Căutare text în Biblie
Rezultate din Biblie pentru CEL
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 984 pentru CEL.
... împlinită dorința față de protivnicii lui. 9 El este darnic, dă celor lipsiți; milostenia lui ține în veci; capul i se înalță cu slavă. 10 Cel
... a ieșit Israel din Egipt, cînd a plecat casa lui Iacov dela un popor străin, 2 Iuda a ajuns locașul Lui cel sfînt, și Israel stăpînirea Lui. 3 Marea a văzut lucrul acesta și a fugit, Iordanul s`a întors înapoi ...
Psalmii Capitol 116 Psalmii 115 Psalmii Capitol 116 1 Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. 2 Da, El Și -a plecat urechea spre mine, de aceea -L voi chema toată viața mea. 3 Mă înfășuraseră legăturile morții, și m`apucaseră sudorile mormîntului; eram pradă necazului și durerii. 4 Dar am chemat Numele Domnului, și am zis: ,,Doamne, mîntuiește-mi sufletul.`` 5 Domnul este milostiv și drept, și Dumnezeul nostru este plin de îndurare. 6 Domnul păzește pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m`a mîntuit. 7 Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ți -a făcut bine. 8 Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, ochii din lacrămi, și picioarele de cădere. 9 Voi umbla înaintea Domnului, pe pămîntul celor vii. 10 Aveam dreptate cînd ziceam: ,,Sînt foarte nenorocit!`` 11 În neliniștea mea, ziceam: ,,Orice om este înșelător.`` 12 Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine? 13 Voi înălța paharul izbăvirilor, și voi chema Numele Domnului; 14 îmi voi împlini juruințele făcute Domnului, în fața întregului Său popor. 15 Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El. 16 Ascultă- ...
Psalmii Capitol 120 Psalmii 119 Psalmii Capitol 120 1 (O cîntare a treptelor.) Către Domnul strig în strîmtorarea mea, și El m`ascultă. 2 Doamne, scapă-mi sufletul de buza mincinoasă, de limba înșelătoare! 3 Ce-ți dă El ție, ce-ți aduce El ție, limbă înșelătoare! 4 Săgeți ascuțite de războinic, cu cărbuni aprinși de ieniper. 5 Vai de mine că locuiesc la Meșec, că locuiesc în corturile Chedarului! 6 Destul mi -a locuit sufletul lîngă cei ce urăsc pacea. 7 Eu sînt pentru pace; dar deîndată ce vorbesc eu, ei sînt pentru război. Psalmii
Psalmii Capitol 122 Psalmii 121 Psalmii Capitol 122 1 (O cîntare a treptelor. Un psalm al lui David.) Mă bucur cînd mi se zice; ,,Haidem la Casa Domnului!`` 2 Picioarele mi se opresc în porțile tale, Ierusalime! 3 Ierusalime, tu ești zidit ca o cetate făcută dintr`o bucată! 4 Acolo se suie semințiile, semințiile Domnului, după legea lui Israel, ca să laude Numele Domnului. 5 Căci acolo sînt scaunele de domnie pentru judecată, scaunele de domnie ale casei lui David. 6 Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă. 7 Pacea să fie între zidurile tale, și liniștea în casele tale domnești! 8 Din pricina fraților și prietenilor mei, doresc pacea în sînul tău. 9 Din pricina Casei Domnului, Dumnezeului nostru. fac urări pentru fericirea ta. Psalmii
... Să fie ca iarba de pe acoperișuri, care se usucă înainte de a fi smulsă! 7 Secerătorul nu-și umple mîna cu ea, cel ce leagă snopii nu-și încarcă brațul cu ea, 8 și trecătorii nu zic: ,,Binecuvîntarea Domnului să fie peste voi!`` ,,Vă binecuvîntăm în Numele Domnului ...
Psalmii Capitol 144 Psalmii 143 Psalmii Capitol 144 1 (Un psalm al lui David.) Binecuvîntat să fie Domnul, Stînca mea, care-mi deprinde mînile la luptă, degetele la bătălie, 2 Binefăcătorul meu și Cetățuia mea, Turnul meu de scăpare și Izbăvitorul meu, Scutul meu de adăpost, care-mi supune pe poporul meu! 3 Doamne, ce este omul, ca să iei cunoștință de el, fiul omului ca să iei seama la el? 4 Omul este ca o suflare, zilele lui sînt ca umbra care trece. 5 Pleacă cerurile, Doamne, și pogoară-Te! Atinge munții, ca să fumege! 6 Fulgeră, și risipește pe vrăjmașii mei! Aruncă-Ți săgețile, și pune -i pe fugă! 7 Întinde-Ți mînile de sus, izbăvește-mă și scapă-mă din apele cele mari, din mîna fiilor celui străin, 8 a căror gură spune neadevăruri, și a căror dreaptă este o dreaptă mincinoasă. 9 Dumnezeule, Îți voi cînta o cîntare nouă, Te voi lăuda cu alăuta cu zece coarde. 10 Tu, care dai împăraților biruința, care ai scăpat de sabie ucigașă pe robul Tău David, 11 izbăvește-mă și scapă-mă din mîna fiilor celui străin, a căror gură spune neadevăruri, ...
Psalmii Capitol 148 Psalmii 147 Psalmii Capitol 148 1 Lăudați pe Domnul! Lăudați pe Domnul din înălțimea cerurilor, lăudați -L în locurile cele înalte! 2 Lăudați -L toți îngerii Lui! Lăudați -L, toate oștirile Lui! 3 Lăudați -L, soare și lună, lăudați -L, toate stelele luminoase! 4 Lăudați -L, cerurile cerurilor, și voi, ape, cari sînteți mai pe sus de ceruri! 5 Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit și au fost făcute, 6 le -a întărit pe veci de veci; le -a dat legi, și nu le va călca. 7 Lăudați pe Domnul de jos de pe pămînt, balauri de mare, și adîncuri toate; 8 foc și grindină, zăpadă și ceață, vînturi năpraznice, cari împliniți poruncile Lui, 9 munți și dealuri toate, pomi roditori, și cedri toți, 10 fiare și vite toate, tîrîtoare și păsări înaripate, 11 împărați ai pămîntului și popoare toate, voievozi și toți judecătorii pămîntului, 12 tineri și tinere, bătrîni și copii! 13 Să laude Numele Domnului! Căci numai Numele Lui este înălțat: măreția Lui este mai pe sus de pămînt și ceruri. 14 El a înalțat tăria poporului Său: iată o pricină de laudă pentru ...
Proverbele Capitol 4 Proverbele 3 Proverbele Capitol 4 1 Ascultați, fiilor, învățătura unui tată, și luați aminte, ca să pricepeți; 2 căci eu vă dau sfaturi bune: nu lepădați învățătura mea. 3 Căci cînd eram încă fiu la tatăl meu, și fiu gingaș și singur la mama mea, 4 el mă învăța atunci, și-mi zicea: ,,Păstrează bine în inima ta cuvintele mele, păzește învățăturile mele, și vei trăi! 5 Dobîndește înțelepciune, dobîndește pricepere; nu uita cuvintele gurii mele, și nu te abate dela ele. 6 N`o părăsi, și ea te va păzi; iubește -o, și te va ocroti! 7 Iată începutul înțelepciunii: dobîndește înțelepciunea, și cu tot ce ai, dobîndește priceperea. 8 Înalță -o, și ea te va înălța; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrățișa. 9 Ea îți va pune pe cap o cunună plăcută, te va împodobi cu o strălucită cunună împărătească. 10 Ascultă, fiule, primește cuvintele mele, și anii vieții tale se vor înmulți. 11 Eu îți arăt calea înțelepciunii, te povățuiesc pe cărările neprihănirii. 12 Cînd vei umbla, pasul nu-ți va fi stînjenit; și cînd vei alerga, nu te vei poticni. 13 Ține învățătura, n`o lăsa din mînă; păstrează - ...
... de o străină, și ai îmbrățișa sînul unei necunoscute? 21 Căci căile omului sînt lămurite înaintea ochilor Domnului, și El vede toate cărările lui. 22 Cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui, și este apucat de legăturile păcatului lui. 23 El va muri din lipsă de înfrînare, se va poticni ...
... 6 Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș sînt mincinoase. - 7 Sătulul calcă în picioare fagurul de miere, dar pentru cel flămînd toate amărăciunile sînt dulci. - 8 Ca pasărea plecată din cuibul ei, așa este omul plecat din locul său. 9 Cum înveselește untdelemnul și tămîia ...