 Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici