Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru DE��EU

 Rezultatele 231 - 240 din aproximativ 249 pentru DE��EU.

Evrei Capitol 8

... Capitol 8 1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S`a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, 2 ca slujitor al Locului prea sfînt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul. 3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri și jertfe. De aceea era de trebuință ca și celalt Mare Preot să aibă ceva de adus. 4 Dacă ar fi pe pămînt, nici n`ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege. 5 Ei fac o slujbă ... voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. 11 Și nu vor mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaște ... cunoaște, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei. 12 Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, și nu-Mi voi mai aduce aminte de ...

 

Fapte Capitol 13

... după ce au postit și s`au rugat, și-au pus mînile peste ei, și i-au lăsat să plece. 4 Barnaba și Saul, trimeși de Duhul Sfînt, s`au coborît la Seleucia, și de acolo au plecat cu corabia la Cipru. 5 Ajunși la Salamina, au vestit Cuvîntul lui Dumnezeu în sinagogile Iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan. 6 Dupăce au străbătut toată insula pînă la Pafos, au întîlnit pe un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus ... tîlcuiește numele lui-le stătea împotrivă, și căuta să abată pe dregător dela credință. 9 Atunci Saul, care se mai numește și Pavel, fiind plin de Duhul Sfînt, s`a uitat țintă la el, 10 și a zis: ,,Om plin de toată viclenia și de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaș al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strîmbi căile drepte ale Domnului? 11 Acum, iată că mîna Domnului este ... după mine vine Unul, căruia eu nu sînt vrednic să -i desleg încălțămintea picioarelor.`` 26 Fraților, fii ai neamului lui Avraam, și ceice vă temeți de

 

Psalmii Capitol 34

... Domnul, și mi -a răspuns: m`a izbăvit din toate temerile mele. 5 Cînd îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, și nu ți se umple fața de rușine. 6 Cînd strigă un nenorocit, Domnul aude, și -l scapă din toate necazurile lui. 7 Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem ... El, și -i scapă din primejdie. 8 Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! 9 Temeți-vă de Domnul, voi, sfinții Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! 10 Puii de leu duc lipsă, și li -i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine. 11 Veniți, fiilor, și ascultați-mă, căci vă voi învăța frica Domnului. 12 Cine este omul, care dorește viața, și vrea să ... peste cei fără prihană, și urechile Lui iau aminte la strigătele lor. 16 Domnul Își întoarce Fața împotriva celor răi, ca să le șteargă pomenirea de pe pămînt. 17 Cînd strigă cei fără prihană, Domnul aude, și -i scapă din toate necazurile lor. 18 Domnul este aproape de ...

 

Neemia Capitol 4

... 3 Tobia, Amonitul, era lîngă el, și a zis: ,,Să zidească numai! Dacă se va sui o vulpe, le va dărîma zidul lor de piatră.`` 4 ,,Ascultă, Dumnezeul nostru, cum sîntem batjocoriți! Fă să cadă ocările lor asupra capului lor, și dă -i pradă pe un pămînt unde să ... pînă vom ajunge în mijlocul lor; îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea.`` 12 Și Iudeii, cari locuiau lîngă ei, au venit de zece ori și ne-au înștiințat despre toate locurile pe unde veneau la noi. 13 De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului, și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, sulițele și arcurile lor. 14 M`am uitat ... stătea lîngă mine. 19 Am zis mai marilor, dregătorilor, și celuilalt popor: ,,Lucrarea este mare și întinsă, și noi sîntem risipiți pe zid, departe unii de alții. 20 La sunetul trîmbiței, să vă strîngeți la noi, spre locul de unde o veți auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.`` 21 Așa făceam lucrarea: jumătate din noi stînd cu sulița în mînă din zorii zilei ... poporului: ,,Fiecare să petreacă noaptea în Ierusalim cu slujitorul lui; noaptea să facem

 

2 Samuel Capitol 17

... și a oamenilor lui; sînt înfuriați ca o ursoaică de pe cîmp, căreia i s`au răpit puii. Tatăl tău este un om de război, și nu va petrece noaptea cu poporul; 9 iată, acum, stă ascuns în vreo groapă sau în vreun alt loc. Și dacă, dela început ... și negăsindu -i, s`au întors la Ierusalim. 21 După plecarea lor, Ahimaaț și Ionatan au ieșit din fîntînă, și s`au dus să dea de știre împăratului David. Au zis lui David: ,Sculați-vă și grăbiți-vă de treceți apa, căci Ahitofel a plănuit cutare și cutare lucru împotriva voastră.` 22 David și tot poporul care era cu el s`au ... Cînd a murit, l-au îngropat în mormîntul tatălui său. 24 David ajunsese la Mahanaim, cînd a trecut Absalom Iordanul, însoțit de toți bărbații lui Israel. 25 Absalom a pus pe Amasa în fruntea oștirii, în locul lui Ioab. Amasa era fiul unui om numit ... fiul lui Nahaș, din Raba fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar, și Barzilai... Galaaditul, din Roghelim, 28 au adus paturi, lighene, vase de ...

 

Ezechiel Capitol 38

... dar, fii gata, tu, și toată mulțimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! 8 După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva țării, ai cărei locuitori, scăpați de sabie, vor fi strînși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel cari multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoși din mijlocul popoarelor, vor fi ... pe cai, o mare mulțime și o puternică oștire! 16 Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi țara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva țării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, cînd voi fi sfințit în tine supt ochii lor, Gog!`` 17 Așa vorbește ... și în focul mîniei Mele: În ziua aceea, va fi un mare cutremur în țara lui Israel. 20 Peștii mării și păsările cerului vor tremura de Mine, și fiarele cîmpului și toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt, și toți oamenii cari sînt pe fața pămîntului; munții se vor răsturna, pereții ... Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. 22 Îl voi judeca prin ciumă și sînge, printr -o ploaie năpraznică și prin pietre de ...

 

Isaia Capitol 14

... urgia lui, lovea popoarele, cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mînia lui, supunea neamurile, este prigonit fără cruțare. 7 Tot pămîntul se bucură acum de odihnă și pace; izbucnesc oamenii în cîntece de veselie. 8 Pînă și chiparoșii și cedrii din Liban se bucură de căderea ta și zic: ,De cînd ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!` 9 Locuința morților se mișcă pînă în adîncimile ei, ca să te primească ... este omul care făcea să se cutremure pămîntul, și zguduia împărățiile, 17 care prefăcea lumea în pustie, nimicea cetățile și nu dădea drumul prinșilor săi de război?` 18 Toți împărații neamurilor, da, toți, se odihnesc cu cinste, fiecare în mormîntul lui. 19 Dar tu ai fost aruncat departe de mormîntul tău, ca o ramură disprețuită, ca o pradă luată dela niște oameni uciși cu lovituri de sabie, și aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare. 20 Tu nu ești unit cu ei în mormînt, căci ți-ai ... se va împlini. 25 Voi zdrobi pe Asirian în țara Mea, îl voi călca în picioare pe munții Mei; astfel jugul lui se va lua de

 

2 Imparati Capitol 16

... iarăș Elatul subt stăpînirea Sirienilor; a izgonit pe Evrei din Elat, și Sirienii au venit la Elat, unde au locuit pînă în ziua de azi. 7 Ahaz a trimes soli lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să -i spună: ,,Eu sînt robul tău și fiul tău; suie-te, și izbăvește-mă din mîna împăratului Siriei, și din mîna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva ... văzut altarul, s`a apropiat de el, și s`a suit pe el. 13 A ars pe el arderea de tot și darul de mîncare, a vărsat jertfele de băutură, și a stropit pe altar sîngele jertfelor de mulțămire. 14 A îndepărtat dinaintea casei altarul de aramă care era înaintea Domnului, ca să nu fie între noul altar și Casa Domnului; l -a pus lîngă noul altar, spre miazănoapte ... 15 Și împăratul Ahaz a dat următoarea poruncă preotului Urie: ,,Să arzi pe altarul cel mare arderea de tot de dimineață și darul de mîncare de seară, arderea de tot a împăratului și darul lui ...

 

Matei Capitol 8

... noastre și a purtat boalele noastre.`` 18 Isus a văzut multe noroade împrejurul Său, și a poruncit să treacă de cealaltă parte. 19 Atunci s`a apropiat de El un cărturar, și I -a zis: ,,Învățătorule, vreau să Te urmez ori unde vei merge.`` 20 Isus i -a răspuns ... a suit într`o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. 24 Și deodată s`a stîrnit pe mare o furtună atît de strașnică, încît corabia era acoperită de valuri. Și El dormea. 25 Ucenicii s`au apropiat de El, și L-au deșteptat, strigînd: ,,Doamne, scapă-ne, că pierim!`` 26 El le -a zis: ,,De ce vă este frică, puțin credincioșilor?`` Apoi S`a sculat, a certat vînturile și marea, și s`a făcut ... se mirau, și ziceau: ,,Ce fel de om este acesta, de -L ascultă pînă și vînturile și marea?`` 28 Cînd a ajuns Isus de partea cealaltă, în ținutul Gadarenilor, L-au întîmpinat doi îndrăciți, cari ieșeau din morminte. Erau așa ...

 

Isaia Capitol 40

... descoperi slava Domnului, și în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit. 6 Un glas zice: ,Strigă!` -Și eu am răspuns: ,Ce să strig?` -,Orice făptură este ca iarba, și toată strălucirea ei ca floarea de pe cîmp. 7 Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.`` -În adevăr, poporul este ca iarba: 8 iarba se usucă, floarea ... cărarea dreptății? Cine L -a învățat înțelepciunea, și I -a făcut cunoscut calea priceperii! 15 Iată, neamurile sînt ca o picătură de apă din vadră, sînt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. 16 Libanul n`ajunge pentru foc, și dobitoacele lui n`ajung pentru arderea de tot. 17 Toate neamurile sînt ca o nimica înaintea Lui, nu sînt decît nimicnicie și deșertăciune. 18 Cu cine voiți să asemănați pe Dumnezeu? Și ... lățește ca un cort, ca să locuiască în el. 23 El preface într`o nimica pe voivozi, și face o nimica din judecătorii pămîntului. 24 De abia sînt sădiți, deabia sînt sămănați, de ...

 

Evrei Capitol 10

... zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, și le voi scrie în mintea lor``, 17 adaugă: ,,Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.`` 18 Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. 19 Astfel dar, fraților, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt, 20 pe calea cea nouă ... avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău, și cu trupul spălat cu o apă curată. 23 Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce ... fost sfințit, și va batjocori pe Duhul harului? 30 Căci știm cine este Cel ce a zis: ,,A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!`` Și în altă parte: ,,Domnul va judeca pe poporul Său.`` 31 Grozav lucru este să cazi în mînile Dumnezeului celui viu! 32 Aduceți ... fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe: 33 pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>