Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE PE PLAC

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 580 pentru FACE PE PLAC.

Grigore Alexandrescu - O profesiune de credință

... un iconom politic, prin mici slujbe, mici lefșoare, Am îmbogățit eu statul, cumparînd-mi moșioare, Iar guvernul, ce văzuse vrednicia și talentul, Îmi da ranguri pe tot anul, siluind Regulamentul, Pe cînd mulți păcătoși alții, lipsiți de capacitate, Servind țării din pruncie stau cu buzele umflate. Apoi cînd streine armii țara noastră ocupară, De la cine ... îndoială, Căci aceasta mai cu seamă fu rezonul cel mai mare, Pentru care azi Europa, foarte recunoscătoare, După lupte sîngeroase încheind tractat de pace, Hotărî pe România fericită a o face. Pe aceste dar temeiuri, frați români, eu vă cer votul, Și la cauza cea sacră zi mă devotez cu totul. Apoi daca dup-acestea mai aveți ... și pentru mine-n parte; Adică orce cazuri să urmez eu cum îmi place, Fără a putea guvernul observație a-mi face. Cît pentru guvern și forma-i cea constituțională, Căci, vorbind drept, nu știu bine ăst cuvînt ce va să zică, Daca, cum mi-a ... aceste dar cuvinte, frați români ce mă-nțelegeți, Puteți fără de sfială la Divan să mă alegeți, Căci să nu fiți la-ndoială, vă voi face

 

Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... ți-l descri Și te poartă pretutindeni, până când te-o ameți Ici, aproape, e o scară, o sală mai depărtat; Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat. Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot, Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot. Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un ... Când glumiți, vorbele voastre ne-ncetat le măsurați; Când atingeți, fiți cu minte, singuri nu vă degradați; Nu-mi place de loc bufonul ce mă face, surâzând, Cu dispreț să cat la dânsul, chiar talentul admirând. Respectați pe cititorul. Simpli și cu artă fiți, Stați sublim și fără morgă, plăcuți și nedresuiți. Auzul celor ce-ascultă a mulțumi dacă vreți, O ... câte exprimăm Ori le lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În orice scriere-a voastră pe sine vă respectați Și-n orice exces de sacră limba s-o considerați. Surda sunt pus în mirare d-un sunet melodios Dacă nu e ... ...

 

Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... ți-l descri Și te poartă pretutindeni, până când te-o ameți Ici, aproape, e o scară, o sală mai depărtat; Să vezi un balcon pe urmă! numai aur e lucrat. Loc pe undeva nu lasă, pe jos, pe sus, peste tot, Unghiuri, ferestre, plafonduri a scăpa de el nu pot. Întorc la foi, întorc iară, doar d-oi da d-un ... Când glumiți, vorbele voastre ne-ncetat le măsurați; Când atingeți, fiți cu minte, singuri nu vă degradați; Nu-mi place de loc bufonul ce mă face, surâzând, Cu dispreț să cat la dânsul, chiar talentul admirând. Respectați pe cititorul. Simpli și cu artă fiți, Stați sublim și fără morgă, plăcuți și nedresuiți. Auzul celor ce-ascultă a mulțumi dacă vreți, O ... câte exprimăm Ori le lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În orice scriere-a voastră pe sine vă respectați Și-n orice exces de sacră limba s-o considerați. Surda sunt pus în mirare d-un sunet melodios Dacă nu e ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... trecută, prin coborârea sa până la pământ, făcea mirarea tuturor babelor, ședea învăluit pe un scaun. Nu zic nimic de fermeneaua cea roșie care, aninată pe ușă, sămăna la cununile de pipăruși întinse înaintea casei unui bulgar din Huși. Atunce, niciodată nu mă desfătam pe jumătate; apropierea unui bal îmi deșerta inima de toate micile supărări ce aveam; aș fi luat la joc pe dracul înșuși și aș fi sărit de douăzeci de ori pentru un bal la vrun diac de visterie. Dacă dimineața gândirea mea necontenită la joc ... ceasuri. O scripcă, o cobză, câteodată și un nai sau o daiere; vro câteva lavițe, patru poponețe într-o odaie mărișoară și suareaua este gata. Pe urmă niște dulceți cu apă, niște posmagi, apă zăhărită și sărată, împodobită cu numele de limonadă, purtate pe tabla, din ceas în ceas. La mijlocul suarelei, zama de ciorbă numită bulion sau ceaiul cu franzelă prăjită își face intrarea triumfală... ș-apoi să mai vezi acolo cincizeci-șaizeci de voinici, jucând ca niște fericiți, asudând sânge și apă la sunetul cobzei. Rămășița șede ... este un adevărat vinograd , numai că nu-i sărat, alcătuit de pălării de paie și straie negre, de pelerinuri și capele sau turbanuri stacoșii; scriitori ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II

... lucruri lăudate, Că numai fapta bună este izvor de bine, Iar cea rea își aduce pedeapsa ei cu sine? Astea sunt prea frumoase și bune pe hârtie, Cine însă le-ascultă sau va ca să le știe? De când lumea e lume, ce carte omenească Putu de fapte rele pe oameni să oprească, Tiranilor să-nsufle a patriei iubire, Pe cei fără de suflet să-i facă cu simțire, Pe hoți să-i îndemneze cu cinste să trăiască, Și câți judec norocul să nu-l năpăstuiască? Cânte lupii și urșii în pilde cât le place ... ce urât vede a omului orbire!): Că lupii, urșii, leii vorbesc de stăpânire, Că lupul e cutare, ce judecă, despoaie, Și ia de pe om pielea ca lupul de pe oaie, Că lebăda e omul ce dă povățuire Acelor care umblă pe calea de pieire, Că boul e cutare ajuns în treaptă mare, Dator de orice bine la oarba întâmplare, Și-n sfârșit că măgarul ce zbiară ... strigați după mine: "Auzi, nelegiuitul, că morții nu scriu bine! Auzi ale cui versuri le socotește glume, Și cu ce chip vorbește de dușii de

 

Urmuz - Cotadi și Dragomir

... dată contrazis - pentru a răspunde interlocutorului său prin mai multe lovituri puternice ce le dă în dușumea cu muchea unui capac de pian, pe care îl are înșurupat la spate, deasupra feselor, și pe care îl pune totdeauna în mișcare în asemenea ocaziuni, punând în nedumerire pe clienții săi și băgând în sperieți pe cei mai slabi de înger. Acest capac mai servă lui Cotadi și ca perete pe care se urinează mai ales iarna, când e frig afară și nu poate ieși din prăvălie, deși trebuie să-i fie destul de dezagreabil aceasta ... și pentru intimii casei, deși, încă de la început, Cotadi, cu ocazia instalării mecanismului, nu era dispus să facă nici o concesie, probă că pusese pe un zugrav de firme să-i scrie pe acel capac: „Murdăria oprită". Se mai știe despre Cotadi că se hrănește numai cu ouă de furnici, pe care le introduce pe o pâlnie, dând în schimb afară sifon și că este astupat timp de șase luni pe an cu un dop de sticlă de șampanie, pe ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... la cântar ? Nastratin Hogea răspunse: - Iaca un cap de măgar ! Dacă-l mai întrebă încă ș-îi răspunse tot la fel, Socoti cumpărătorul că îl face prost pe el. Și scoțând îi dete-n mână banii cât i s-a căzut, Care Nastratin luându-i, se făcu grab nevăzut. Pe cumpărătorul însă cugetele nu-l lăsa, S-apucă, desfăcu ghemul cum a mers la casa sa, Și abia găsi pe dânsul numai o oca de tort, Iar celelalte ocale capul măgarului mort. "Mai mare daraua Fu decât ocaua." Ce să facă ?! Pleacă iute să-l ... să meargă spre a se înfățișa, Băgă-n sân un pietroi mare și se-nfățișă așa; Când pârâtorul de dânsul spunea câte îi plăcea, Nastratin pe taină sânul își arăta și tăcea. Judecătorul văzându-l că își bătea sânul plin, Toată dreptatea o dete în partea lui Nastratin; După ce jeluitorul ... al său vecin Ce avea destulă-n casă și nu da la vreun strein. Dar văzând Nastratin Hogea că el ușa o-ncuia, Plan făcu pe coș să intre noaptea și ceva să ia. Deci suindu-se pe casă și privind ...

 

Vasile Alecsandri - Bogdan

... Lăpușneanul se-mblânzește Și din gură-așa grăiește: ,,Dragul tatei, mergi cu bine, Voie tu ai de la mine!" Astfel zice și-l sărută Ca pe-o floare-n sân crescută, Și pocloanele-i gătește Și pe cale mi-l pornește Cu o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. II Nuntașii încălecau, Cu Bogdan vesel plecau, Ei plecau pe la Sân-Petru. Ș-ajungea pe la Sân-Metru [3] La liteanul cel bogat Și de lege lepădat. Iar liteanul de-i vedea Poarta curții închidea Și-n lanțuguri o lega ... Ca o floare se-ndoia, Și inelul culegea Și-n degețel și-l punea. Ochii mirelui sticlea, Inima-i se-nveselea. El mireasa-și ridica, Pe ochi dulce-o săruta Și pe brațe mi-o purta Și-n rădvan că o punea Și spre țară purcedea. După ei încă venea Car mare cu druștele, [6] Grădina cu ... nouă țări și mări! ↑ În ediția baladelor, partea II, publicată la Iași în anul 1853, s-a lunecat o greșeala importantă, confundând pe Bogdan Chiorul, fiul lui Ștefan cel Mare, cu Bogdan, fiul lui Alexandru Lăpușneanu. După aflările de la cântăreți, balada a luat schimbare la

 

Anton Pann - Cucul și privigatoarea

... cu dripita; "Piu, piu, piu" docu-ți deșiră Și "cir, cir, cîr" o ții șiră. Cu aste tu, vai de tine ! 0 să mă rămîi pe mine ? Părerea-ți este deșartă Ș-în zadar te ții de ceartă ; Ci cere pardon mai bine Și te închină la mine. -Eu, cucule, niciodată ... spui că nu iubesc gluma Voi, zic, acuma îndată Să mergem la judecată, Ș-acolo spuind pricina, Să ni se aleagă vina, Să vedem care pe care Va rămîne la cîntare, Și din noi amîndoi cine Va lua în nas rușine. Zise ea: -Cucule dragă, Dar cine să ne aleagă ? Cine ... cu alte multe, Acela să ne asculte. Atunci zburară dodată Ș-ajungînd la el îndată, L-au făcut să înțeleagă Că este pus să aleagă Pe cel ce cîntă mai bine, Ascultînd cum să cuvine. Zicînd aceasta-ncepură Care cum să pricepură, Cîntară, să frămîntară Și sfîrsind îl întrebară Care din ... are. Săraca privigătoare ! Îi venea să se omoare Văzîndu-se defăimată Și de măgar rușinată. Dar însă ciobanul, care Să afla în ascultare, Stind răzimat pe o coasta, Văzînd alegerea proastă Ce magarul o făcuse Și lui cucul îi plăcuse, Începu cu vorbă mică Privigătoarei să zică : -0, tu, pasăre frumoasă ...

 

George Coșbuc - Fulger

... de George Coșbuc Poveste în versuri Feciorul lui Crai-Negru cu drag ascultă sfatul Tătâne-său și pleacă la Volbură-mpăratul, Să ceară de soție pe Salba. Dragul meu Blând Volbură vorbește cunosc în tine eu Pe omul bun și vrednic! Ci-ți dau trei lucruri ție, Pe cari de le vei face, tu vei primi soție Pe Salba și, ca zestre, deplină țara mea! Te cugetă dar, Fulger, și, dacă-ți va plăce Copila, dă-mi cuvântul că stai la toate gata ... i-a zis: Pentru feciori Țin fetele de-a pururi inel și năfrămuță! Dar fii cuminte, Fulger, căci Negură nu cruță Pe nici un om trece pece granițele lui: Tu însă năfrămuța pe inimă s-o pui Și s-o săruți pe margini cu drag în patru rânduri Și-atunci vei pute face tot ceea ce-ți stă-n gânduri, Căci nevăzut ești, Fulger, de ochi lumești atunci. Cu-acest sfat zboară Fulger trei coaste și trei lunci ... farmec pentru farmec din suflet eu ți-aș da, Dar n-am acum! Păstrează-mi inelul și năframa, Și cugetă, nu cumva, voind să-nvii pe mama, Tu să m-omori

 

Gheorghe Dem Theodorescu - Oaia năzdrăvană

... de păscut. Foaie ș-o lalea, Cioban, d-ajungea, Crângul de vedea, Stân-apropia, Semn i se făcea Și-n loc se oprea, Dulăi odihnea Pe gânduri cădea. Dar pe când ședea De se tot gândea, O oaie bârsană, Oaie năzdrăvană, Nici iarbă păștea, Nici apă nu bea, Nici umbra-i plăcea, Ci mereu umbla Și mereu zbiera. Cioban, d-o vedea, Lângă ea se da Și mi-o cerceta Și mi-o întreba — Oiță, oiță ... auzea, Din gură-i zicea — Stăpâne, stăpâne, Stăpâne jupâne, Drag stăpân al meu, Dat de Dumnezeu, Iarba mie-mi place, Apa rău nu-mi face Și mult îmi e bine Să fiu tot cu tine, Dar gura nu-mi tace De trei zile-ncoace, Că semn mi se face Că ăi dorojani, Feciori de mocani, Sunt trei veri primari, Și ei mi s-au dus, S-au dus în ascuns De s-au domuit ... zice subțire. Vântul, când bătea, În caval sufla, De jale-mi cânta, Oi că se strângea, Câini că s-aduna, Oile plângând, Câinii tot lătrând, Pe stăpân chemând. Așa, tot așa, Vremea vremuia, Dar oaia bârsană, Oaia năzdrăvană, Ea se tot uita Și nu mai vedea

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>