Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru FI
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1173 pentru FI.
Psalmii Capitol 125 Psalmii 124 Psalmii Capitol 125 1 (O cîntare a treptelor.) Cei ce se încred în Domnul sînt ca muntele Sionului, care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie. 2 Cum este înconjurat Ierusalimului de munți, așa înconjoară Domnul pe poporul Său, deacum și pînă în veac. 3 Căci toiagul de cîrmuire al răutății nu va rămînea pe moștenirea celor neprihăniți, pentru ca cei neprihăniți să nu întindă mînile spre nelegiuire. 4 Doamne, varsă-Ți binefacerile peste cei buni, și peste cei cu inima fără prihană! 5 Dar pe ceice apucă pe căi lăturalnice, să -i nimicească Domnul împreună cu cei ce fac rău! Pacea să fie peste Israel! Psalmii
Psalmii Capitol 131 Psalmii 130 Psalmii Capitol 131 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Doamne, eu n`am o inimă îngîmfată, nici priviri trufașe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari și prea înalte pentru mine. 2 Dimpotrivă, sufletul îmi este liniștit și potolit, ca un copil înțercat, care stă lîngă mamă-sa; da, sufletul meu este ca un copil înțercat. 3 Pune-ți nădejdea în Domnul, Israele, de acum și pînă în veac! Psalmii
Psalmii Capitol 132 Psalmii 131 Psalmii Capitol 132 1 (O cîntare a treptelor.) Doamne, adu-Ți aminte de David, și de toate necazurile lui! 2 Adu-Ți aminte cum a jurat el Domnului, și a făcut următoarea juruință Puternicului lui Iacov: 3 ,,Nu voi intra în cortul în care locuiesc, nu mă voi sui în patul în care mă odihnesc, 4 nu voi da domn ochilor mei, nici ațipire pleoapelor mele, 5 pînă nu voi găsi un loc pentru Domnul, o locuință pentru Puternicul lui Iacov.`` - 6 Iată, am auzit vorbindu-se despre el la Efrata, l-am găsit în ogorul Iaar... 7 ,,Haidem la locuința Lui, să ne închinăm înaintea așternutului picioarelor Lui!... 8 Scoală-Te, Doamne, vino la locul tău de odihnă, Tu și Chivotul măreției Tale! 9 Preoții Tăi să se îmbrace în neprihănire, și credincioșii Tăi să scoată strigăte de bucurie! 10 Pentru robul Tău David, nu lepăda pe unsul Tău!`` - 11 Domnul a jurat lui David adevărul, și nu Se va întoarce dela ce a jurat: ,,Voi pune pe scaunul tău de domnie un fiu din trupul tău. 12 Dacă fiii tăi vor păzi ...
Psalmii Capitol 136 Psalmii 135 Psalmii Capitol 136 1 Lăudați pe Domnul, căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui! 2 Lăudați pe Dumnezeul dumnezeilor, căci în veac ține îndurarea Lui! 3 Lăudați pe Domnul domnilor, căci în veac ține îndurarea Lui! 4 Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ține îndurarea Lui! 5 Pe Cel ce a făcut cerurile cu pricepere, căci în veac ține îndurarea Lui! 6 Pe cel ce a întins pămîntul pe ape, căci în veac ține îndurarea Lui! 7 Pe Cel ce a făcut luminători mari, căci în veac ține îndurarea Lui! 8 Soarele, ca să stăpînească ziua, căci în veac ține îndurarea Lui! 9 Luna și stelele, ca să stăpînească noaptea, căci în veac ține îndurarea Lui! 10 Pe Cel ce a lovit pe Egipteni în întîii lor născuți, căci în veac ține îndurarea Lui! 11 Și a scos pe Israel din mijlocul lor, căci în veac ține îndurarea Lui! 12 Cu mînă tare și cu braț întins, căci în veac ține îndurarea Lui! 13 Pe Cel ce a tăiat în două marea Roșie, căci în veac ...
Psalmii Capitol 138 Psalmii 137 Psalmii Capitol 138 1 (Un psalm al lui David.) Te laud din toată inima, cînt laudele Tale înaintea dumnezeilor. 2 Mă închin în Templul Tău cel sfînt, și laud Numele Tău, pentru bunătatea și credincioșia Ta, căci Ți s`a mărit faima prin împlinirea făgăduințelor Tale. 3 În ziua cînd Te-am chemat, m`ai ascultat, m`ai îmbărbătat și mi-ai întărit sufletul. 4 Toți împărații pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale; 5 ei vor lăuda căile Domnului, căci mare este slava Domnului! 6 Domnul este înălțat: totuș vede pe cei smeriți, și cunoaște de departe pe cei îngîmfați. 7 Cînd umblu în mijlocul strîmtorării, Tu mă înviorezi, Îți întinzi mîna spre mînia vrăjmașilor mei, și dreapta Ta mă mîntuiește. 8 Domnul va sfîrși ce a început pentru mine. Doamne, bunătatea Ta ține în veci: nu părăsi lucrările mînilor Tale. Psalmii
Psalmii Capitol 140 Psalmii 139 Psalmii Capitol 140 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzește-mă de oamenii asupritori, 2 cari cugetă lucruri rele în inima lor, și sînt totdeauna gata să ațîțe războiul! 3 Ei își ascut limba ca un șarpe, au pe buze o otravă de năpîrcă. - 4 Păzește-mă, Doamne, de mîinile celui rău! Ferește-mă de oamenii asupritori, cari se gîndesc să mă doboare! 5 Niște îngîmfați îmi întind curse și lațuri, pun rețele dealungul drumului, și îmi întind capcane. -(Oprire). 6 Eu zic Domnului: ,,Tu ești Dumnezeul meu! Ia aminte, Doamne, la glasul rugăciunilor mele! 7 Doamne, Dumnezeule, tăria mîntuirii mele, Tu-mi acoperi capul în ziua luptei.`` 8 Nu împlini, Doamne, dorințele celui rău, nu lăsa să -i izbutească planurile, ca să nu se fălească! -(Oprire). 9 Asupra capului celor ce mă înconjoară să cadă nelegiuirea buzelor lor! 10 Cărbuni aprinși să cadă peste ei! În foc să fie aruncați, în adîncuri, de unde să nu se mai scoale! 11 Omul cu limba mincinoasă nu se întărește pe pămînt, și pe omul asupritor, nenorocirea îl paște și -l duce la pierzanie. 12 ...
Psalmii Capitol 149 Psalmii 148 Psalmii Capitol 149 1 Lăudați pe Domnul! Cîntați Domnului o cîntare nouă, cîntați laudele Lui în adunarea credincioșilor Lui! 2 Să se bucure Israel de Cel ce l -a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor! 3 Să laude Numele Lui cu jocuri, să -L laude cu toba și cu arfa! 4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, și slăvește pe cei nenorociți, mîntuindu -i. 5 Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să scoată strigăte de bucurie în așternutul lor! 6 Laudele lui Dumnezeul să fie în gura lor, și sabia cu două tăișuri în mîna lor, 7 ca să facă răzbunare asupra neamurilor, și să pedepsească popoarele; 8 să lege pe împărații lor cu lanțuri, și pe mai marii lor cu obezi de fer, 9 ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă! Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Lui. Lăudați pe Domnul! Psalmii
Isaia Capitol 20 Isaia 19 Isaia Capitol 20 1 În anul cînd a venit Tartan la Asdod, trimes de Sargon, împăratul Asiriei, să bată Asdodul, și l -a luat, 2 în vremea aceea Domnul a vorbit lui Isaia, fiul lui Amoț, și i -a zis: ,,Du-te, desleagă-ți sacul de pe coapse și scoate-ți încălțămintea din picioare!`` El a făcut așa, a umblat gol și desculț. 3 Și Domnul a zis: ,,După cum robul meu Isaia umblă gol și desculț, trei ani de zile, ca semn și înștiințare pentru Egipt și pentru Etiopia, 4 tot așa și împăratul Asiriei va lua din Egipt și din Etiopia prinși de război și surghiuniți, tineri și bătrîni, goi și desculți, și cu spinarea descoperită, spre rușinea Egiptului. 5 Atunci se vor îngrozi și se vor rușina ceice își puseseră încrederea în Etiopia, și se făleau cu Egiptul. 6 Și locuitorii de pe țărmul acesta vor zice în ziua aceea: ,Iată ce a ajuns încrederea noastră, pe care ne bizuiserăm, ca să fim ajutați și să fim izbăviți de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?`` ...
Ieremia Capitol 43 Ieremia 42 Ieremia Capitol 43 1 Cînd a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe cari -l însărcinase Domnul, Dumnzeul lor, să le spună, 2 Azaria, fiul lui Osea, Iohanan, fiul lui Careah, și toți oamenii aceia îngîmfați, au zis lui Ieremia: ,,Minți! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te -a însărcinat să ne spui: ,Nu vă duceți în Egipt ca să locuiți acolo pentru o vreme!` 3 Ci Baruc, fiul lui Neriia, te ațîță împotriva noastră, ca să ne dai în mînile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!`` 4 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oștilor, și tot poporul, n`au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămînă în țara lui Iuda. 5 Și Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile oștilor, au luat pe toate rămășițele lui Iuda, cari din împrăștiați cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în țara lui Iuda, 6 și anume pe bărbații, femeile, copiii, fiicele împăratului, și pe toate sufletele, pe cari le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, precum și pe proorocul Ieremia, ...
... lui și de scîrțăitul roatelor; părinții nu se mai întorc spre copiii lor, atît le sînt de slăbite mînile, 4 pentrucă vine ziua cînd vor fi nimiciți toți Filistenii, și stîrpiți toți ceice slujeau ca ajutoare Tirului și Sidonului. Căci Domnul va nimici pe Filisteni, rămășițele ostrovului Caftor. 5 Gaza a ...
... și un letec de orz. 3 Și i-am zis: ,,Rămîi multă vreme numai a mea, nu te deda la curvie, nu mai fi a nici unui alt bărbat, și voi fi și eu la fel cu tine!`` 4 Căci copiii lui Israel vor rămînea multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol ...