Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ��N��L��ARE
Rezultatele 101 - 110 din aproximativ 2099 pentru ��N��L��ARE.
Ion Luca Caragiale - Ultima oră
... Da, de Ciciu Penciu... - Ei! Și? - Ei! și... a vrut el s-o întoarcă, s-o răsucească; s-a contrazis și l-au arestat. - Și acuma, unde e? - E închis la cazarma vânătorilor în deal. - Ei! dar italianul? - Care italian? - Italianul pe care l-a prins. - Nu, nene; nu-ți spui că e bulgar? - Bine, ăsta pe care l-a-nchis la cazarma vânătorilor, da, e bulgar; dar ăla pe care spuseși că l-a prins la Bușteni... nu era italian? - A! da! ala, da, ala era italian... - Ei! cu ala cum stă lucru? - Vine ... foarte încruntat. - Nu știi nimic... - Ba știu, zic eu; știu că bulgarul dumitale nu există la cazarma vânătorilor: acum am vorbit cu căpitanul... (și i-l arăt pe căpitanul, care se depărtează prin mulțime) mi-a spus că sunt toate gogoși, că la cazarma lor nici pomeneală n-a fost despre vreun bulgar. - Da?... bravo! În adevăr că acuma nu mai există nici un bulgar la cazarma dumnealor... Dar pentru ce ... Pentru că nu l
Alexandru Vlahuță - În amurg...
... zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când ... De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină i-o suferință; Scăpare-i noaptea-n care se stinge. Tremurătoare, viața bate, C-o frică oarbă și nențeleasă, La poarta păcii neturburate, Din care omul n-a vrut să iasă; Căci chinul vieții cine l-ar cere? Ce stea de sineși s-ar mai aprinde Când ar ști bine că i-o durere Din întuneric a se desprinde ... vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă și să-l îngroape, Se uită-n
... îngeri! Blândă, cu Isus în brațe, din argint, Fecioara cată Cu iubire spre spăsita mamă, jos îngenuncheată: Parc-ascultă și-nțelege... O, îndură-te, privește-l, Și din ochii tăi c-o rază de viață încălzește-l! Căci tu știi ce farmec dulce-i să-ți lipești pruncul de piept, Ațintit să-ți steie-asupră-i, și prin somn, ochiul deștept, Și ... ți tresare, c-un scâncit când el te cheamă Să-l acoperi cu iubirea și cu paza ta de mamă. Vezi-l, tânjitor, cum doarme-n frumusețea-i îngerească... Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai trăiască? Te îndură din văpaia vieții tale dă-i viață, Să-mi cuprindă ... Dar deodată-și rupse vorba limba-i amuțise-n gură, Spre copil și-ntoarce iute lacoma-i căutătură... Era mort. Înmărmurită, stătu drept, cu pruncu-n brațe, Cu ochi groaznic de mânie ea privi icoana-n față... Cum? Tu n-ai simțit, preasfânto, milă de cumplita-mi jale? Eu, sărmana, plâng, cerșindu-ți raza îndurării tale, Și tu, rece și cu pumnii încleștați, mi-l ... ascultată și durerea mea-i crezută!... Ia-ți și lutul... Ca și dânsul împietrită ești și mută!... Și c-un hohot lung cadavrul îl aruncă- ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
... Stăncuței șapte frați, Șapte frați ca șapte brazi!" Și cu toții crunt turbau Paloșele ridicau. Iar fratele cel mai mare (Că-i mai mare, minte n-are) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Dar nici că mi-l nimerea. Paloșu-n vânt vâjâia, De-un zid mare se lovea Și-ndărăt se întorcea, Lângă Mogoș de cădea Și-n pământ se îngropa Și până în mănunchi intra. Iar fratele cel mai mic (Că-i mai mic, e mai voinic) Paloșul mi-l învârtea, În Mogoș îl azvârlea, Și prin inimă-l junghea! Când deodată ce vedea, Ce vedea și nu credea? O teleagă zugrăvită, Pe dinuntru poleită Cu doisprezece telegari, Telegari cu coame mari, Și-n ... teleagă sora lor Înflorind ca un bujor! ,,Bună ziua, frații mei. Șapte puișori de zmei! Dar unde vi-i cumnatul? Ce mi-ați făcut bărbatul?" ,,L-am trimis în iad de-a drept Cu șapte paloșe-n piept, Că nu-i vrednic să trăiască Și cu noi să se rudească Cine-n oardă păgânească Nu știe să vitejească Și nevasta să-și păzească!" ,,Vai de mine! ce-ați făcut? Vai de voi! ...
... pământul mort ne-nspiră câteodată Din sântul suc al stinsei sale viețe Gândiri de-o nobilă, naltă răscoală: Întoarcerea la fire și dreptate . Noi nu-l pricepem... o-ncercăm adese Dar n-o putem. Făcuți suntem După asemănarea-acelui mare Puternic egoist, carele singur Îmbrăcat în mărirea-i solitară Ridică-n cer înnourata-i frunte. În van voim a reintra-n natură, În van voim a scutura din suflet Dorința de mărire și putere, Dorința de a fi ca el în lume ... crezut, o, demon, Că în dreptate e putere. Â Nu, Dreptatea nu-i nimic făr-de putere. Cătat-ai aliați între titanii Ce brăzdau caosu-n a lor răscoală, Ai înzestrat pământul cu gândiri, L-ai înarmat cu argumente mari Contra lui Ormuz. Și el ca tine a devenit rebel, Se zvârcoli spre ceruri spre-a le ... iară mușchii Se prefăcură în argint și fier. Din carnea-i putrezită, din noroi S-au născut viermii negrului cadavru: Oamenii. Spre a-l batjocori până și-n moarte Ne-am născut noi, după ordin divin, Făcuți ca să-și petreacă Dumnezeul Bătrân cu comica-ne neputință, Să râdă-
... de teatru, luminații, Tot ce pe vulg și pe copii înșală, Aceasta-i toată slava ta regală. Pe tristul gol din juru-ți decorații! Tu-n țara asta nu vezi decât raiul Ce-ai tăi ți-l ticluiesc într-o clipită: Ruină-i sub hârtia poleită, Sub crăngi de brad trosnește putregaiul, Dar tu ești fericit. Lingușitorii Înalță imnuri proslăvirii tale Și ... poporul, maiestate! Sau nu l-ai înțeles, și e totuna. De sus și până jos s-a-ntins Minciuna Ea leagă și dezleagă-n țară toate. Iar ca să-ți dea o spumă de mărire, Ca pe-un copil te poartă și-ți arată Sclipiri și flori... Afla-vei ... a ieșit poporu-n cale, Cu pâine și cu sare!... Osanale! Mântuitorul lui credea că-i vine. Ce vesel ți-a ieșit poporu-n cale! . . . . . . . . . . . . . . . Și ce credință trist-o să-i rămână; Că n-ai putut spre el întinde-o mână, Din greaua platoș-a trufiei tale! . . . . . . . . . . . . . . . C-acestea nu l-au deșteptat pe rege, Că Adevărul a fost dat afară Și slugile l
Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)
... avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ; N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că n-are demîncare, Văzînd că n-ajungea Căldura răsuflării ș-a sînului de mumă Să ție, să-ncălzească un șubred prunc de spumă, Un prunc ce tot plîngea. Amorul ... viață. Lucrînd, și zi, și noapte, și vara pe greu soare, Și fără foc pe iarnă cînd firea toată moare, Cînd toată firea-ngheață, Ea n-avea altă grijă decît să mă ferească De tot ce doare-n viață, să poată să mă crească, Să poată a-mi zîmbi. Creșteam și-mi mergea binesub dulcea-i îngrijire, Rîdea cînd ziceam : mamă ... maică. Zîmbind, p-a mele brațe s-opri a ei suflare, Și, dîndu-mi, prin cătare-i, o binecuvîntare, Se duse l-al meu taică. Cînd am băgat-o-n groapa de brațul meu săpată Ș-am dat pe ea pămîntul... oh, Maică Preacurată ! Tu știi cît am jelit !... Acum, în lume singur, trăiam fără ... poftească. Dar ea, mai înțeleaptă, venea pe lîngă mine Și îmi zicea să strîngem pentru acel ce vine — Spunea cum a să- ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
... a plecat măgulit de atâta frumoasă atenție din partea domnului. S-a coborât pe pământ... Acolo toată lumea forfotea în sus și-n jos, alergând fiecare fără astâmpăr după treburile sale: care mâhniți, care mulțumiți, toți îngrijați... Poetul a salutat în dreapta și-n stânga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. A dat să intre-n vorbă ici și colo... Unul i-a răspuns: — N-am vreme de fleacuri... am treabă! Altul, după ce l-a ascultat puțin, zice: — Îmi pare rău, dar nu-nțeleg de loc... Salutare... Pe altul, l-a povățuit Poetul cu blândețe să nu mai bea atâta bere, că berea multă tâmpește. Acela, pesemne tâmpit gata, i-a zis ... țopăiau și chihoteau, cum are tinerimea flușturatică obiceiul în carnaval. Îndată ce l-au văzut, au năvălit la el să-l tachineze; una dintre fete l-a apucat de gât cu mâinile ei subțiri și reci și l-a sărutat de l-a fript până- ...
Ștefan Octavian Iosif - O viață
... fiecare seară În odăița scundă din strada solitară... ... Voi mă-ntrebați acuma, firește: cine-i oare Acest copil sălbatic, cu fruntea visătoare, Adus de mine-n versuri cu artă-așa subtilă, Că, zugrăvindu-l, însumi i-am suspinat de milă?... "O, l-am ghicit!" va spune drăguța domnișoară, Oftând și ea la rându-i, căci nu-i întâia oară Când îi răsare-n minte duioasa cunoștință, Cu părăsita casă și viața-n suferință, Această arătare din vechile poeme, Ce nu cunoaște țară și nu cunoaște vreme, Acest erou romantic visat și zi, și noapte De brudnicele fete ... soare, Își ia atunci un aer voios, de sărbătoare... Încolo, totdeauna atotstăpân e gerul. Zadarnic soba veche mai străjuie ungherul, Și-adesea îi îngheață cerneala-n călimară... Dar viața asta totuși nu i-ar părea amară, De n-ar cunoaște lumea cum este prea de-aproape, Și-n ea n-ar fi nici oameni mișei, nici versuri șchioape... Deci, cum venea spre casă, într-un amurg de toamnă, Îl ia cu frig din spate... El ... urmă oară. Câți tineri ca și dânsul nu cad așa, victime, Că nime nu-i cunoaște, și nu-i iubește nime, Ca florile plăpânde ce n ...
Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... este într-o faptă unde-erorile domnesc, Când schânteie și de spirit ici și colo cam lucesc. Toate se cuvin să fie, să se pună l-al lor loc; Începutul cu finitul răspunză cu-al lor mijloc. Arta stă-n perfecțiunea amănuntelor deplin Și-n proporția cerută părților ce se combin. Și cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon ... Adulatorul ți-ncepe de la a te-aplaudi, La tot versul ce aude se face a tresări. Pe el vorbă nu-l înghimpă, tot e admirabil, sfânt, De bucurie,-l vezi saltă, de tinerețe plângând; El de laude-n tot locul te încarcă bucuros Nicidecum n-are-adevărul ast aer impetuos. Dar amicul de credință, riguros, ne-nduplecat, La defecte niciodată nu te lasă împăcat; Ușurința nu ți-o iartă, făr ... l strici. Dacă-n scrisul său vro vorbă ți-a părut a te-nghimpa, El de asta, d-asta numai nicidecum n-o va schimba. Însă când vine, ți-arată că-i place-a fi criticat, Că ești domn p-ale lui versuri și el ...
Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu
... este într-o faptă unde-erorile domnesc, Când schânteie și de spirit ici și colo cam lucesc. Toate se cuvin să fie, să se pună l-al lor loc; Începutul cu finitul răspunză cu-al lor mijloc. Arta stă-n perfecțiunea amănuntelor deplin Și-n proporția cerută părților ce se combin. Și cuvântul niciodată nu meargă-a se depărta De câte vrea ca să spună, vorbe cu zvon ... Adulatorul ți-ncepe de la a te-aplaudi, La tot versul ce aude se face a tresări. Pe el vorbă nu-l înghimpă, tot e admirabil, sfânt, De bucurie,-l vezi saltă, de tinerețe plângând; El de laude-n tot locul te încarcă bucuros Nicidecum n-are-adevărul ast aer impetuos. Dar amicul de credință, riguros, ne-nduplecat, La defecte niciodată nu te lasă împăcat; Ușurința nu ți-o iartă, făr ... l strici. Dacă-n scrisul său vro vorbă ți-a părut a te-nghimpa, El de asta, d-asta numai nicidecum n-o va schimba. Însă când vine, ți-arată că-i place-a fi criticat, Că ești domn p-ale lui versuri și el ...