Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCHIMBA (LUCRURI, IDEI)

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 156 pentru SCHIMBA (LUCRURI, IDEI).

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

... dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci să vedea bine că sunt buni prieteni și, lucru rar printre tineri, își povesteau slăbiciunile într-un chip omenesc și sincer. Concluziile a patru din ei erau cele următoare: - Mie îmi plac ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

... ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... bine întocmite, armonioase și vădesc că au fost lucrate de doi poeți; cadența lor e pretutindene plăcută. Mulțumim deci domnilor traducători care au întreprins un lucru atât de greu și l-au desăvârșit atât de bine; dlor prin aceasta au dovedit că versurile albe sunt foarte plăcute la citire când sunt ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... astăzi, sau de nu, ești silit a ghici, cacimiliturile dlui R. , înțelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor noi. Când mă aștept la vreo idee nouă, lămurită, izvorâtă din mintea română și scoasă la lumină în limba română, îmi aduc aminte că ideea aceea am citit-o în autori francezi ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Un muieroi și o femeie

... Heliade Rădulescu - Un muieroi şi o femeie Un muieroi și o femeie de Ion Heliade Rădulescu Când e vorba să vorbiți De princip și de idee, Ascultați să auziți: Un muieroi ș-o femeie, Cum și când nu prea știm bine, Peste drum erau vecine; Ca albina laborioasă Femeia-și căta ... s-a-nsurat, Când aia s-a măritat, Când vro puică a ouat; Purta vorba peste tot Ș-o schimba cum îi venea, Soți, amicii dezbina. Azi se săruta în bot Și pieziș își da la coate, Mâine ocăra pe toate. Înțepa ca o lanțetă ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

... Întru o zi își vede nădejdea-ncununată; Neam, minte, vrednicie din gură nu-i mai iese; Isprăvile străine le dă de ale lui; Defaimă orice lucru, și vrea prin adunări El numai să vorbească, iar ceilalți să tacă, Făcându-i fără voie de dânsul să se mire. Sunt rari aceia care ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

Garabet Ibrăileanu - Evoluţia literară şi structura socială Evoluția literară și structura socială de Garabet Ibrăileanu Într-un articol din năurmăî-rul trecut, am încercat să arăt dependența strânsă a literaturii române de realitățile naționale. Această dependență am ilustrat-o prin diferite considerații asupra naturii influențelor străine, care au fecundat spiritul național și au înlesnit apariția și dezvoltarea literaturii române. Dar această teză se poate dovedi și prin alte fapte din istoria literaturii noastre. Să ne oprim asupra unuia din cele mai concludente: evoluția deosebită a literaturii naționale în Moldova, Muntenia și Ardeal. I Mai întâi, deosebirea dintre Ardeal și cele două "Principate". În prima epocă a literaturii noastre beletristice, Moldova și Muntenia au o literatură scrisă de boieri (Conachi, Văcăreștii, Momuleanu, om de casă boierească; pe atunci, numai boierii se puteau cultiva), o poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal nu existau clase superioare naționale, care să absoarbă și ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... nu sunt material, ci numai organ de comunicare. Cine aude silabele unei poezii sanscrite fără a înțelege limba sanscrită, deși poate primi o idee vagă de ritmul și de eufonia cuvintelor, totuși nu are impresia proprie a lucrării de artă, nici partea ei sensibilă, nici cea ideală ... sunt abstracte, logice, desmaterializate, și pot constitui astfel un adevăr și o știință, dar niciodată o artă și o operă frumoasă. Frumosul nu este o idee teoretică, ci o idee învăluită și încorporată în formă sensibilă, și de aceea cuvântul poetic trebuie să-mi reproducă această formă. Noțiunea abstractă „cina cea de taină“ ...

 

Mihai Eminescu - Archaeus

... Königsberg. Care-i adevărul ? Cel văzut clar de un gânsac sau cel abia întrevăzut ca printr-o negură de Kant? Într-adevăr, iată un lucru ciudat. Cel dintâi deosebește lămurit grăuntele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu siguranță pe apă, măsură, cu ochiul distanțele ce le poate ajunge ... mirarea este mama înțelepciunei. Eu căscam gura. Bătrânul se uită la mine și 'ncepe să râdă .|| — Spune-mi nepoate — dacă poți — un lucru imposibil și o idee imposibilă. — Un lucru imposibil e ca eu să fi șters ciubotele lui Beethoven, care-a murit înainte de atâția ani, iar o idee imposibilă este ca ceva să fie și să nu fie tot în aceeași vreme. Kellnerul adusese vinul cerut, moșneagul împlu un păhar mie, unul lui ...

 

Garabet Ibrăileanu - Privind viața

... mai ofensatoare decât disprețul. O femeie care iubește pasionat nu glumește niciodată, în societate, cu bărbatul iubit sau pe socoteala lui. Toți oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel, încât să le fie bine lor -- și le e necaz dacă cumva universul, la începutul ... altora, ajunge să nu faci concesii în lucrurile mici, zilnice. Bărbații își dau singuri certificat de paupertate estetică și morală, când își îngăduie, ca un lucru foarte natural, intimități cu fetele-în-casă, și în același timp înfierează, ca cea din urmă înjosire, aceleași intimități ale unei femei cu un lacheu ... se înamorează, în timpul prieteniei cu el, de un altul. Nu există sacrificiu. A trăi sărac pentru a nu abjura o idee este a prefera plăcerea abstractă și înaltă de a stărui în acea idee, plăcerii senzuale și inferioare de a mânca și a bea bine. Un bărbat care spune vorbe de iubire unei fete fără ... față cu bărbatul părăsit este un dar și un omagiu pe care îl aduce noului ei amant. Numai naturile grosolane nu roșesc de nici o ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... Pralea locuia în Iași pe șesul Bahluiului lângă mănăstirea Frumoasa. În odaia lui își alcătuise un pat mișcător, scânduri atârnate la părete, ce le tot schimba după direcția soarelui și pentru care își bătuse câțiva pari în zid după punctele geografice. Pe lângă acești pari se mai aflau în părete un ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>