Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru PE UNDE

 Rezultatele 291 - 300 din aproximativ 395 pentru PE UNDE.

Fapte Capitol 28

... 1 Dupăce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. 2 Barbarii ne-au arătat o bunăvoință puțin obicinuită; ne-au primit pe toți la un foc mare, pe care -l aprinseseră din pricină că ploua, și se lăsase un frig mare. 3 Pavel strînsese o grămadă de mărăcini, și -i pusese pe foc; o năpîrcă a ieșit afară din pricina căldurii, și s`a lipit de mîna lui. 4 Barbarii, cînd au văzut ... iernase în ostrov și care purta semnul Dioscurilor. 12 Am ajuns la Siracusa, și am rămas acolo trei zile. 13 De acolo, am mers înainte pe lîngă coastă, și am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vîntul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole ... văzut Pavel, a mulțămit lui Dumnezeu, și s`a îmbărbătat. 16 Cînd am ajuns la Roma, sutașul a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s`a îngăduit să rămînă într`un loc deosebit cu un ostaș care -l ... a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei. 30 Pavel a rămas doi ani întregi într`o casă,

 

Fapte Capitol 12

... Fapte Capitol 12 Fapte 11 Fapte Capitol 12 1 Cam pe aceeaș vreme, împăratul Irod a pus mînile pe unii din Biserică, pentruca să -i chinuiască; 2 și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan. 3 Cînd a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mîna și pe Petru. -Erau zilele praznicului Azimilor. - 4 După ce l -a prins, și l -a băgat în temniță, l -a pus ... de mîni cu două lanțuri; și niște păzitori păzeau temnița la ușă. 7 Și iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neașteptate, și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, și i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanțurile i-au căzut jos de pe mîni. 8 Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, și leagă-ți încălțămintele.`` Și el a făcut așa. Îngerul i -a ... lor se hrănea din țara împăratului. 21 Într`o zi anumită, Irod s`a îmbrăcat cu hainele lui împărătești, a șezut

 

Leviticul Capitol 6

... săvîrși o nelegiuire față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înșela pe aproapele lui, 3 tăgăduind că a găsit un lucru perdut, sau făcînd un jurămînt strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care -l face omul și păcătuiește; 4 cînd va păcătui astfel și se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat ... și a zis: 9 ,,Dă următoarea poruncă lui Aaron și fiilor săi, și zi: ,,Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineața, și în felul acesta focul să ardă pe altar. 10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-și acopere goliciunea cu ismenele, să ia cenușa făcută de focul, care ... desbrace de veșmintele lui și să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenușa afară din tabără, într`un loc curat. 12 Focul să ardă pe altar și să nu se stingă deloc: în fiecare dimineață, preotul să aprindă lemne pe altar, să așeze arderea de tot pe ...

 

Proverbele Capitol 1

... dar nebunii nesocotesc înțelepciunea și învățătura. 8 Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău, și nu lepăda îndrumările mamei tale! 9 Căci ele sînt o cunună plăcută pe capul tău, și un lanț de aur la gîtul tău. 10 Fiule, dacă niște păcătoși vor să te amăgească, nu te lăsa cîștigat de ei ... curse ca să vărsăm sînge, să întindem fără temei lațuri celui nevinovat; 12 haidem să -i înghițim de vii, ca locuința morților, și întregi, ca pe cei ce se pogoară în groapă; 13 vom găsi tot felul de lucruri scumpe, și ne vom umplea casele cu pradă; 14 vei avea și ... partea ta la fel cu noi, o pungă vom avea cu toții!`` - 15 fiule, să nu pornești la drum cu ei, abate-ți piciorul de pe cărarea lor! 16 Căci picioarele lor aleargă la rău, și se grăbesc să verse sînge. 17 Dar degeaba se aruncă lațul înaintea ochilor tuturor păsărilor ... își întind ei lațuri. 19 Aceasta este soarta tuturor celor lacomi de cîștig: lăcomia aduce pierderea celor ce se dedau la ea. 20 Înțelepciunea strigă pe ulițe, își înalță glasul în piețe: 21 strigă unde ...

 

Isaia Capitol 19

... Isaia Capitol 19 Isaia 18 Isaia Capitol 19 1 Proorocie împotriva Egiptului. Iată, Domnul călărește pe un nor repede și vine în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea Lui, și li se îndoaie inima Egiptenilor în ei. 2 ,,Voi înarma pe Egipteni unii împotriva altora, și se vor bate frate cu frate, prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăție cu împărăție. 3 Duhul Egiptenilor va pieri ... s`au înșelat, căpeteniile semințiilor duc Egiptul în rătăcire: 14 Domnul a răspîndit în mijlocul lui un duh de amețeală ca să facă pe Egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat și varsă, 15 și Egiptul nu va avea pe nimeni, care să poată face ceva, nici cap, nici coadă, nici ramură de finic, nici trestie! 16 În ziua aceea, Egiptul va fi ca o ... luate împotriva lui de Domnul oștirilor. 18 În vremea aceea, vor fi cinci cetăți în țara Egiptului, cari vor vorbi limba Canaanului, și vor jura pe Domnul oștirilor: una din ele se va numi cetatea nimicirii! 19 Tot în vremea aceea va fi un altar pentru Domnul în țara Egiptului, și ... ...

 

Evrei Capitol 6

... viitor- 6 și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și -L dau să fie batjocorit. 7 Cînd un pămînt este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru cari este lucrat, capătă binecuvîntare dela Dumnezeu. 8 Dar dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și ... iubiților, totuș dela voi așteptăm lucruri mai bune și cari însoțesc mîntuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat -o pentru Numele Lui, voi, cari ați ajutorat și ajutorați pe sfinți. 11 Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeaș rîvnă, ca să păstreze pînă la sfîrșit o deplină nădejde, 12 așa încît să ... urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele. 13 Dumnezeu, cînd a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decît El, s`a jurat pe Sine însuș, 14 și a zis: ,,Cu adevărat te voi binecuvînta, și îți voi înmulți foarte mult sămînța.`` 15 Și astfel, fiindcă a ...

 

Leviticul Capitol 7

... Leviticul Capitol 7 Leviticul 6 Leviticul Capitol 7 1 Iată legea jertfei pentru vină: ea este un lucru prea sfînt. 2 În locul unde se junghie arderea de tot, să se junghie și vita care slujește ca jertfă pentru vină. Sîngele ei să se stropească pe altar dejur împrejur. 3 Să i se aducă toată grăsimea, coada, grăsimea care acopere măruntaiele, 4 cei doi rărunchi și grăsimea de pe ei, de pe coapse, și prapurul ficatului, care va fi deslipit de lîngă rărunchi. 5 Preotul să le ardă pe altar ca jertfă mistuită de foc înaintea Domnului. Aceasta este o jertfă pentru vină. 6 Toată partea bărbătească dintre preoți să mănînce din ea; și ... preotului care va face ispășirea. 8 Preotul care va aduce arderea de tot a cuiva, să aibă pentru el pielea arderii de tot pe care a adus -o. 9 Orice jertfă de mîncare, coaptă în cuptor, gătită pe grătar sau în tigaie, să fie a preotului care a adus -o. 10 Iar orice jertfă de mîncare, frămîntată cu untdelemn ... dar legănat, și spata, care va fi adusă ca dar luat prin ridicare, și le dau preotului Aaron și fiilor lui, printr`o lege vecinică,

 

Romani Capitol 4

... în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. 6 Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. 7 ,,Ferice``, zice el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, și ale căror păcate sînt ... aceasta; 12 și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur. 13 În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea ... prin credință. 14 Căci, dacă moștenitori sînt ceice se țin de Lege, credința este zădarnică, și făgăduința este nimicită; 15 pentrucă Legea aduce mînie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. 16 Deaceea moștenitori sînt ceice se fac prin credință, pentruca să fie prin har ... este scris și pentru noi, cărora de asemenea ne va fi socotită, nouă celor ce credem în Cel ce a înviat din morți pe ...

 

Ezechiel Capitol 13

... 6 Vedeniile lor sînt înșelătoare, și proorociile lor mincinoase. Ei zic: ,Așa vorbește Domnul!` măcar că Domnul nu i -a trimes; și fac pe oameni să tragă nădejde că se va împlini cuvîntul lor. 7 Nu sînt înșelătoare vedeniile, pe cari le aveți, și nu sînt mincinoase proorociile pe cari le rostiți? Voi ziceți: ,Așa vorbește Domnul!` în timp ce Eu n`am vorbit. 8 De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,Pentrucă spuneți lucruri ... nici nu vor intra în țara lui Israel. Și veți ști că Eu sînt Domnul Dumnezeu. 10 Lucrurile acestea se vor întîmpla pentrucă ei rătăcesc pe poporul Meu, zicînd: ,Pace!` cînd nu este pace. Poporul Meu zidește un zid, și ei îl tencuiesc cu ipsos. 11 De aceea, spune celor ce ... ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, și se va deslănțui furtuna. 12 Iată, vi se prăbușește zidul! Și atunci vi se va zice: ,Unde este ipsosul cu care l-ați tencuit?` 13 De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ,În urgia Mea, voi porni furtuna; în mînia Mea, va veni ... de pîne, ucizînd niște suflete, cari n`ar trebui să moară, și făcînd să trăiască niște suflete cari n`ar trebui să trăiască, înșelînd astfel

 

Fapte Capitol 4

... Fapte Capitol 4 Fapte 3 Fapte Capitol 4 1 Pe cînd vorbeau Petru și Ioan norodului, au venit la ei pe neașteptate preoții, căpitanul Templului și Saducheii, 2 foarte necăjiți că învățau pe norod, și vesteau în Isus învierea din morți. 3 Au pus mînile pe ei, și i-au aruncat în temniță pînă a doua zi; căci se înserase. 4 Însă mulți din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut ... adunat împreună la Ierusalim, 6 cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, și toți cei ce se trăgeau din neamul marilor preoți. 7 Au pus pe Petru și pe Ioan în mijlocul lor, și i-au întrebat: ,,Cu ce putere, sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta?`` 8 Atunci Petru, plin de ... cum a fost vindecat, 10 s`o știți toți, și s`o știe tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfățișează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L -a înviat din morți. 11 El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă

 

Luca Capitol 9

... vor gusta moartea, pînă nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu. 28 Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan și pe Iacov, și S`a suit pe munte să Se roage. 29 Pe cînd Se ruga, I s`a schimbat înfățișarea feței, și îmbrăcămintea I s`a făcut albă strălucitoare. 30 Și iatăcă stăteau ... tăcut, și n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră. 37 A doua zi, cînd s`au pogorît de pe munte, o gloată mare a întîmpinat pe Isus. 38 Și un om din mijlocul mulțimii a strigat: ,,Învățătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am ... cunoscut gîndul inimii, a luat un copilaș, l -a pus lîngă El, 48 și le -a zis: ,,Oricine primește pe acest copilaș, în Numele Meu, pe Mine Mă primește; și oricine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M`a trimes pe

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>