Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru (BINE) DEFINIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 35 pentru (BINE) DEFINIT.

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... a 8-a și apoi termină cu uvertura operei FreischĂ¼tz. Unii se miră cum de zețarul sărise rândul din manuscript așa de bine încât fraza tipărită avea un aer foarte natural, mai natural chiar decât cea îndreptată, și par a se îndoi de istoria cu rândul ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... spre apropiata prăpastie... 27. Numele celui care a fost odată nu poate forma subiectul nici unei propoziții cu verbul la prezent și, gândind bine, nici la trecut. ,,Hanibal a învins la Cannae" e necorect; afirmă minciunos o existență, aceea a lui Hanibal. Căci, pentru a ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... vechi și noi, important ca document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării ... cum să-l clasific, deși "junimismul" lui l-ar atașa de Moldova.) Acum, să băgăm de seamă că genurile literare în care se redau mai bine și mai mult relațiile specifice ale unui popor sunt nuvela, romanul și teatrul -- epopeea fiind astăzi un gen mort. Într-o nuvelă sau într-un ... de românească și caracteristică personajelor, încât comediile lui localizate sunt documente indispensabile pentru cunoașterea concepției de viață (noi l-am utilizat pentru a defini "spiritul critic" al epocii) și pentru cunoașterea societății din vremea lui -- ca și a limbii de atunci (dl A. Philippide a ... istoria politică și socială, istoria limbii și istoria literaturii unui popor. Comparația, din acest punct de vedere, dintre Moldova și Muntenia justifică încă și mai bine constatarea noastră, decât comparația celor două literaturi. Istoria politică și socială, istoria limbii și a literaturii sunt cultivate mai mult de moldoveni. Nume ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... interesul publicului, al presei și al criticii pentru un gen literar căzut de mult în desuetudine în Franța și care dă literaturii noastre, cum prea bine a observat chiar filozoful Conte Keyserling, un aer de spiritualitate latină și de umor spontan și sănătos. Epigramele antologiei sunt precedate de o ... vexates malo tenere rossas. Care s-ar putea tălmăci astfel: Pentru ce, Polla, îmi trimiți coroana de o frăgezime atât de curată? Îmi plac mai bine rozele când s-au veștejit în mâinile tale. Iată de același și o epigramă tare (93, Contra lui Zoil). Mentitur qui te vitiosum. Zoile, dixit ... sale Lettres persanes, definește epigrama: o mică săgeată care țintește precis și pricinuiește o rană adeseori adâncă și nevindecabilă cu doctorii! Distinșii autori ai antologiei, bine, larg documentați, citează cu drept cuvânt pe ClĂ©ment Marot, celebru poet francez, născut la Cahors în 1495, fost valet de chambre și favorit al ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... in altri luoghi del Medi-terraneo.» Despre părerÄ­ de felul acesta, ilustrul meÅ­ amic Ascoli vorbesce serios, dar nu le iea la serios, și bine face. Să ne întrebăm dară încă odată: Cine sunt AlbanesiÄ­? Care să fie adevărata lor provenință și raporturile lor maÄ­ cu sĂ©mă cătră Români ... totuși pretutindenea prin analisă se descopere celtismul. Elemente germanice la FrancesÄ­ sunt fĂ³rte multe și palpabile, întocmai ca elementele cele slavice la Români. EÄ­ bine, slavismele la Români, ca și germanismele la FrancesÄ­, fiind accidentale, aprĂ³pe tĂ³te s'ar putĂ© gonĂ­, fără ca prin acĂ©sta să se ...

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... putem zice că dulcele îngrijiri ale familiei sale, iar mai cu seamă suava pasiune a amorului ce nutrea pentru fiica făcătorului său de bine, reușiră a domoli acea ferbidă și energică inspirare a geniului său. Dar acea viață modestă și liniștită nu fu de ajuns ... de speranță și de descuragiare și în a cării inimă el descoperise prețioasele diamante ale amorului, dînd cu aceasta ocaziunea făcătorului său de bine ca prin astă unire să poată împlini desăvîrșit generoasa sa faptă începută prin înlesnirea educațiunii junelui artist. Cîteva luni după stabilirea sa în Milan, adică ... din cele mai principale cauze ale prodigiosului succes ce avu operile lui Verdi fu în adevăr fina și ingenioasa abilitate cu care știu atît de bine a impiega vocea și diversele capacități ale artiștilor pentru care compunea operile sale. Instinctul ce avea despre efect îi servi prea mult cînd ...

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

Titu Maiorescu - Beţia de cuvinte în "Revista Contimporană" Beția de cuvinte în „Revista Contimporanăâ€� de Titu Maiorescu 1873 Darwin ne spune că multe soiuri de maimuțe au aplecare spre băutura ceaiului, a cafelei și a spirtuoaselor; „ele sunt în stare, zice el, să fumeze și tutun cu multă plăcere, precum însumi am văzut. Brehm povestește că locuitorii din Africa de miazănoapte prind pavianii cei sălbatici punându-le la locurile unde se adună vase pline cu bere, de care se îmbată. El a văzut mai multe maimuțe în această stare și ne dă o descriere foarte hazlie despre purtarea lor și despre grimasele ciudate ce le făceau. A doua zi erau foarte rău dispuse și mahmure, de durere își țineau capul cu amândouă mâinile și înfățișau o privire din cele mai duioase. Dacă li se oferea bere sau vin, se depărtau cu dezgust, dar le plăcea mult zama de lămâie. O maimuță americană, un ateles, după ce se îmbătase o dată cu rachiu, n-a mai vrut să-l mai bea și a fost, prin urmare, mai cuminte decât mulți oameni“ (Ch. Darwin, Descendența omului ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... că m-a cules războiul. Acest marș sălbatic, trebuie s-o recunosc, îmi da cel puțin provizoriu o direcție în viață, oricât de bine s-ar fi văzut, la capătul lui, chiar marginile vieții însăși. Dar înainte de a porni într-aci, nu eram decât pur și ... și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. Dar pe vapoare nu mă primeau fără învoirea părinților, fiind încă ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

Garabet Ibrăileanu - Influenţe străine şi realităţi naţionale Influențe străine și realități naționale de Garabet Ibrăileanu Voim să vorbim despre influențele străine exercitate asupra literaturii române. Acest capitol este unul din cele mai importante din istoria literaturii noastre, căci această istorie, de la 1800 până la 1880, adică de atunci de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai puternică a spiritului național în această literatură creată cu ajutorul modelelor străine, adică procesul de emancipare a literaturii naționale, de treptată eliberare de aceste modele. Literatura beletristică cultă -- inexistentă înainte de 1800 din cauza împrejurărilor nefavorabile istorice -- nu s-a putut naște decât grație unor modele străine. Fără influența străină, mai ales franceză, începută încă dinainte de 1800, nu ar fi fost posibil nici Creangă, și nici măcar culegerile de doine și balade populare. Chiar și ideea de a culege poezie ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... tarabă sau tolbă — carte, cărticică, revistă, gazetă șcl. Se-nțelege că la micul debitant marfa este mai mult sau mai puțin trezită, câteodată mai bine păstrată, adesea cam stricată, dar totuși e o marfa destul de bună pentru mușteriul care la izvorul cel mare al bogăției nu putea ajunge, și ... o părere rea. Aveau multe calități manifeste, pe cari nu le-aș fi putut tăgădui; dar le lipsea o calitate pe care nu o puteam defini, calitatea indispensabilă — nu erau lucrări de artă. Atunci, foarte perplex, căutam un mijloc să scap de damă, și de conștiința mea, și iată ce ... nu va să zică nicidecum că lucrarea era lipsită cu totul de calități; dinpotrivă. Am privit-o mult — peste putință să reprezinte cineva mai bine un cuib de rândurici de zahăr. Ce fidelitate de tonuri particulare artei cofetăriei! ce rigiditate specifică de candel! ce strălucire transparentă de acadea! In ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea È›ării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului È™i parecă apele lui, miÈ™cându-se una peste alta ca linÈ›olii de cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>