Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru ÎN
Rezultatele 131 - 140 din aproximativ 518 pentru ÎN.
... ofilirea prin războinicii lui cei voinici; și între aleșii lui va izbucni un pîrjol, ca pîrjolul unui foc. 17 Lumina lui Israel se va preface în foc, și Sfîntul lui într`o flacără, care va mistui și va arde spinii și mărăcinii lui, într`o zi. 18 Va arde, trup și ... un bolnav, care cade în leșin. 19 Ceilalți copaci din pădurea lui vor putea fi numărați, și un copil le-ar putea scrie numărul. 20 În ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacov, nu se vor mai sprijini pe cel ce îi lovea; ci se vor ... este hotărîtă, făcînd să se reverse dreptatea. 23 Și nimicirea aceasta, care a fost hotărîtă, Domnul, Dumnezeul oștirilor, o va aduce la îndeplinire în toată țara. 24 Totuș, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor: ,,Poporul Meu, care locuiește în Sion, nu te teme de Asirian; da, el te lovește cu nuiaua, și își ridică toiagul asupra ta, cum făceau Egiptenii. 25 Dar, peste puțină ... învîrti biciul împotriva lui, cum a lovit pe Madian la stînca Oreb; și Își va mai ridica toiagul odată asupra mării, ca odinioară în Egipt. 27 ...
... culca împreună. Leul va mînca paie ca boul, 8 pruncul de țîță se va juca la gura bortei năpîrcii, și copilul înțărcat va băga mîna în vizunia basilicului. 9 Nu se va face nici un rău și nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfînt; căci pămîntul va fi plin ... ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, și slava va fi locuința Lui. 11 În acelaș timp, Domnul Își va întinde mîna a doua oară, ca să răscumpere rămășița poporului Său, risipit în Asiria și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinear și la Hamat, și în ostroavele mării. 12 El va înălța un steag pentru neamuri, va strînge pe surghiuniții lui Israel, și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda ... fi prada mînilor lor, și fiii lui Amon le vor fi supuși. 15 Domnul va seca limba mării Egiptului, Își va ridica mîna asupra Rîului în mînia Lui, îl va împărți în șapte pîraie, așa că îl vor putea trece încălțați. 16 Și va fi un drum pentru rămășița poporului Său, care va mai rămînea în
... de sabie, nici nu vor muri luptînd. 3 Ci toate căpeteniile tale fug împreună, sînt luați prinși de arcași; toți locuitorii tăi ajung deodată robi, în timp ce o iau la fugă în depărtare. 4 De aceea zic: ,Întoarceți-vă privirile dela mine, lăsați-mă să plîng cu amar; nu stăruiți să mă mîngîiați pentru nenorocirea fiicei poporului ... a vrut aceste lucruri, nu vedeți pe Cel ce de mult le -a pregătit. 12 Și totuș Domnul, Dumnezeul oștirilor, vă cheamă în ziua aceea să plîngeți și să vă bateți în piept, să vă radeți capul și să vă încingeți cu sac. 13 Dar iată, în schimb, veselie și bucurie! Se junghie boi și se taie oi, se mănîncă la carne și se bea la vin: ,Să mîncăm și să bem ... carele tale cele strălucite, tu, ocara casei stăpînului tău! 19 Vei fi izgonit din dregătoria ta, și te va smulge Domnul din locul tău. 20 ,În ziua aceea, zice Domnul, voi chema pe robul Meu Eliachim, fiul lui Hilchia, 21 îl voi îmbrăca în tunica ta, îl voi încinge cu brîul tău, și voi da puterea ta ...
... neamurilor puternice se tem de Tine. 4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid. 5 Cum domolești căldura într`un pămînt arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost ... vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrămile de pe toate fețele, și îndepărtează de pe tot pămîntul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit. 9 În ziua aceea, vor zice: ,,Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mîntui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, și să ne bucurăm de mîntuirea Lui! 10 Căci mîna Domnului se odihnește pe muntele acesta; dar Moabul ... dar Domnul îi doboară mîndria, și face de nimica dibăcia mînilor lui. 12 El surpă, prăbușește întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbușește la pămînt, în
... Spuneți lui Ezechia: ,Așa vorbește marele împărat, împăratul Asiriei: ,Ce este încrederea aceasta, pe care te bizui?` 5 Eu îți spun că acestea sînt vorbe în vînt: pentru război trebuie chibzuință și putere. În cine ți-ai pus dar încrederea, de te-ai răsculat împotriva mea? 6 Iată, ai pus -o în Egipt, ai luat ca sprijin această trestie ruptă, care înțeapă și străpunge mîna ori cui se sprijinește pe ea! Așa este Faraon, împăratul Egiptului, pentru ... acesteia, și nimicește -o!`` 11 Eliachim, Șebna și Ioah au zis lui Rabșache: ,,Vorbește robilor tăi în limba aramaică, fiindcă o înțelegem; nu ne vorbi în limba evreiască, în auzul poporului care este pe zid.`` 12 Rabșache a răspuns: ,,Oare stăpînului tău și ție m`a trimes stăpînul meu să ... balega și să-și bea udul împreună cu voi?`` 13 Apoi Rabșache a înaintat și a strigat cu toată puterea lui în limba evreiască: ,,Ascultați cuvintele marelui împărat, împăratul Asiriei! 14 Așa vorbește împăratul: ,Nu vă lăsați amăgiți de Ezechia, căci nu va putea să vă izbăvească ... 15 Nu vă lăsați mîngîiați de Ezechia cu încrederea ...
... Isaia Capitol 38 Isaia 37 Isaia Capitol 38 1 În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Proorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el, și i -a ... cu zece trepte de pe treptele pe cari se pogorîse. 9 Cîntarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii și însănătoșerii lui. 10 ,,Ziceam: ,În cei mai buni ani ai vieții mele trebuie să mă duc la porțile locuinței morților! Sînt pedepsit cu perderea celorlalți ani ai mei, cari-mi ... vei pune capăt. 14 Ciripeam ca o rîndunea, croncăneam ca un cocor, și gemeam ca o porumbiță. Ochii-mi priveau topiți spre cer: ,Doamne, sînt în necaz, ajută-mă!` 15 Ce să mai spun? El mi -a răspuns și m`a ascultat. Acum voi umbla smerit pînă ... Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! 18 Căci nu locuința morților Te laudă, nu moartea Te mărește, și cei ce s`au pogorît în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioșia Ta. 19 Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioșia Ta. 20 Domnul m`a ...
... să izbucnească mînia Mea ca un foc, și să se aprindă, fără să se poată stinge, din pricina răutății faptelor voastre!`` 5 ,,Dați de știre în Iuda, vestiți la Ierusalim, și spuneți: ,Sunați din trîmbiță în țară!` ,Strigați în gura mare, și ziceți: ,Strîngeți-vă și haidem în cetățile întărite!`` 6 ,,Înălțați un steag spre Sion, fugiți și nu vă opriți! Căci dela miazănoapte aduc nenorocirea și un mare prăpăd. 7 Leul se ... zice Domnul, împăratul și căpeteniile își vor pierde inima, preoții vor rămînea încremeniți, și proorocii uimiți. 10 ,,Eu am zis: ,Ah! Doamne, Dumnezeule! Ai înșelat în adevăr pe poporul acesta și Ierusalimul, cînd ai zis: ,Veți avea pace!` Și totuș sabia le amenință viața. 11 În vremea aceea, se va zice poporului acestuia și Ierusalimului: ,Un vînt arzător suflă din locurile înalte ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca ... în păduri și se suie pe stînci; toate cetățile sînt părăsite, nu mai au locuitori. 30 Și tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în ... dar degeaba te vei înfrumuseța: ibovnici tăi te disprețuiesc, și vor să-ți ia viața. 31 Căci Eu aud niște țipete ca ale unei femei ...
... vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară. 6 În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i -L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!`` 7 ,,De aceea iată, vin zile, zice Domnul, cînd nu se ... Domnul, care a scos și a adus înapoi sămînța casei lui Israel din țara dela miază noapte și din toate țările în cari îi risipisem! ,Și vor locui în țara lor.` 9 Asupra proorocilor. ,,Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sînt ca un om beat, ca un om amețit de vin, din pricina Domnului și din pricina sfintelor Lui cuvinte ... voi pedepsi, zice Domnul.`` 13 ,,În proorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au proorocit pe Baal, și au rătăcit pe poporul Meu Israel! 14 Dar în proorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sînt preacurvari, trăiesc în minciună; întăresc mînile celor răi, așa că nici unul nu se mai întoarce dela răutatea lui; toți sînt înaintea Mea ca Sodoma, și locuitorii Ierusalimului ...
... Eu sînt închis, și nu pot să merg la Casa Domnului. 6 De aceea, du-te tu însuți, și citește din carte ce ai scris în ea după spusele mele, și anume, cuvintele Domnului, citește-le în auzul poporului, în Casa Domnului, în ziua postului: să le citești și în auzul tuturor acelora din Iuda, cari vor veni din cetățile lor. 7 Poate că se vor smeri cu rugăciuni înaintea Domnului, și se vor întoarce ... Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Șafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porții celei noi a Casei Domnului. 11 Însă Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Șafan, auzind toate cuvintele ... au dus apoi la împăratul în curte, lăsînd cartea în odaia de scris a logofătului Elișama, și au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului. 21 Împăratul a trimes pe Iehudi să ia cartea, Iehudi a luat -o din odaia logofătului Elișama, și a ... a citit -o în auzul împăratului și în
... la miază noapte. 5 Și orice făptură va ști că Eu, Domnul, Mi-am scos sabia din teacă, și nu se va mai întoarce înapoi în ea. 6 Și tu, fiul omului, gemi! Cu rărunchii zdrobiți, și cu amărăciunea în suflet, gemi supt privirile lor! 7 Și dacă te vor întreba: ,,Pentru ce gemi?`` să răspunzi: ,,Pentru că vine o veste``... Cînd va veni, toate ... voi da jos, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc loc decît la venirea Aceluia care are drept la ea, și în mîna căruia o voi încredința.`` 28 ,,Și tu, fiul omului, proorocește, și spune: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu, despre copiii lui Amon și despre ocara lor ... Spune: ,,Sabia, da, sabia este scoasă pentru măcel; este lustruită pentru nimicire, ca să lucească! 29 În mijlocul vedeniilor cu cari te înșală ei și în mijlocul proorociilor mincinoase pe cari ți le fac ei, te vor face să cazi între trupurile moarte ale celor răi, a căror zi ... ta de naștere, te voi judeca! 31 Îmi voi vărsa mînia peste tine, voi sufla împotriva ta cu focul urgiei Mele, și te voi da
... Ezechiel Capitol 24 Ezechiel 23 Ezechiel Capitol 24 1 În anul al nouălea, în ziua a zecea a lunii a zecea, Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 2 ,,Fiul omului, scrie ... împăratul Babilonului de Ierusalim. 3 Spune o pildă acestei case de îndărătnici, și zi-le: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,,Pune, pune cazanul, și toarnă apă în el! 4 Pune bucăți de carne în el, toate bucățile cele bune, coapsa și spata, și umple -l cu cele mai bune oase. 5 Alege ce e mai bun din turmă, și ... Dumnezeu.`` 15 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel: 16 ,,Fiul omului, iată, îți voi răpi printr`o lovitură ce ți -e mai scump în ochi. Dar să nu te jălești, nici să nu plîngi, și să nu-ți curgă lacrămile pentru ea. 17 Suspină în tăcere, dar nu plînge ca la morți! Leagă-ți turbanul, pune-ți încălțămintea în picioare, nu-ți acoperi barba, și nu mînca pînea de jale!`` 18 Vorbisem poporului dimineața, și seara mi -a murit nevasta. A ... fiicele lor, 26 ...