Căutare text în Biblie

 

Cuvânt

 

Rezultate din Biblie pentru CEL

 Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 984 pentru CEL.

Tit Capitol 1

Tit Capitol 1 2 Timotei 4 Tit Capitol 1 1 Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credința aleșilor lui Dumnezeu și cunoștința adevărului, care este potrivit cu evlavia, 2 în nădejdea vieții vecinice, făgăduite mai înainte de vecinicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă, 3 ci Și -a descoperit Cuvîntul la vremea Lui, prin propovăduirea care mi -a fost încredințată, după porunca lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru; - 4 către Tit, adevăratul meu copil în credința noastră a amîndorora: Har și pace dela Dumnezeu Tatăl, și dela Isus Hristos, Mîntuitorul nostru! 5 Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rînduială ce mai rămîne de rînduit, și să așezi presbiteri (Sau: bătrîni) în fiecare cetate, după cum ți-am poruncit: 6 Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, avînd copii credincioși, cari să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare. 7 Căci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpățînat, nici mînios, nici dedat la vin, nici bătăuș, nici lacom de cîștig mîrșav; 8 ci să fie primitor de oaspeți, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfînt, ...

 

Evrei Capitol 6

... 4 Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s`au făcut părtași Duhului Sfînt, 5 și au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor- 6 și cari totuș au căzut, este cu neputință să fie înoiți iarăș, și aduși la pocăință ...

 

Evrei Capitol 13

Evrei Capitol 13 Evrei 12 Evrei Capitol 13 1 Stăruiți în dragostea frățească. 2 Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri. 3 Aduceți-vă aminte de cei ce sînt în lanțuri, ca și cum ați fi și voi legați cu ei; de cei chinuiți, ca unii cari și voi sînteți în trup. 4 Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. 5 Să nu fiți iubitori de bani. Mulțămiți-vă cu ce aveți, căci El însuș a zis: ,,Nicidecum n`am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.`` 6 Așa că putem zice plini de încredere: ,,Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?`` 7 Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, cari v`au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitați-vă cu băgare de seamă la sfîrșitul felului lor de viețuire, și urmați-le credința! 8 Isus Hristos este acelaș ieri și azi și în veci! 9 Să nu vă lăsați amăgiți de orice fel de învățături străine; căci este bine ca inima ...

 

Iacov Capitol 5

... Ați trăit pe pămînt în plăceri și în desfătări. V`ați săturat inimile chiar într`o zi de măcel. 6 Ați osîndit, ați omorît pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea! 7 Fiți dar îndelung răbdători, fraților, pînă la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pămîntului ... Bisericii; și să se roage pentru el, după ce -l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. 15 Rugăciunea făcută cu credință va mîntui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoșa; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. 16 Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați ...

 

Apocalipsa Capitol 8

Apocalipsa Capitol 8 Apocalipsa 7 Apocalipsa Capitol 8 1 Cînd a rupt Mielul pecetea a șaptea, s`a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. 2 Și am văzut pe cei șapte îngeri, cari stau înaintea lui Dumnezeu; și li s`au dat șapte trîmbițe. 3 Apoi a venit un alt înger, care s`a oprit în fața altarului, cu o cădelniță de aur. I s`a dat tămîie multă, ca s`o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. 4 Fumul de tămîie s`a ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților. 5 Apoi îngerul a luat cădelnița, a umplut -o din focul de pe altar, și l -a aruncat pe pămînt. Și s`au stîrnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur de pămînt. 6 Și cei șapte îngeri, cari aveau cele șapte trîmbițe, s`au pregătit să sune din ele. 7 Îngerul dintîi a sunat din trîmbiță. Și a venit grindină și foc amestecat cu sînge, ...

 

Apocalipsa Capitol 12

... luptat și ei, 8 dar n`au putut birui; și locul lor nu li s`a mai găsit în cer. 9 Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit Diavolul și Satana, acela care înșeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; și împreună cu el au fost aruncați și ...

 

Leviticul Capitol 13

... albă, care nu se arată mai adîncă decît pielea, și dacă părul nu s`a făcut alb, preotul să închidă șapte zile pe cel cu rana. 5 A șaptea zi preotul să -l cerceteze iarăș. Dacă i se pare că rana a stat pe loc ... va arunca preotul privirile, 13 preotul să -l cerceteze; și dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana: fiindcă s`a făcut toată albă, el este curat. 14 Dar în ziua cînd se va vedea în el carne vie ... albă, să se ducă la preot; 17 preotul să -l cerceteze, și dacă rana s`a făcut albă, preotul să declare curat pe cel cu rana: el este curat. 18 Cînd un om va avea pe pielea trupului său o bubă care a fost tămăduită, 19 și ... de barbă. 31 Dacă preotul vede că rana rîiei nu pare mai adîncă decît pielea, și n`are păr negru, să închidă șapte zile pe cel cu rana de rîie la cap. 32 Preotul să cerceteze rana a șaptea zi. Dacă rîia nu s`a întins, dacă ...

 

Judecatorii Capitol 9

... Ofra, și a ucis pe frații săi, fiii lui Ierubaal, șaptezeci de oameni, pe aceeaș peatră. N`a scăpat decît Iotam, cel mai tînăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese. 6 Toți locuitorii din Sihem și toată casa lui Milo s`au strîns la olaltă, și ... zis smochinului: ,Vino, tu, de împărățește peste noi!` 11 Dar smochinul le -a răspuns: ,Să-mi părăsesc eu dulceața mea și rodul meu cel minunat, ca să mă duc să domnesc peste copaci?` 12 Și copacii au zis viței: ,Vino, tu, și domnește peste noi.` 13 Dar vița le ...

 

Numeri Capitol 14

... ei, cum ai spus cînd ai zis: 18 ,Domnul este încet la mînie și bogat în bunătate, iartă fărădelegea și răsvrătirea; dar nu ține pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii pînă la al treilea și la al patrulea neam. 19 Iartă dar fărădelegea poporului acestuia, după ...

 

1 Imparati Capitol 18

1 Imparati Capitol 18 1 Imparati 17 1 Imparati Capitol 18 1 Au trecut multe zile, și cuvîntul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: ,,Du-te, și înfățișează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe fața pămîntului.`` 2 Și Ilie s`a dus să se înfățișeze înaintea lui Ahab. Era mare foamete în Samaria. 3 Și Ahab a trimes să cheme pe Obadia, mai marele casei lui. -Obadia se temea mult de Domnul. 4 De aceea cînd a nimicit Izabela pe proorocii Domnului, Obadia a luat o sută de prooroci, i -a ascuns cîte cincizeci într`o peștere, și i -a hrănit cu pîne și cu apă. - 5 Ahab a zis lui Obadia: ,,Haidem prin țară pe la toate izvoarele de apă și pe la toate pîrîurile; poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viața cailor și catîrilor, și să n`avem nevoie să omorîm vitele.`` 6 Și-au împărțit țara s`o cutreere. Ahab a plecat singur pe un drum, și Obadia a plecat singur pe un alt drum. 7 Pe ...

 

Psalmii Capitol 78

... ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor. 54 Cum i -a adus spre hotarul Lui cel sfînt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l -a cîștigat. 55 Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le -a ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>