Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OSTREȚ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 15 pentru OSTREȚ.
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine
Dimitrie Anghel - Omul care s-a pierdut pe sine Omul care s-a pierdut pe sine de Dimitrie Anghel O perucă, o labă de iepure, un borcănaș cu cold-cream și altul de carmin, iar peste toate, un nor impalpabil de pudră erau de ajuns ca să-și facă o eternă tinerețe. Pe umeri, o mantă lungă, frumos aruncată, ciorapii bine trași pe pulpele artificiale de cauciuc, mîna elegant deprinsă să salute atingînd ușor pămîntul cu pana albă a tricornului sau a sombrerului de mușchetar, îl făceau netăgăduit de frumos și îi cîștigase faima de amorez irezistibil. Deprins însă să iubească față cu toată lumea, să-și declare înfocata dragoste în fiecare seară unei noi amante, să facă gesturi ce altfel nu sînt permise decît doară în cea mai strictă intimitate, să tragă spada fără a mai sta mult la gînd, cînd întîlnește un adversar cîntîndu-și romanța subt un balcon asupra căruia ar avea drepturile primului ocupant, el nu se mai simțea la largul lui între oamenii adevărați și nu mai putea să înțeleagă viața în afară de teatru... Succese și aventuri avusese, bineînțeles, dar cel ce știa ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului „ceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...
Dimitrie Anghel - Jertfa Jertfa de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Trandafirii roșii", în Sămănătorul , II, 11, 16 martie 1903, p. 162—165. Semnat : Teofil Jianu. Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dînsa ca spre o stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gîngăniile mici, fărîmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pămîntului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rîndunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătîndu-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întîmpinau pretutindeni, ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiţi Povestea celor necăjiți de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 7, 21 nov. 1910, p. 97—101 A fost odată un biet om necăjit ca vai de capul lui. Și nu era prost creștinul, dar o piază rea i se punea de-a curmeziș, așa că tot ce făcea îi ieșea pe dos. Muncea din răsputeri omul și abia ce putea să încropească după multe trude și necazuri câțiva bani, că o năpastă și da peste el, de-l lăsa și mai sărman ca mai înainte. Dar toate astea nu-i abăteau puterile, căci sădise, se vede, Dumnezeu într-însul viață de prisos ca să poată suferi mai bine. De la un timp și-a dat el cu gândul că poate locul unde i se nemerise să stea și să muncească e blăstămat. Și luându-și ce bruma îi mai rămăsese, se mută cu sărăcie cu tot aiurea. Dar nici acolo nu-i fu mai acătărei. În sfârșit, toate i se înturnau împotrivă, până ce la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în ...
Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă mătasă, ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio) Diamantul Nordului de Mihai Eminescu (Capriccio) În lac se oglindă castelul. A ierbii Molatece valuri le treieră cerbii. În vechea zidire tăcerea-i și numa Perdelele-n geamuri scânteie ca bruma. Străfulgeră-n umbră-i de valuri bătaie Ajunse în fugă de-a lunei văpaie, Ce-n vârfuri de dealuri acum se ivește Ș-a stâncilor muche pe cer zugrăvește. Păreau urieși ce în cuib de balaur Păzea o măreață comoară de aur, Căci luna, ce roșă prin ele răsare, Comoară aprinsă prin noapte se pare. Iar lebede albe din negrele trestii Apar domnitorii ai apei acestei, Cu aripi întinse o scutur și-o taie În cercuri murinde și brazde bălaie. Uimit, Cavalerul cu pasuri pripite Îmbla prin umbroase cărări nisipite; Dumbrava șoptește, izvoarăle sună Așteaptă-n amestec vibrare de strună. Văratecul aer te-adoarme cu zvonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. Iar papura mișcă de-al apei cutreier. În iarba înaltă suspină un greier  Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară:  Arată-te-n haina de albă ...
Nicolae Gane - În vacanţe În vacanțe de Nicolae Gane Apărut în 1879 I În sfârșit, iată-mă-s acasă! Cânele Balan sări cel întăi din trăsură și era cât pe ce, în mișcările lui de bucurie, să răstoarne pe baba Ilinca care venea să mă primească în scară. Biata babă Ilinca!... Cum îi sticleau ochii de fericire văzându-mă iarăși sub ocrotirea ei pentru două luni de vacanțe. Ea mă crescuse pe brațe, mă învățase Tatăl nostru și se deprinse a mă privi ca pe copilul ei. — Da nu vedeți, mă rog, zicea ea în dreapta și-n stânga, ce mare și frumușel s-a făcut? I-au răsărit mustețele, nu fie de diochi! Toate slugile din casă, și feciorul, și bucătarul, și chelarul, și moș Toma grădinarul, îmi ieșiră să mă ureze de bună venire; unul îmi apucă pălăria din mâni, altul mantaua de pe umere, un al treilea gemandanul; era în casă o adevărată răscoală. — Hai la boierul cel bătrân, îmi zise baba Ilinca că, Doamne, de mult v-așteaptă! Cu strângere de inimă intrai la tată-meu care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam ...
Vasile Alecsandri - Borsec Borsec de Vasile Alecsandri Iarna a venit aducându-ne cu ea plăcerile strălucite ale balurilor, primblările în sănii, concertele încântătoare, petrecerile teatrului și mai ales priveliștea drăgălașă a focului în sobe. Dulci sunt minutele în care poetul, culcat pe un jilț elastic, dinaintea unui jăratic bogat, își simte trupul pătruns de o plăcută căldură, în vreme ce închipuirea lui plutește în visuri misterioase și dă viață întâmplărilor trecute. Iarna și bătrânețile sunt epocile suvenirelor. Când pământul este acoperit cu zăpadă, omul gândește cu drag la frumoasele și călduroasele zile ale verii, la iarba ce învioșea câmpii, la frunzele ce împodobeau pădurile, la cerul albastru, la cântecele voioase ale păsărilor. Asemene și nenorocitul ce a ajuns în vârsta bătrâneților trăiește numai cu aducerea-aminte a anilor tinereții sale. Eu care, slavă Domnului! sunt încă departe de a fi în numărul celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ...