Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂCUIT
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 39 pentru LĂCUIT.
Costache Conachi - Visul amoriului
Costache Conachi - Visul amoriului Visul amoriului de Costache Conachi Informații despre această ediție Gîndul meu fiind la tine de-a pururea sprijinit Și de sînt la închisoare de tine nu-s despărțit. Sufletul mei îi acolo unde și tu lăcuiești, Și inima ce să bate, căci pe lîngă ea lipsăști, Altă nimic nu dorește decît ceasul fericit, Întru carele să sîmptă că de dînsul te-ai lipit. Ah, Doamne, ce năcaz mare a iubi ș-a fi închis, Dar ce amețeală-i asta de care mă văz cuprins ? Au întunecat văzduhul, ochii mi-au painjănit, Am rămas uimit pe gînduri, nu mă lăsați, că-s perit ! Iată, o femeie vine, cu veșmînt preastrălucit, Chiar ca soarele cînd iese, vara, despre răsărit. Trupul ei părea că este alcătuit chiar de duh, Căci mă prevedeam printr-însul ca printr-un curat văzduh. Și clătindu-mă pe-ncetul, după ce m-au deșteptat, Printr-o dulce sărutare îmi zice : „Ce-ai leșinat ? Eu sînt sîmțîrea aceea prin care s-au osăbit Omul dintre dobitoace de cînt lumea s-au zidit. Știu că inima ți-i dată în robie de curînd Și că n-ai altă ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
... zidirea, pentru ca să-i fie lăcaș vecinic, după cum grăiaște David: Aceasta iaste odihna mea în vĂ©cii vĂ©cilor și într-însa voiu lăcui, pentru că o am ales. Aleasă iaste, cu adevărat, ca soarele, pentru că iaste încununată cu toate razele darurilor dumnezeești și strălucĂ©ște mai vârtos ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
... într-însa numai cĂ©le lucruri trecătoare, carele închipuia multe taini ale besĂ©ricii noastre, ce și pentru căci s-au învrednicit a lăcui într-însa 12 ani sfânta sfintelor cea adevărată, adecă sfânta Fecioară, care au născut mai presus de fire pre sfântul sfinților, pre Mesiia cel făgăduit ...
Antim Ivireanul - Pentru taina nunții cei pre l%C3%A9ge
Antim Ivireanul - Pentru taina nunţii cei pre l%C3%A9ge Pentru taina nunții cei pre lĂ©ge de Antim Ivireanul Nunta iaste împreunare bărbat cu muiare spre împlinirea dumnezeescului acela cuvânt: CrĂ©șteți și vă înmulțiți. Materiia aceștii taine iaste bărbatul și muiarea cari vin cu gând desăvârșit / ca să să împreune amândoi și să lăcuiască nedespărțiți. Iară chipul sunt cuvintele carele amândoi zic în besĂ©rică înaintea preotului în auzul tuturor (adecă): Voiești-mă? Voescu-te; urmând la acĂ©ste cuvinte rugăciunele și blagosloveniile preotului spre cea desăvârșit împlinire a nunții. Iară sfârșitul iaste înmulțirea neamului omenesc și încetarea pohtei cei trupești, după cum grăiaște sfântul Pavel la cartea cea dintâi cătră corinthĂ©ni, în 7 capete zicând: Iară pentru curvie fieștecarele a sa muiare să aibă și fieștecarĂ© pre al său bărbat să-l
Anton Pann - Vînătorul Vînătorul de Anton Pann Un vînător în pădure Văzînd pe urs mîncînd mure, Pușca la dînsul întinse, Dar bine nu i să prinse; Așa făcu judecată Ca să vie altă dată, Fiindcă, cum trebuiește, Văzu unde lăcuiește. Asfel gîndind, aci-l lasă Și să duce trist acasă. Deci într-o zi să-ntîlnește C-un cojocar ce cîrpește Și fără nici o-ndoială Să apucă la tocmeală, Zicînd : -Frate cojocare ! Am o piele de vînzare Bună de tot, nestricată, Tocma prin șale-mpușcată. Cojocarul îi vorbește : -Dară, frate, trebuiește. De lup e, or de ce treabă ? -E de urs, răspunse-n grabă. -Aici o ai, or acasă ? -Ba, zise,-n pădurea deasă, Că-i știu vizuina bine; De vei, poți merge cu mine. -Ce ceri pe ea ? Este mare ? Îi făcu iar întrebare Este ca cea de berbece ? -Ba zice, d-un stînjin trece. Ursul în pădure șade, Ei să tocmesc cum să cade. După ce i-a dat arvună, Și bea-ldamașu-mpreună, Să apucă vînătorul. Vrînd să-și împlinească dorul, Umple pușca o gătește, Cu glonțuri o-nțepenește, Cînd pe umăr s-o ardice, Atunci cîrpaciului zice : -Ai frate, acum cu mine, ...
Constantin Negruzzi - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de ...
Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei
Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...
Enache Gane - Visul lui Cupidon
Enache Gane - Visul lui Cupidon Visul lui Cupidon de Enache Gane Informații despre această ediție Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită Cu niște veșminte albe, peste tot împodobită), Despre Capitol vinea, țiind în dreapta ei mînă De niște spini înverziți, înpletită o cunună, Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț Lîngă dînsul cel smerit odată cel mai semeț, L-au rădicat de o mînă, în picioare drept în sus Ca unui erou spre cinste, în cap cununa i-au pus, Asemănînd împletirea, atîtor nenorociri. Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri. Și luînd pe el de mînă, cu o multă sîlnicire Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire. Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite Și strălucirea zidirei în năruiri prefăcută (Tristul sfîrșit care vine, după desfătare multă). De acolo nu departe, la o hrubă agiungînd Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd, Au voit să-l părăsească precum el i-au fost lăsat În întuneric palatul ca să rămîie uitat). Dar rugîndu-se fecioarei, cu o așa tînguire Care pornește pe pietre cătră o milostivire, L- ...
Miron Costin - Apostrof Apostrof de Miron Costin 1673 Cine-și face zid de pace, turnuri de frăție Duce viiață fără greață într-a sa bogăție. Că-i mai bună dimpreună viiața cea frățească Decâtu râcă, care strică oaste vitejească. Cine-i bogat de-avere pre lume-n tot omul, De nu v-avea-ntru sine locuindu pre Domnulu, Acela de-avuție sațiu nu mai vede. De i-ar da toată lumea, elu totu nu să-ncrede. Și de câtu multu strânge, mai multu să lărgește Și tot deșertu să vede-ntr-averea ce-i crește. Deci nime-ntr-avere să nu să gândească. Că va putea să să-mple, să să odihnească. Iară-ntr-a cărui sufletu Domnului lăcuiește, Acela de nemică nu mai jeluiește. Pentr-aceia totu omulu să nu se lenevească, Pre Dumnedzeu în sufletu să-și
Miron Costin - Viaţa lumii Viața lumii de Miron Costin Sueta seustv, vsa vseaceska sueta Eclisiastis, glava I (Deșertarea deșertărilor și toate sunt deșarte) A lumii cântu cu jale cumplită viiața, Cu griji și primejdii cum iaste și ața: Prea supțire și-n scurtă vreme trăitoare. O, lume hicleană, lume înșelătoare! Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară, Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară. Trece veacul desfrânatu, trec ani cu roată. Fug vremile ca umbra și nici o poartă A le opri nu poate. Trec toate prăvălite Lucrurile lumii, și mai mult cumplite. Și ca apa în cursul său cum nu să oprește. Așa cursul al lumii nu să contenește. Fum și umbră sântu toate, visuri și părere. Ce nu petrece lumea și în ce nu-i cădere? Spuma mării și nor suptu cer trecătoriu, Ce e în lume să nu aibă nume muritoriu? Zice David prorocul: "Viața iaste floara, Nu trăiaște, ce îndată iaste trecătoarea". "Viiarme sântu eu și nu om", tot acela strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? ...
Voltaire - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca de patimi slobod să fii orișicini, Nimica mai ușor n-au mai stătut în lumi Mai vârtos de fimei de tot să mă feresc, Fii cât de frumoasă, să n-o cumva iubesc Dacă și ce mai frumoasă să va-ntâmpla de-oi vidĂ© S-alerg să mă sfătuiesc îndată cu minte mĂ©, Voi zici: acești obraji cari acum înfloresc Îi vei vidĂ© odată că de tot să zbârcesc, Ochii acei frumoși și acei luminați. Pe urmă-i să-i vezi roși și de tot ...