Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru ÎN FIECARE LUNA

 Rezultatele 41 - 46 din aproximativ 46 pentru ÎN FIECARE LUNA.

Ezechiel Capitol 20

... de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie, ca să -i nimicesc. 14 Dar am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit în ochii neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. 15 Chiar și în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei și le-am jurat că nu -i voi duce în țara pe care le -o hotărîsem, țară în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă din toate țările; 16 și aceasta pentrucă au lepădat poruncile Mele și n`au urmat legile Mele ... trăiască prin ele, și au pîngărit Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs urgia peste ei, să-Mi sting mînia împotiva lor în pustie. 22 Dar Mi-am tras mîna înapoi, și am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pîngărit înaintea neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. 23 În pustie, Mi-am ridicat iarăș mîna spre ei, și le-am jurat că am să -i împrăștii printre neamuri, și să -i risipesc în ...

 

Isaia Capitol 47

... colț, și taci, fata Haldeilor! căci nu te vor mai numi împărăteasa împărățiilor. 6 Mă mîniasem pe poporul Meu, Îmi pîngărisem moștenirea, și -i dădusem în mînile tale: dar tu n`ai avut milă de ei, ci ți-ai apăsat greu jugul asupra bătrînului. 7 Tu ziceai: ,În veci voi fi împărăteasă!` și nu te-ai gîndit, nici n`ai visat că lucrul acesta are să se sfîrșească. 8 Ascultă însă acum, tu ... eu, nu voi fi niciodată văduvă, și nu voi fi niciodată lipsită de copii!` 9 Și totuș aceste două lucruri ți se vor întîmpla deodată, în aceeaș zi: și perderea copiilor și văduvia; vor cădea asupra ta cu putere mare, în ciuda tuturor vrăjitoriilor tale și multelor tale descîntece. 10 Căci te încredeai în răutatea ta și ziceai: ,Nimeni nu mă vede!` Înțelepciunea și știința ta te-au amăgit, de ziceai în inima ta: ,Eu și numai eu.` 11 De aceea nenorocirea va veni peste tine, fără să -i vezi zorile; urgia va cădea peste tine, fără ... Așa va fi soarta acelora pe care te oboseai să -i întrebi. Și cei cu cari ai făcut negoț din tinereța ta se vor risipi fiecare

 

Isaia Capitol 30

... Să nu vedeți!` și proorocilor: ,Să nu proorociți adevăruri, ci spuneți-ne lucruri măgulitoare, proorociți-ne lucruri închipuite! 11 Abateți-vă din drum, dați-vă în lături de pe cărare, lăsați-ne în pace cu Sfîntul lui Israel!`` 12 De aceea așa vorbește Sfîntul lui Israel: ,,Fiindcă lepădați cuvîntul acesta, și vă încredeți în sîlnicie și vicleșuguri, și vă sprijiniți pe ele, 13 de aceea nelegiuirea aceasta va fi pentru voi ca spărtura unui zid înalt, care, spărgîndu-se ... le vei arunca, și le vei zice: ,Afară cu voi de aici!` 23 Atunci El va da ploaie peste sămînța pe care o vei pune în pămînt, și pînea, pe care o va da pămîntul, va fi gustoasă și hrănitoare; în acelaș timp, turmele tale vor paște în pășuni întinse. 24 Boii și măgarii, cari ară pămîntul, vor mînca un nutreț sărat, vînturat cu lopata și cu ciurul. 25 Pe orice munte înalt ... este ca un șivoi ieșit din albie, care ajunge pînă la gît ca să ciuruiască neamurile cu ciurul nimicirii, și să pună o zăbală înșelătoare în fălcile popoarelor. 29 Voi însă veți cînta ca în ...

 

2 Cronici Capitol 35

... 2 Cronici Capitol 35 2 Cronici 34 2 Cronici Capitol 35 1 Iosia a prăznuit Paștele în cinstea Domnului la Ierusalim, și au jertfit Paștele în a patrusprezecea zi a lunii întîi. 2 A pus pe preoți în slujbele lor, și i -a îmbărbătat la slujba Casei Domnului. 3 A zis Leviților, cari învățau pe tot Israelul și cari ... Au pus deoparte arderile de tot, ca să le dea cetelor caselor părintești ale oamenilor din popor, ca să le aducă Domnului, cum este scris în cartea lui Moise. Tot așa au făcut și cu boii. 13 Au fiert Paștele la foc, după orînduială, și au fiert lucrurile sfinte în cazane, căldări și tigăi. Și le-au împărțit în grabă la tot poporul. 14 Apoi au pregătit ce era pentru ei și pentru preoți, căci preoții, fiii lui Aaron, au avut treabă pînă noaptea ... au vorbit de Iosia în cîntecele lor de jale pînă în ziua de azi, și au ajuns o datină în Israel. Cîntările acestea sînt scrise în ...

 

Ieremia Capitol 31

... Sculați-vă, să ne suim în Sion, la Domnul, Dumnezeul nostru! 7 Căci așa vorbește Domnul: ,Strigați de bucurie asupra lui Iacov, chiuiți de veselie în fruntea neamurilor! Înălțați-vă glasurile, cîntați laude, și ziceți: ,Doamne, izbăvește pe poporul Tău, pe rămășița lui Israel!`` 8 ,,Iată, îi aduc înapoi din țara ... este și orbul și șchiopul, femeia însărcinată și cea în durerile nașterii; o mare mulțime se întoarce înapoi aici! 9 Plîngînd vin, și îi duc în mijlocul rugăciunilor lor; îi duc la rîuri de apă, pe un drum neted pe care nu se poticnesc. Căci Eu sînt Tatăl lui Israel, și ... face un lucru nou pe pămînt: femeia va peți pe bărbat. 23 ,,Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată ce se va zice iarăș în țara lui Iuda și în cetățile sale, cînd voi aduce înapoi pe prinșii lor de război: ,Domnul să te binecuvinteze, locaș al neprihănirii, munte sfînt!` 24 Iuda va locui acolo ... să -i nimicesc și să le fac rău, tot așa voi veghea asupra lor că să -i zidesc și să -i sădesc, zice Domnul.`` 29 ,,În ...

 

1 Imparati Capitol 8

... lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legămîntului Domnului. 2 Toți bărbații lui Israel s`au strîns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a șaptea lună, în timpul praznicului. 3 Cînd au venit toți bătrînii lui Israel, preoții au ridicat chivotul. 4 Au adus chivotul Domnului, cortul întîlnirii, și toate uneltele sfinte ... o așa lungime încît capetele lor se vedeau din Locul sfînt dinaintea Locului prea sfînt, dar nu se vedeau deafară. Ei au fost acolo pînă în ziua de azi. 9 În chivot nu erau decît cele două table de piatră, pe cari le -a pus Moise în el la Horeb, cînd a făcut Domnul legămînt cu copiii lui Israel, la ieșirea lor din țara Egiptului. 10 În clipa cînd au ieșit preoții din Locul sfînt, norul a umplut casa Domnului. 11 Preoții n`au putut să rămînă acolo să facă ... dreptate! 46 Cînd vor păcătui împotriva Ta, -căci nu este om care să nu păcătuiască, -și Te vei mînia împotriva lor și -i vei da în mîna vrăjmașului, care -i va duce robi într`o țară vrăjmașă, depărtată sau apropiată: 47 dacă se vor coborî în ...

 

<<< Anterioarele