Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URSITĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 66 pentru URSITĂ.

Alexandru Macedonski - Noaptea de martie

Alexandru Macedonski - Noaptea de martie Noaptea de martie de Alexandru Macedonski Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece, Ca să viscolească-afară, ca și azi, neapărat, Iar copacii printre crivăț la pământ să se aplece Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat. Maica-mea, de-a lungu-ntinsă, de abia scăpă cu zile... Moartea groaznică, ce-n umbră mulțumirea și-o rânjea, Înghețată sărutare-și-aplecase peste ea Și pe-obraz îi scuturase flori de vinete zambile. Doctorul, care-o scăpase, în acea învălmășeală, Vrând să șeadă pe un scaun, doborât de osteneală, Ca pe-o minge de nimica mă turtea nemijlocit, Dacă doica ce, prin leafă, se afla interesată, Nu sărea ca o leoaică să-l oprească deodată     Printr-un țipăt ascuțit. Toți îmi fură împotrivă, numai doctorul, săracu'! Se-ncercase, făr' să știe, să mă scape de nevoi, -- Doctore, primi-te-ar sfântul, și pe tine, doică, dracu', Că mă nasc fără de voie nu puteați ghici și voi? Voi puteați băga de seamă, când cuprinși de turburare, Că de voie nu se iese încleștat de două fiare, -- Și-mi făcusem datoria de-a voi ...

 

Alexandru Vlahuță - Ieri, azi, mâine

Alexandru Vlahuţă - Ieri, azi, mâine Ieri, azi, mâine de Alexandru Vlahuță Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată, Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată, Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt; Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt. Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit, Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit, Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește. Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate; Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate, Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi. Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai

 

Alexandru Vlahuță - Valuri

Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...

 

Antim Ivireanul - Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită l

Antim Ivireanul - Dedicaţie la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 Dedicație la cartea lui Ioan Cariofil, Manual despre câteva nedumeriri, tipărită la Snagov, în anul 1697 de Antim Ivireanul Preacuviosului, preastrălucitului, preaseninului și prin voia celui de sus devenitului stăpân și domn al întregii Ungrovlahii, domnului Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață bună, milă din partea lui Dumnezeu și fericire deplină. Nu-i vor lipsi, zice, lui Dumnezeu ostașii care i se cuvin (Epistola a V-a lui Synesius) în biserici; adică, nu au lipsit și nici nu vor lipsi vreodată în orice împrejurare ostașii Domnului din ceruri, neînfricații luptători ai sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, și înflăcărații înțelegători ai adevărului, ca și biruitorii și purtătorii de trofee împotriva oricărei falange de eretici și în contra oricărei alte rătăciri grecești și ateiste, înarmați nu numai cu arme convingătoare și cu dovezi ale sfintei și divin inspitei Scripturi, ba chiar și cu raționamente logice și de neînvins, infailibile și de necombătut, folosindu-se în toate de adevărul însuși, fie ca refugiu, fie ca apărător. Adevărul [care] a orânduit să fie totdeauna alături de cei credincioși și ...

 

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fericirea

Dimitrie Bolintineanu - Fericirea Fericirea de Dimitrie Bolintineanu În fundul unei râpe, mugind adânc, albește Un râu ce umbra serii ascunde de acum. Pe munte luna blondă se-nalță și privește Din norul ei cum focul s-acopere sub fum. Și stelele, flori d-aur, în spațiu drag se scaldă. Azurul le aspiră cu sete de amor. Răcoarea se revarsă; și-n inima mea caldă S-aprinde deodată un simțimânt de dor. O, inimă, te-mbată de vise, de plăcere, Ce-ți dă natura ție în sânu-i fericit! Întoarce lumii cupa unde-ai băut durere Crezând că bei delicii din visul aurit! Vai! Fericirea n-are în lume rădăcină! În darn dorește omul aice pe pământ, Uitând că timpul schimbă pe oameni în țărână Și tot se risipește pe al durerii vânt! O, farmec drag al vieții! O, magică natură! Tu îmi îmbeți simțirea și gândul meu mărești! Dar poți lungi tu viața ce către moarte cură? Poți spune ce-i ursita ființei omenești? A regreta trecutul, a cere viitorul, Și a vedea în viață dorințele pierind, Și a lăsa prezentul să-și ia în lacrimi zborul, A aspira ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La avere

Dimitrie Bolintineanu - La avere La avere de Dimitrie Bolintineanu Fericire-adevărată Este a se mulțumi Cu ursita ne-mpăcată, Orișicare ea ar fi. Fericit e cel ce știe Pentru țară a muri! Mai curând mort vrând să fie Decât rob a viețui. Fericit e cel ce-n lume, Fără de a fi roșit, Poate încă a ne spune Cu mândrie: sunt cinstit! Muritori, gândiți la moarte! Strigă orele ce zbor Și nu uită să ne poarte Viața pe aripa lor! În mormânt ce-ți folosește Aurul ce-ai aduna? Și în lume cât trăiește Cine-i sigur a-l păstra, Dacă însuși el se-nturnă Către muma lui pământ, Dacă toate au la urmă Rezultatul un mormânt? Fală,-onoare și virtute Singure mai dăinuiesc. Faptele mari și plăcute Urma noastră o

 

Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac

Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac La un amic sărac de Dimitrie Bolintineanu Bogații în mijlocul plăcerilor nebune Tresar de multe ori, Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune, Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește, Tu știi, amicul meu, Că după om în viață nimic nu mai trăiește Decât virtutea dalbă a sufletului său. De îți lipsește ție o casă strălucită Cu marmor răpitor Și dacă locuința de toți e părăsită, Tu știi ce preț a pune pe vizitele lor; Tu știi că interesul conduce astă lume, Și-acești trăitori morți Speculă simțimântul, virtute, fală, nume, Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți. La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună! Și tu, ce-ai deșirat După a lumii frunte râzânda ei cunună, Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte, Să spargă jugul său, Acela singur poate să meargă în morminte De orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul

 

George Coșbuc - Poetul (Coșbuc)

George Coşbuc - Poetul (Coşbuc) Poetul de George Coșbuc Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul— În ranele tale durutul sunt, eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți întinde paharul. Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiași cruci Unindu-ne steagul și lanul, Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Și-i cânt și iubirea, și ura— Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voința ni-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor ești și ținta a totul ce cânt— Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt Cum nu-ți glăsuiește scriptura, Ai fulgere-n cer, tu cel mare și sfânt, Și-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus Par altora lucruri deșarte. Dar știe acel ce compasul și-a pus, Pe marginea lumii-ntre viață și-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu. Și secolii-nchid-ori deschidă cum ...

 

Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură

Gheorghe Asachi - Alvir cătră a sa miniatură Alvir cătră a sa miniatură de Gheorghe Asachi O, tu, pictură netedă A mânei lui Apele, Ce figurezi avidoma Icoana feței mele! O, mângâiere singură De amorata zină, De când o lege barbară De dânsa mă dezbină! Mergi-unde cu haritele Dulce-Amor domnează, Und-al meu cuget ș-inima De-apurure viază. Ascunsă sub aripele Lui Cupidon, mergi iute; El te-a scuti cu armele Ce-n Olimp sunt temute. Atinsă-i fi de mânele Doritei doamne mele Și te-or privi luminele Acelor vie stele. Pre tine vor să mângâie Mii fericiri dorite; De sărutări adapă-te, Ce mie-mi sunt oprite. Încunguirată-n negură De un suspin fierbinte, Martoră-i fi de gemete, De tristele cuvinte. În acel sân al crinului, Când te-i afla ferice, Zi-i: Ce nu poate-asemene Să fie-Alvir aice? Că el, cu dulce zicere Ș-a inimei văpaie Ar usca cele gemene A plânsului pâraie. Ar alina ursitelor Neomenita lege, Cu amorate buzele Suspinul ar culege. Și mie lin luceafărul Din ceri va să-mi străluce, Când dulce- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>