Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru ALTAR
Rezultatele 151 - 160 din aproximativ 160 pentru ALTAR.
... 21 Avraam, părintele nostru, n`a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? 22 Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui, și, prin fapte, credința a ajuns desăvîrșită. 23 Astfel s`a împlinit ...
... cu sabia, cu foamete, cu molimă și cu fiarele pămîntului. 9 Cînd a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut supt altar sufletele celor ce fuseseră junghiați din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, și din pricina mărturisirii, pe care o ținuseră. 10 Ei strigau cu glas tare, și ...
Apocalipsa Capitol 9 Apocalipsa 8 Apocalipsa Capitol 9 1 Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiță. Și am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s`a dat cheia fîntînii Adîncului, 2 și a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s`a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Și soarele și văzduhul s`au întunecat de fumul fîntînii. 3 Din fum au ieșit niște lăcuste pe pămînt. Și li s`a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului. 4 Li s`a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeață, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n`aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. 5 Li s`a dat putere nu să -i omoare, ci să -i chinuiască cinci luni; și chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înțeapă pe un om. 6 În acele zile, oamenii vor căuta moartea, și n`o vor găsi; vor dori să moară, și moartea va fugi de ei. 7 Lăcustele acelea semănau cu niște cai pregătiți de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau ...
Apocalipsa Capitol 11 Apocalipsa 10 Apocalipsa Capitol 11 1 Apoi mi s`a dat o trestie asemenea unei prăjini, și mi s`a zis: ,,Scoală-te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el. 2 Dar curtea de afară a Templului lasă -o la o parte nemăsurată; căci a fost dată Neamurilor, cari vor călca în picioare sfînta cetate patruzeci și două de luni. 3 Voi da celor doi marturi ai mei să proorocească, îmbrăcați în saci, o mie două sute șase zeci de zile. 4 Aceștia sînt cei doi măslini și cele două sfeșnice, cari stau înaintea Domnului pămîntului. 5 Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmașii lor; și dacă vrea cineva să le facă rău, trebuie să piară în felul acesta. 6 Ei au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor; și au putere să prefacă apele în sînge, și să lovească pămîntul cu orice fel de urgie, oridecîteori vor voi. 7 Cînd își vor isprăvi mărturisirea lor, fiara, care se ridică din Adînc, va face război ...
... un alt înger, care avea și el un cosor ascuțit. 18 Și un alt înger, care avea stăpînire asupra focului, a ieșit din altar, și a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuțit: ,,Pune cosorul tău cel ascuțit, și culege strugurii viei pămîntului ...
Apocalipsa Capitol 16 Apocalipsa 15 Apocalipsa Capitol 16 1 Și am auzit un glas tare, care venea din Templu, și care zicea celor șapte îngeri: ,,Duceți-vă, și vărsați pe pămînt cele șapte potire ale mîniei lui Dumnezeu!`` 2 Cel dintîi s`a dus și a vărsat potirul lui pe pămînt. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii, cari aveau semnul fiarei și cari se închinau icoanei ei. 3 Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s`a făcut sînge, ca sîngele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. 4 Al treilea a vărsat potirul lui în rîuri și în izvoarele apelor. Și apele s`au făcut sînge. 5 Și am auzit pe îngerul apelor zicînd: ,,Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta. 6 Fiindcă aceștia au vărsat sîngele sfinților și al proorocilor, le-ai dat și Tu să bea sînge. Și sînt vrednici.`` 7 Și am auzit altarul zicînd: ,,Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sînt judecățile ...
... ispășire; și să facă ispășire pentru cel ce se curățește de întinăciunea lui. În urmă să junghie arderea de tot. 20 Preotul să aducă pe altar arderea de tot și darul de mîncare; și să facă ispășire pentru omul acesta, și va fi curat. 21 Dacă este sărac și nu poate ...
1 Imparati Capitol 7 1 Imparati 6 1 Imparati Capitol 7 1 Solomon și -a mai zidit și casa lui, și a ținut treisprezece ani pînă cînd a isprăvit -o de tot. 2 A zidit mai întîi casa din pădurea Libanului, lungă de o sută de coți, lată de cincizeci de coți, și înaltă de treizeci de coți. Se sprijinea pe patru rînduri de stîlpi de cedru, și pe stîlpi erau grinzi de cedru. 3 A acoperit cu cedru odăile cari erau sprijinite de stîlpi și cari erau în număr de patruzeci și cinci, cîte cincisprezece de fiecare cat. 4 Erau trei caturi, și fiecare din ele avea ferestrele față în față. 5 Toată ușile și toți ușiorii erau din bîrne în patru muchi, și la fiecare din cele trei caturi, ușile erau față în față. 6 A făcut un pridvor de stîlpi, lung de cincizeci de coți și lat de treizeci de coți, și un alt pridvor înainte cu stîlpi și trepte în față. 7 A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecății; și l -a acoperit cu cedru, dela ...
... neam sîngele tuturor proorocilor, care a fost vărsat dela întemeierea lumii: 51 dela sîngele lui Abel pînă la sîngele lui Zaharia, ucis între altar și Templu; da, vă spun, se va cere dela neamul acesta! 52 Vai de voi, învățători ai Legii! Pentrucă voi ați pus mîna pe cheia ...
Luca Capitol 1 Marcu 16 Luca Capitol 1 1 Fiindcă mulți s`au apucat să alcătuiască o istorisire amănunțită despre lucrurile cari s`au petrecut printre noi, 2 după cum ni le-au încredințat ceice le-au văzut cu ochii lor dela început, și au ajuns slujitori ai cuvîntului, 3 am găsit și eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra tuturor acestor lucruri dela obîrșia lor, să ți le scriu în șir unele după altele, 4 ca să poți cunoaște astfel temeinicia învățăturilor, pe cari le-ai primit prin viu grai. 5 În zilele lui Irod, împăratul Iudeii, era un preot, numit Zaharia, din ceata lui Abia. Nevasta lui era din fetele lui Aaron, și se chema Elisaveta. 6 Amîndoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, și păzeau fără pată toate poruncile și toate rînduielile Domnului. 7 N`aveau copii, pentrucă Elisaveta era stearpă; și amîndoi erau înaintați în vîrstă. 8 Dar, pe cînd slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, la rîndul cetei lui, 9 după obiceiul preoției, a ieșit la sorți să intre să tămîieze în Templul Domnului. 10 În ceasul tămîierii, toată mulțimea norodului se ruga afară. 11 Atunci un ...