Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru SUFLET
Rezultatele 141 - 150 din aproximativ 251 pentru SUFLET.
Psalmii Capitol 23 Psalmii 22 Psalmii Capitol 23 1 (O cîntare a lui David.) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. 2 El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; 3 îmi înviorează sufletul, și mă povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. 4 Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mîngîie. 5 Tu îmi întinzi masa în fața protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el. 6 Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrșitul zilelor mele. Psalmii
Psalmii Capitol 24 Psalmii 23 Psalmii Capitol 24 1 (Un psalm al lui David.) Al Domnului este pămîntul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc! 2 Căci El l -a întemeiat pe mări, și l -a întărit pe rîuri. 3 Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica pînă la locul Lui cel Sfînt? - 4 Cel ce are mînile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună, și nu jură ca să înșele. 5 Acela va căpăta binecuvîntarea Domnului, starea după voia Lui dată de Dumnezeul mîntuirii lui. 6 Iată partea de moștenire a celor ce -L cheamă, a celor ce caută Fața Ta, Dumnezeul lui Iacov. - 7 Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți vecinice, ca să intre Împăratul slavei! - 8 ,,Cine este acest Împărat al slavei?`` -Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte. 9 Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți vecinice, ca să intre Împăratul slavei! - 10 ,,Cine este acest Împărat al slavei?`` -Domnul oștirilor: El este Împăratul slavei! -(Oprire). Psalmii
Psalmii Capitol 26 Psalmii 25 Psalmii Capitol 26 1 (Un psalm al lui David.) Fă-midreptate, Doamne, căci umblu în nevinovăție, și mă încred în Domnul, fără șovăire. 2 Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii și inima! 3 Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei, și umblu în adevărul Tău. 4 Nu șed împreună cu oamenii mincinoși, și nu merg împreună cu oamenii vicleni. 5 Urăsc adunarea celor ce fac răul, și nu stau împreună cu cei răi. 6 Îmi spăl mînile în nevinovăție, și așa înconjur altarul Tău, Doamne, 7 ca să izbucnesc în mulțămiri, și să istorisesc toate minunile Tale. 8 Doamne, eu iubesc locașul Casei Tale, și locul în care locuiește slava Ta. 9 Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoșii, nici viața cu oamenii cari varsă sînge, 10 ale căror mîni sînt nelegiuite, și a căror dreaptă este plină de mită! 11 Eu umblu în neprihănire; izbăvește-mă, și ai milă de mine! 12 Piciorul meu stă pe calea cea dreaptă: voi binecuvînta pe Domnul în adunări. Psalmii
Psalmii Capitol 30 Psalmii 29 Psalmii Capitol 30 1 (Un psalm. O cîntare pentru sfințirea Casei Domnului, făcută de David.) Te înalț, Doamne, căci m`ai ridicat, și n`ai lăsat pe vrăjmașii mei să se bucure de mine. 2 Doamne, Dumnezeule, eu am strigat către Tine, și Tu m`ai vindecat. 3 Doamne, Tu mi-ai ridicat sufletul din locuința morților, Tu m`ai adus la viață din mijlocul celor ce se pogoară în groapă. 4 Cîntați Domnului, voi cei iubiți de El, măriți prin laudele voastre Numele Lui cel Sfînt! 5 Căci mînia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ține toată viața: seara vine plînsul, iar dimineața veselia. 6 Cînd îmi mergea bine, ziceam: ,,Nu mă voi clătina niciodată!`` 7 Doamne, prin bunăvoința Ta mă așezasei pe un munte tare... dar Ți-ai ascuns Fața, și m`am turburat. 8 Doamne, eu am strigat către tine, și m`am rugat Domnului, zicînd: 9 ,,Ce vei cîștiga dacă-mi verși sîngele, și mă pogori în groapă? Poate să Te laude țărîna? Poate ea să vestească credincioșia Ta? 10 Ascultă, Doamne, ai milă de mine! Doamne, ajută-mă!`` - 11 Și mi-ai prefăcut tînguirile în veselie, mi- ...
Psalmii Capitol 39 Psalmii 38 Psalmii Capitol 39 1 (Către mai marele cîntăreților: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: ,,Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.`` 2 Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuș durerea mea nu era mai puțin mare. 3 Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi -a venit cuvîntul pe limbă, și am zis: 4 ,,Doamne, spune-mi care este sfîrșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cît de trecător sînt.`` 5 Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s`ar ținea. - 6 Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, și nu știe cine le va lua. 7 Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea 8 Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun! 9 Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi. ...
Psalmii Capitol 41 Psalmii 40 Psalmii Capitol 41 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al lui David.) Ferice de cel ce îngrijește de cel sărac! Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăvește; 2 Domnul îl păzește și -l ține în viață. El este fericit pe pămînt, și nu -l lași la bunul plac al vrăjmașilor lui. 3 Domnul îl sprijinește, cînd este pe patul de suferință: îi ușurezi durerile în toate boalele lui. 4 Eu zic: ,,Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.`` 5 Vrăjmașii mei zic cu răutate despre mine: ,,Cînd va muri? Cînd îi va pieri numele?`` 6 Dacă vine cineva să mă vadă, vorbește neadevăruri, strînge temeiuri ca să mă vorbească de rău; și cînd pleacă, mă vorbește de rău pe afară. 7 Toți vrăjmașii mei șoptesc între ei împotriva mea, și cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea. 8 ,,Este atins rău de tot, -zic ei-iată -l culcat, n`are să se mai scoale!`` 9 Chiar și acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea și care mînca din pînea mea, ridică și el călcîiul împotriva mea. 10 Dar Tu, Doamne, ai milă ...
Psalmii Capitol 43 Psalmii 42 Psalmii Capitol 43 1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule, apără-mi pricina împotriva unui neam nemilos! Izbăvește-mă de oamenii plini de vicleșug și de fărădelege! 2 Tu ești Dumnezeul, care mă ocrotește: pentruce mă lepezi? Pentruce trebuie să umblu plin de întristare, supt apăsarea vrăjmașului? 3 Trimete lumina și credincioșia Ta, ca să mă călăuzească, și să mă ducă la muntele Tău cel sfînt și la locașurile Tale! 4 Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria și veselia mea, și Te voi lăuda cu arfa, Dumnezeule, Dumnezeul meu! 5 Pentruce te mîhnești, suflete, și gemi înlăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăș Îl voi lăuda: El este mîntuirea mea și Dumnezeul meu. Psalmii
Psalmii Capitol 44 Psalmii 43 Psalmii Capitol 44 1 (Către mai marele cîntăreților. Un psalm al fiilor lui Core. O cîntare.) Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre, și părinții noștri ne-au povestit lucrările, pe cari le-ai făcut pe vremea lor, în zilele de odinioară. 2 Cu mîna Ta, ai izgonit neamuri, ca să -i sădești pe ei, ai lovit popoare, ca să -i întinzi pe ei. 3 Căci nu prin sabia lor au pus mîna pe țară, nu brațul lor i -a mîntuit, ci dreapta Ta, brațul Tău, lumina Feței Tale, pentrucă îi iubeai. 4 Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu: poruncește izbăvirea lui Iacov! 5 Cu Tine doborîm pe vrăjmașii noștri, cu Numele Tău zdrobim pe protivnicii noștri. 6 Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa; 7 ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri, și dai de rușine pe cei ce ne urăsc. 8 Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu, și pururea slăvim Numele Tău. -(Oprire). 9 Dar Tu ne lepezi, ne acoperi de rușine, nu mai ieși cu oștirile noastre; 10 ne faci să dăm dosul înaintea vrăjmașului, și ceice ne urăsc, ridică prăzi luate dela ...
Psalmii Capitol 54 Psalmii 53 Psalmii Capitol 54 1 (Către mai marele cîntăreților. De cîntat cu instrumente cu coarde. O cîntare a lui David. Făcută cînd au venit Zifiții să spună lui Saul: ,,Știți că David șade ascuns printre noi?``) Scapă-mă, Dumnezeule, prin Numele Tău, și fă-mi dreptate, prin puterea Ta? 2 Ascultă-mi rugăciunea, Dumnezeule, ia aminte la cuvintele gurii mele. 3 Căci niște străini s`au sculat împotriva mea, niște oameni asupritori vor să-mi ia viața; ei nu se gîndesc la Dumnezeu. - 4 Da, Dumnezeu este ajutorul meu, Domnul este sprijinul sufletului meu! 5 Răul se va întoarce asupra protivnicilor mei; nimicește -i în credincioșia Ta! 6 Atunci Îți voi aduce jertfe de bună voie, voi lăuda Numele Tău, Doamne, căci este binevoitor; 7 căci El mă izbăvește din toate necazurile, și cu ochii mei îmi văd împlinită dorința privitoare la vrăjmașii mei. Psalmii
Psalmii Capitol 56 Psalmii 55 Psalmii Capitol 56 1 (Către mai marele cîntăreților. Se cîntă ca ,,Porumbel din stejari depărtați``. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd l-au prins Filistenii la Gat.) Ai milă de mine, Dumnezeule! Căci niște oameni mă hărțuiesc. Toată ziua îmi fac război și mă chinuiesc. 2 Toată ziua mă hărțuiesc protivnicii mei; sînt mulți, și se războiesc cu mine ca niște trufași. 3 Oridecîteori mă tem, eu mă încred în Tine. 4 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvîntul Lui. Mă încred în Dumnezeu, și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni? 5 Într`una ei îmi ating drepturile, și n`au decît gînduri rele față de mine. 6 Uneltesc, pîndesc și îmi urmăresc pașii, pentru că vor să-mi ia viața. 7 Ei trag nădejde să scape prin nelegiuirea lor: doboară popoarele, Dumnezeule, în mînia Ta! 8 Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrămile în burduful Tău: nu sînt ele scrise în cartea Ta? 9 Vrăjmașii mei dau înapoi, în ziua cînd Te strig: știu că Dumnezeu este de partea mea. 10 Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu ...
Psalmii Capitol 69 Psalmii 68 Psalmii Capitol 69 1 (Către mai marele cîntăreților. De cîntat ca și ,,Crinii``. Un psalm al lui David.) Scapă-mă, Dumnezeule, căci îmi amenință apele viața. 2 Mă afund în noroi, și nu mă pot ținea; am căzut în prăpastie, și dau apele peste mine. 3 Nu mai pot strigînd, mi se usucă gîtlejul, mi se topesc ochii, privind spre Dumnezeul meu. 4 Cei ce mă urăsc fără temei, sînt mai mulți decît perii capului meu; ce puternici sînt ceice vor să mă peardă, ceice pe nedrept îmi sînt vrăjmași; trebuie să dau înapoi ce n`am furat. 5 Dumnezeule, Tu cunoști nebunia mea, și greșelile mele nu-Ți sînt ascunse. 6 Să nu rămînă de rușine, din pricina mea, ceice nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul oștirilor! Să nu roșească de rușine, din pricina mea, ceice Te caută, Dumnezeul lui Israel! 7 Căci pentru Tine port eu ocara, și îmi acopere fața rușinea. 8 Am ajuns un străin pentru frații mei, și un necunoscut pentru fiii mamei mele. 9 Căci rîvna Casei Tale mă mănîncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea. 10 Plîng și postesc, și ei mă ocărăsc. ...