Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CE SA VEZI Ă

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 96 pentru CE SA VEZI Ă.

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini

... uimit și declară în prezința mai multor artiști că el se simte necapabil de a da lecțiuni acestui prodigios copil, care în etatea sa mai puțin de 12 ani poseda o agilitate atît de estraordinară și o nesecabilă bogăție de invențiuni, ce nu era familiare nici unuia din artiștii seculului aceluia. După aceasta luă lecțiuni de contrapunt de la renumitul contrapuntist Gheretti și în șase luni reuși ... învăța contrapuntul liber aplicat la stilul instrumental. Înturnîndu-se iară la Genova la 1797, întreprinse prima sa călătorie artistică, împreună cu părintele său, și după ce se prezintă pe scena celor mai principale teatre ale Italiei și electriză pe aceia ce-l auziră, să despărți de părintele sau și începu a călători singur. Ajungînd la Pisa, în etate de 15 ani, se dete la ... a le da o schiță numai din viața acestui artist, vom arăta progresele și triumfele sale artistice, iar din anecdote vom cita pe acelea ce credem a avea oarecare interes și care se referă la arta sa muzicală. Urmînd de aproape pașii artistului nostru, îl găsim la 1804 în orașul Genova, scăpat de jocul la noroc și dat cu totul în inventarea ...

 

Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor

... lor, par a afecta reciproce intențiuni subversive. Scândurile de pe jos erau ceruite deschis, cam în coloarea alămâiei, în opozițiune cu ceruiala întunecată ce se-ntrebuințează. Dară auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pe colea, căci podelele erau acoperite cu scoarțe trainice de lână în patrate, ce reprezentau în piezișurile lor toate colorile simple. Pe jilțuri cu sprijoane nalte, boltite și negre, a[l] căror scaun [era]-mbrăcat cu lână ... unul din aceste două afecte în sufletul nostru este în sine considerabil. Pe secături însă nu se supără omul cuminte, pentru că n-are pe ce și la ce. Te miră numai cum s-au putut naște asemenea minuni. Erau în sală mai mulți consuli care, înțelegând greutatea misiunii ce o pretindeau diplomatică, nu-și căutau defel de treabă și o lăsau pe deplin pe sama subalternilor, ca necompatibilă cu rangul lor. Cel mai cu ... ani, totuși părea a fi peste treizeci și cinci. El era uscat și subțire, de o statură de mijloc. Ras, cu o frunte ce se pierdea acută în colțurile laterale, încadrată de un păr roșu-închis, aspru și amestecat des cu fire detot albe,

 

Vasile Alecsandri - Doncilă

... vegheat, Perne albe i-a mutat Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare! Într-o zi el o vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați ... Și cât se vedea călare, Striga tot în gura mare: ,,Rămâi, soro, sănătoasă Ca o viorea frumoasă Într-un păhărel pe masă! Și tu, Șoime, ce nechezi Și de boala mea nu crezi, Să te văd cum te repezi, Când în mine mă gândesc Să răpun cap tătăresc!" Șoimul vesel necheza ... de poeții poporali ai Serbiei, sub numele de Dojcin bolnavul . Vezi colecția cântecelor poporale ale serbilor, tradusă în limba franceză de August Dozon (Dentu libraire-Ă©diteur Paris). În Ardeal există asemenea balada lui Doncilă, însă cu numele de Radu și călugărița (vezi colecția tipărită la Pesta de dr. Marin Marienescu ... un adevărat model de repezimea calului. Ogarul e mai iute decât iepurele, pasărea mai iute decât ogarul și fulgerul mai iute decât pasărea. ↑ Popoarele ce ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... de Bogdan Petriceicu Hasdeu Revista nouă , an. VII, nr. 3, decembrie 1894. Avez-vous entendu, quand la nuit est sans voiles La vaste mer chanter sa chanson aux ètoiles? Quelle musique, amis! Dieu parle en cette voix. Sublime crĂ©ateur de l’infini — son monde — Dieu prĂȘte Ă  l’ocĂ©an cette basse-profonde Et l’ocĂ©an chante ses lois. Bonsoir, amis! Ce Dieu, par qui le flot murmure, Par qui tout prend naissance, et vit dans la nature Qui fit ce qu’on ne peut ni comprendre ni voir, Comme les flots des mers, comme les choeurs des anges, BĂ©nissez-le sans cesse et chantez ... strofe, eu simt că-i lângă mine Un scapăr, o scânteie cu chipul lui Darwin, Ș-adie peste capu-mi, șoptindu-i: "omu-i muscă! Ce-i musca? ce-i o iarbă? și ce-i un bolovan?..." Și-a dispărut; iar glasu-i, mai răsunând în juru-mi, Cuvinte răsturnate mi-aduce: "musca-i om! Din cremene ... Mă-ntrebi: ce ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare  cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă. Clucer mare  ispravnic pe beciurile domnești, pe unt, pe miere și pre colacii ce vin din orașe la născut. Sulger mare  ispravnic pre toate oboroacele ce se dau la curtea domnească, și carne la slujitorii curții. Jitnicer mare  ispravnic pe toate oboroacele de pâine ce se dau la curtea domnească și la slujitorii curții și la oaspeții ce vin din țară. Vameș mare  ce ține schelele țării pentru vămi; are obicei să ducă dulceți și cofeturi în zile mari la masa domnului. - Ispravnic pe negustori. Șătrar mare  pe corturi ... și piardă inima și fața de om [...]! Să fugă de el și om și vită, și răcoarea și căldura, și umbra și soarele, și tot ce este bun pe pământ!“... etc. (Extras dintr-o carte veche). Crâncen blestem și de o sălbatică energie! Accentul neîmpăcat ce-l caracterizează explică luptele și cruzimile fanatismului religios. Dar ceea ce ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

... da pân gând? - Ba, chip, aveam un subiect... - Despre ce? - Despre credință și știință... cum adică știința distruge credința și nu o poate înlocui. Știi, Ă¡ propos de sărbători... - Ceva nou de tot... Am înțeles, zic; du-te și n-ai grije; aibi curaj!... cu metodele moderne... Și pe când Tomița ... ne luase la fiecare câte doi gologani de trei parale și ouă roșii, ca să ne lase sus în clopotniță... Dar venerabilul nostru preot, cuvioșia-sa părintele Marinache! Îl am aci încă, dinaintea ochilor. Ce înfățișare frumoasă! Barba lui strălucește mândră ca un fuior de borangic alb pe patrahirul roșu. Și ce glas! îl auz încă: "Veniți de luați lumină!" și când năvăleau mahalagioaicele credincioase să ia, care mai de care, lumina, cu ce ton demn de autoritate le striga: "Ho! că nu sunteți la cocină!" Pe urmă evlavia aceea adâncă și caldă, de care erau pătrunse sufletele tutulor ... Încordat asupra lucrului meu, țip: - Nu mă-ntrerupe, Tomițo! Și urmez a scrie mai departe încheierea: "...Mi-ați luat cu știința voastră măseaua!... ce mi-ați dat în schimb?... redați-mi măseaua!... îmi trebuie!..." Pun puncturile și linie de sfârșit și, după ...

 

Dosoftei - Din alte scrieri

... rodă, Ilie și cel Tânăr Ștefăniță-vodă. Nemică n-au stricatu-i vrăjmășasca moarte, Că este-n ceri cu svinții depreună-n soarte. Și soru-sa Roxanda, să nu stângă neamul, Luă pre Alexandru ce-i zic Lăpușneanul. Domni ș-acesta bine și-n Slatină-ș fece Mănăstire frumoasă, pre toate le-ntrece. De pre feț n-au rămasu-i ... pre fiìce Sunt a țărâi a lui rod boieri cu ferice. Stătut-au în Moldova domnul Ioan-vodă, Cu doamna sa Maria, nelăsându-ș rodă. Bătut-au cu izbândă, concenind vrăjmașii, Dară prietinul viclean i-au smintitu-i pașii, Dând coaste cu păgânii, făcându-i sminteală ... vază La Dumnezău în casă cu dânș, să să-ncrează. Și Duca voievoda Dumnezău să-i caĂ¹te Sufletul cu odihnă,-ntr-a sa bunătate. Iliaș Alexandru, din domnii de țară, Prin săraci ce da milă ș-au tins spre ceri scară. Și Petriceico Ștefan-vodă ș-are parte În ceri cu domnii țărâi și-ntr-a vieții ... rugă. Altă nemic să n-aibă să le dodeiască, Lui Dumnezău tot ceasul să stea să slujască. Avem și pentru farmeci la Dumnezău ură Și ce ...

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... cu cravașa): Tacă-vă gura, mojicilor. UN ȚĂRAN: D-apoi bine, cucoană... păcat de Dumnezeu să ne lași a fi de batjocură! CHIRIȚA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?... Cine v-a batgiocorit? ȚĂRANII: Cuconașul Guliță. CHIRIȚA: Guliță?... Minciuni spuneți... Ce v-o făcut? UN ȚĂRAN: Mi-a ucis un vițel la vânat. ALTUL: Și mie mi-a dat foc bordeiului cu ... ȘARL, SAFTA, ION (Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalți ies din casă și se cobor din cerdac.) GUGULIȚĂ: Cine mă cheamă?... neneaca! SAFTA: Ce este?... Ce este? ȘARL: Qui diable?... Ah! madame!... ION: Aud, cucoană... Iaca, ia... CHIRIȚA: Da veniți azi de mă coborâți de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... ați adormit cu toții? (Ion se pune dinaintea calului și-l apucă de zăbale ca să-l ție. Ceilalți se adună împrejurul ... c-ai să te îmbolnăvești. CHIRIȚA: Ba nu, soro, c-așa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu țigările... SAFTA: Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? CHIRIȚA: Ce

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... altă rătăcire mai mare, în care iarăși au picat și domnul Cantemir și dl aga Gheorghie Asachi. Amândoi pretind, tot cu acele cuvinte, că, după ce Ștefan vodă s-a fost împins de către mumă-sa Elena de dinaintea zidurilor Neamțului, el și-a ascuns drumul prin căi lăturalnice "și, a treia zi după bătălie, au ajuns ... 17 zile a lui ghenari, unde nici era loc de a-și tocmirea oaste, nice de a să îndereptarea; ce așea ei în de sine tăindu-să, mulți au pierit, și mulți prinsără vii pedestrimea, ce și pe aceia pe toți i-au tăiet, unde mulți pași și sangiagi au pierit și pe feciorul lui Isac pașa, după ce l-au prins viu, l-au slobozit, și pușcile le-au dobândit și steaguri mai mult de o sută au luat. Dacă i-au bătut ... din acei domni carii, slabi și fără patriotism, aduc mai totdeauna și pieirea patriei lor și pieirea lor înșiși. El stătu două săptămâni la îndoială ce trebuia să facă și, cu toate aceste, curieri peste curieri veneau de la Ștefan, înștiințând republica în ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... scrise lui Paisiello, rugîndu-l ca să-i dea voie a scri și el o muzică pe libretul Bărbierului . Scrisoarea ajunse la destinarea sa și Paisiello, în vanitatea sa de geniu muzical, îngădui lui Rossini voia cerută, crezînd că muzica ce va scri junele compozitor va cădea, și căderea ei va face să se prețuiască mai mult cea scrisă de dînsul. Dar el uitase proverbul care ... reprezentării acestei opere pe teatrul nostru cu artiștii de astăzi, ne permitem a face încă o mică digresiune ca să arătăm lectorilor noștri ce este muzica Bărbierului și ce se cere de la artiști pentru o interpretare conștiințioasă. Aceasta muzică, ca toate muzicile lui Rossini și cele ce țin de școala lui, este plină de agilități, colorature și fiorituri care cer un studiu particular pentru esprimarea lor cu toată preciziunea cerută. Și acest ... Vorbind mai în detaliu despre calitățile acestei muzici, arătăm că de la prima pînă la cea din urmă notă formează un escelent buchet de tot ce a produs mai frumos celebrul Rossini în generile comic. Dar meritele ei cele mai remarcabile vin de la estetica și identitatea ...

 

Titu Maiorescu - Beția de cuvinte în "Revista Contimporană"

... apoi continuă: „am citat aceasta pentru ca să arăt că inspirațiunea lui Conachi nu era o adulațiune, ci exploziunea unui entuziasm nobil pentru îmbunătățirile ce poetul vedea că se fac în țară“. Cum? Câteva cuvinte rimate asupra unor țevi de apă aduse de prințul Moruzi se și numesc de dl Sion ... iubire. Departe duce pe om beția de cuvinte! La pag. 90, dl Sion ne arată cum „Conachi revărsa florile imaginațiunii sale în adorațiunea idolului ce încântase sufletul său“, dar la pag. 93 se întrece și zice: „poetul vărsa tezaurii imaginațiunii sale cu profunziunea unui crater în irupțiune“ ... precum sunt alegre, în loc de vesele, tandrețe, abandonez etc., nu este locul să vorbim aici: ne grăbim a termina critica în ceea ce privește partea dlui Sion din Revista contimporană prin citarea ultimelor sale cuvinte: „Iată materia mea epuizată. Fie ca această lucrare să se urce ca ... la Cernăuți, citită la Bacău, și, în sfârșit, tipărită în Revista contimporană. Un alt autor care umple coloanele acestei reviste este dl Pantazi Ghica. D-sa ne îmbie cu o nuvelă istorică intitulată Marele vistier Cândescu. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>