Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VEDERE GENERALA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 120 pentru VEDERE GENERALA.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Trubadurul Trubadurul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Prieteni din liceu, sfârșeam anul al doilea de facultate. Ceata noastră era un amestec de la Drept, de la Științe și de la Litere. Unii, trecând examenele de Drept, urmau cursurile de la Științele fizice; alții, distingându-se la Matematici, răsfoiau tomurile lui Mourlon, ca să susție, cu mai multă învierșunare, că Dreptul nu este o știință. "Trubadurul" - cum îl porecliserăm noi - trecuse examenele de latinește și de grecește. Dezgustat de literatura veche, aruncând pe Leopardi supt cuvânt că prea e trist, purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giusti și urma la anatomie și fiziologie cu o patimă nefirească și cu o scârbă ascunsă. De cum începea luna lui mai, pentru noi încetau cursurile academice. De la rontul al doilea înainte, ogoarele se întind verzi, îmbrăcate în orz aspru, trifoi creț și ovăz orbotat cu grăunțe cari se clatină pe firișoare la fitece adiere. Ne-ar fi fost peste poate să mai ascultăm acțiunea pauliană, sărurile cuprului, funcțiile ficatului și perechile de pârghii. Ne înțelegeam instinctiv. O pornire vagă, ne prevestea, dis-de-dimineață, călătorie. Soarele cald de pe cerul limpede, bâzâitul albinelor și tolăneala cățeilor de supt ...

 

Paul Zarifopol - Cenzurarea lui Andersen

... care nu sună fals. Ideile din poveștile lui Andersen sunt astăzi deopotrivă mincinoase pentru sărac și pentru bogat. Cred că, pentru oamenii foarte lucizi, tonul general și intenția cărții au fost totdeauna de o neplăcută dulcegărie. În sentimentalismul burghezesc care o inspirase, exista în fond o radicală strâmbătură, mai puțin vizibilă ... Dacă vremile sunt așa, trebuie să tragem concluziile și pentru literatura copiilor. Cred că totdeauna lecturile sentimentale au fost o literatură proastă din punct de vedere pedagogic. Proastă ca gust și ca intenție morală. E de prost-gust să inventezi oameni bogați, așpri la suflet, care se convertesc și devin umanitari ...

 

Ion Luca Caragiale - A zecea muză

... pe mine, și pentru că rezolvarea prin concurs se impune astăzi ca cea mai metodică, am să public și eu unul. „Eu, având în vedere că am început să-mi constat apariția câtorva fire albe în barbă; Având în vedere că pestrițătura ce mă amenință mă supără foarte mult; Având în vedere că pe de o parte m-am convins, prin experiența altora, că văpseaua pe dinafară lasă multe lacune regretabile la rădăcina firului, iar pe de ... că sunt poznași cari prezic ploaia și vremea bună pe unele bărbi mai sigur decât dumneata și mine pe cel mai sensibil aneroid; Având în vedere că aplicația doftoriilor exteme e mai belalie și cere prea mult timp; M-am hotărât a da un premiu de 1.200 lei ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... ați dobândit o impresie națională curat. Câștig frumos, între toate. Pe deasupra, putem înregistra, noi, care avem obligații și mai generale și mai precise: atâta vedere, atât abuz, asemene mișcare, trecute în vorbe, cu lăcomie savantă de a apuca amănuntul, cu simț atât de sigur al valorilor, cu o ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt

... pe care o putem ridica sentinței omului politic, în această materie. Obișnuit, are dreptate omul de piață, când judecă pe oricine vreți din punctul de vedere al pieței. Destul de curios e că oamenii de piață se amestecă a judeca pe artiști, de exemplu, și din punctul de vedere ... ar fi potrivit să nu se mai mârâie după fiecare constatare a unei vocații atăt de evidente, ci, sau să se condamne în general acest tip de activitate, ca atare, sau să ne rezervăm a o înțelege și a-i clasa manifestările numai cu bună ...

 

Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale

... mai generală asupra lucrărilor d-lui Caragiale, întrebările de o ordine secundară, dacă de exemplu unele situații și expresii nu sunt exagerate din punct de vedere al chiar realității ce vor să reproducă, dacă în diferitele piese nu este un fel de monotonie a figurilor înfățișate sau cel puțin ... artă în această realitate a lor devin o parte integrantă a omenirii exprimată în forma literară? Privită din acest punct de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se învederează cu însemnătatea ei și se arată a fi, în afară de orce comparare, superioară acelor piese meșteșugite ...

 

Ion Luca Caragiale - Telegrame

... în situațiune prea delicată. Nu convine acum, în așteptarea campaniei electorale, ca agenți superiori ai autorității să dea loc la scandaluri, din toate punctele de vedere regretabile. Ministrul de Interne. * D-lui ministru de Interne București. Interese familie obligă părăsi funcțiune. Rog dar respectuos primi demisia me postul director prefecturii pe ... de ces canailles. Si Raoul se retire, ce cretin de prefet capable de tout compromettre. Pourrais plus garantir situation locale. Se duce dracului giudețul. Ami General Gregoraschco. * Procuror trib. X... Raportați imediat cauza arestării lui Costăchel Gudurău. Ar fi bine să înceteze odată scandalurile de acolo. Purtarea parchetului dv. lasă de ... fi fost torturat poliție. Răspundeți telegrafic. Ministrul Justiției. * Directorul prefecturii jud. X... În interesul serviciului, demisia respinsă. Rămâneți la post. p. Ministrul de Interne secretar general Z... * Ecs. sale ministru Justiției București. Bandă desperată opozanți îndârjiți sub conducerea Costăchel Gudurău, Iordăchel Gudurău și nepot Gudurău, Albert divorsat Atenaisa Perjoiu, atacat directoru ...

 

Ion Luca Caragiale - Un dicționar român

Ion Luca Caragiale - Un dicţionar român Un dicționar român de Ion Luca Caragiale Dicționarele au fost întotdeuna considerate ca contingentul cel mai însemnat al genului plictisitor. Răsfoirea unor asemenea cărți nu se face decât la momente solemne în viața școlărească, la traducerea unui autor sau la prepararea unui examen, și atunci, vorba o dată găsită, nenorocitul caută să se sustragă cât mai repede de sub acea atmosferă savantă, dar obositoare. Iată, însă, un dicționar, apărut zilele acestea — Dicționarul universal al limbii române de Lazăr Șaineanu — care pare a respira un aer mai simpatic și unde percurgerea unei pagini îți satisface nu numai curiozitatea, ci-ți insuflă dorința de a nu bate în retragere. Prin ce mijloc a reușit autorul să facă întrucâtva interesante niște materiale obicinuit atât de aride? Prin faptul, cred, că el nu s-a mărginit în opera sa de a înregistra un singur factor de cultură, ci a căutat să îmbrățișeze toate manifestațiunile vieții ale unui popor modern: literatură, științe, arte, meserii, industrie, comerț etc. Astfel, acest dicționar universal oferă o imagine redusă, dar precisă a culturei noastre actuale, întrucât ...

 

Ion Luca Caragiale - Leac de criză

... deverul. Într-un birt francez de cea mai naltă clasă, am văzut cu ochii mei următoarele. Au intrat și s-au așezat la masă un general cu familia, Era tatăl, mama, fată tânără cu guvernantă și doi băiețandri. După toate aparențele, era o familie foarte distinsă și foarte bogată. Au dejunat ... înlemniți. Asta a impus și românilor. Toți luptătorii au stat pe loc în picioare. Atunci a intrat, urmat de aghiotanți, un general era comandantul pieții. S-a așezat și el la o masă, făcând semn ofițerilor să stea fiecare la locurile lor. Atunci ofițerii muscali ...

 

Garabet Ibrăileanu - Înrâurirea artei

... nu mai are nevoie de dovadă. Este însă chestia: care-i înrâurirea artei? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să avem în vedere ce este un artist. Un artist este un om care, din pricina organizației sale nervoase, simte mai mult decât noi și are și puterea de ... stare sufletească, precum nu sunt doi oameni cu o figură identică. A avea aceeași stare sufletească însemnează a avea același fel general de a simți, gândi și voi. Însă cine poate fi sugestibil de simțirile unui artist, cine, cu alte cuvinte, are o viață asemănătoare ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... acestuia; ceea ce se zice inimă, e partea lui senzuală. 3. Ce este dragostea? Și anume dragostea pentru un individ, nu dragostea de oameni în general? Este un fel de afinitate între doi oameni. Dacă este o afinitate între doi oameni, atunci, firește, trebuie să fie o afinitate între toate chipurile ... multe aspecte: ca trup, ca simțire, ca minte. Așadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa ... lor să nu se contrazică. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât azi este cu neputință să existe un om complet din punct de vedere sufletesc și, prin urmare, există nevoia de a-ți căuta completarea în alt suflet -- în amor, în sufletul femeii. 4. Aprob mai degrabă ... a masca și înnobila legătura prin toate formele și ritualele cu atât mai potrivite scopului, cu cât mai nelogice și mai ridicole din punct de vedere realist, este cea mai gravă ofensă pentru ea, numească-se această legătură amor liber, căsătorie liberă, ori alt cuvânt sonor, prestigios mai ales în țările ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>