Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA ȘI CUM
Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1929 pentru CA ȘI CUM.
Alexandru Vlahuță - D-șoarei G.
... să te păzească de visuri necurate, Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară, Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate, Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față. Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață, Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin. Dar iarba se apleacă alene după vînt Și pare că-i șoptește ceva misterios, Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur, Că simt și ele focul și farmecul iubirei. Iar tu să nu spui nimica gîndirei înfocate Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în gratiele tale, Tu nu șoptești nimica ființei fermecate, Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale. Din inima-mi făcut-ai o arpă plîngătoare Și-n veci-i zis să sune a moarte ș-a pustiu, Ai prins gîndu-mi la tine și ca să nu mai zboare Aripele-i tăiat-ai... De ce? — nu pot să știu. În ochii tăi văzut-am și cer
... lux de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I CURRICULUM VITAE Puțin ne pasă cine-i, al cui, și cum îl cheamă. El a trecut liceul cu cea mai slabă notă, Apoi s-a făcut actor. Dar fața-i idioată N ... de-o cocotă. Ieșind, a scris novele, dar n-a scris bun o iotă; Apoi s-a făcut pictor și-artist de panoramă. Cu timpul un istoric i-a dat să scrie copii, Dar nu știa sintaxa, scria ca-n timpul mitic S-a hotărât în urmă să-și deie ortul popii. S-a spânzurat! Dar bietul rămase paralitic, Că l-au tăiat din ștreanguri, și-atunci ștergându-și stropii P-obraz, și-a dat de petic, fondând un ziar critic. II VIZITE Vrei tu să fii eroul saloanelor? Ascultă. Tot ce știi nou, vorbește. Sfârșind ... i, cum zic, mă rog, Nu știe domnul doctor ce-i tropicul și zona. De-a scris numai trei rânduri, sub nume el și
... cum era când a fondat-o. Statura lui e de mijloc, chipul blând și voios, ochii mari și albaștri, părul casta- niu-blond și bucălat. O parte din îmbrăcămintea lui e vechiul costum al cavalerilor cruciați: veșmânt scurt și spată, călțuni și culți, la genunchi are cusuți în fir vulturi cu două capete, pe deasupra poartă mantie roșie cu marginară de aur, și pe cap o coroană. Valorosul domn este înmormântat în biserică, în cea dintâi intrare; două mari pietre acoperă mormântul. Inscripțiunea uneia a început ... pe care în anul 1599, în timpul cutezătoarei expediții în Transilvania, o trimisese spre siguranță la Cozia, este de crezut că, amărâtă de moartea dureroasă și timpurie a fiului său, după care ea mai trăi doi ani, a îmbrățișat viața călugărească, și s-a înmormântat acolo lângă un principe de aceeași familie și valoros ca și fiul său. Aci se păstrează asemenea comemorarea acelui principe religios, amic al sfântului Nifon și cel mai fanatic fondator de biserici. Am văzut cu părere de rău că, pentru o mănăstire cu venit de 4 sau 5.000.000 lei ... ar fi mântuit în cea viitoare. Aceste cuvinte semănau zise ...
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână
... Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână Cerbul la fântână de Gheorghe Asachi Într-o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-și cerbul coarnele Ce-i se-nalță pe frunte, Lăuda podoaba gemine, Dar bănuit-au foarte Cum și picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creștetul, Mândria fruntei mele, Chiar ca copacii codrului Se nalță cătră stele Aleu, cum și picioarele N-au formă, nici tărie, Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când așa se critică, Răsună-n giur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C ... în dese ramure Intrând, abia s-aburcă, Căci lăudate-i coarnele La trecere-l încurcă Dar când ogarul dintele Încruntă-n șold, sărmanul Cerbul odoru-și
George Coșbuc - Cântecul redutei
... De le-ajung genunchii-n gură Mașală, cu ei te prinzi? Ce te uiți tu, că sunt goi? Așa-i turcu-n vitejie, Zvârle haina ca să fie Sprinten-foc, când e-n război. Dârdâiesc din dinți, mă, vere Lasă-i, mă, că-și fac putere Dinților, să muște-n noi. Și-ntr-o zi — să vezi acu — Dete-Osman porunci să-i puie Tălpilor la cizme cuie, Și-apoi, ce-o fi fost, ce nu, Că sări pe băț călare Și-alergând în fuga mare Drept la Vadin s-abătu. Strig-Osman: — "Păsat vă fac ! Încurcați pe-aicea treaba, Și-mi mâncați pilaf degeaba — Vă tai ciorba, vă dezbrac! Ahmet, Mahmet, cum te cheamă, Tu cam tremuri, bag de seamă, Sări, curând, că-ți viu de hac !" Turcii, toți, gândeau: "Poftim ! Să dezbraci p-un gol ca ... ce-și bate pașa capul !" Și-i strigară: Cioc selim ! Dar temându-se de vorba Că Osman le taie ciorba, Au mai zis: "Sărim, sărim !" Și-au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin românii spre redute,
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
... George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână ... fac să fii poet. Și, singură cu turma, Privind pierdută-n zări Spui munților durerea Prin jalnice cântări. Pe deal românul ară Slăbit de-amar și frânt. Abia-și apasă fierul În umedul pământ. Tu-l vezi sărman, și tremuri Să-l mângâi în nevoi. Și mergi cu el alături Cântând pe lângă boi. Iar bieții boi se uită Cu milă la stăpân Pricep și ei durerea Sărmanului român. Eu te-am văzut odată Frumoasă ca un sfânt, În jur stăteau bătrânii Cu frunțile-n pământ. Cântai, ca-n vis, de-o lume Trăită-ntr-alte vremi, De oameni dragi, din groapă Pe nume vrând să-i chemi. Și-ncet, din vreme-n vreme, Bătrânii-n jur clipeau Și mânecile hainei La ochi
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
... n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit; Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge? Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis, Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge ... Și printre-a serii lăcrămare de ametiste și opale, Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit... Veniți: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit. E mai și încă mă simt tânăr sub înălțimea înstelată... Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată; Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin, M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei Și ...
Alexandru Macedonski - Formele
... a legat, Faptul în concubinagiu este-ndată proclamat. Trebuia în fața lumii să târăști acea ființă, Coram populo , iubirea să-i aduci la cunoștință, Și cu fruntea înclinată sub beteală, s-o expui La surâse cu-nțelesuri și la poftele oricui! Trebuia la ofițerul situației civile S-o mai duci, ca să-și înscrie numele pe vreo trei file, Și pe loc, după ce popa Isaiia ți-a cântat, Mulțumit să pleci acasă spre a fi felicitat, Să chemi lumea să ... ți joace toți mireasa în vârtejul infernal, Iar când, unul câte unul, invitații mi te lasă, Să rămâi cu mama-soacră, sfeșnic neclintit în casă; Și s-o vezi cum la ureche îi șoptește-ncetinel, Sub pretextul s-o scutească de surprinderi de-orice fel, Vorbe multe și mărunte, care-o fac ca să roșească, Veștejindu-i de pe frunte lămâița feciorească! Singur când te vezi în fine, searbăd, rece, obosit, ,,Te iubesc" îi spui alene, pe trei ... de-asemeni, fără formă nu se iese, Că ș-acolo ai de plată atestate de decese! Însuși eu, poet prin suflet, înșirând aici aceste, Fără ca
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi
... vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă acoperită de un acord ... e bocet? Se aud cîteva cuvinte... aceleași și aceleași, repetate fără sfîrșit... Mă suii pe platou. O fată tînără, aplecată pe un mormînt, smulgea bălării, și cînta, și bocea. Cînd mă văzu, tresări. Se uită lung la mine. Se rumeni, apoi plecă ochii în jos și-și scutură mîinile. — Ce faci aici, surată? o întrebai eu, și mi se bătu inima. Genile i se lipiră de frunte. Ce ochi mari și albaștri, ca două flori de cicoare ! — Îngrijesc alde părinți... răspunse ea arătîndu-mi două cruci vechi de lemn. — Aci odihnesc? — Aci; și le-am pus la cap doi vișini,
Ion Luca Caragiale - Petițiune
... înăuntru, daca aveți vreo afacere! strigă impiegatul, făcând acelui domn semn cu mâna, pe unde poate intra în biurou. Domnul ascultă, pleacă de la ferestruică și-ndată apare în ușă. Este un om nici prea tânăr, nici prea bătrân; pare foarte ostenit, și un ochi deprins ar pricepe îndată că domnul acesta n-a dormit noaptea. E asudat și prăfuit; mișcările i sunt nesigure ca și articularea vorbelor. Apărând în pervazul ușii, ține într-o mână pălăria de paie, cam ghemuită; cu cealaltă mână se ține de nas. — Era să ... batista... Monșer, te superi dacă te-oi ruga să-mi dai batista d-tale?... numai un moment. Zicând acestea, ia de pe masă batista impiegatului și, până când acesta să scoată măcar o exclamație, se șterge cu ea la gură de apă. — Și dumneata nădușești ca mine. Impiegatul dă să-și ia batista înapoi; domnul își trage mâna, se șterge de sudoare și pe urmă la nas; apoi înapoiază batista, punându-o iar la loc pe masă. — Și eu nădușesc al dracului! Impiegatul ia batista ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... un călin; pe urmă, pe iedera dimprejurul balconului. În sfârșit, iat-o: a ajuns. S-a așezat pe marginea streșinii. Uf! Cum arde tabla. Soarele o dogorește, un chin! Vasăzică, și aici, iad. Și gândul o munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica ... ce atâtea dobitoace, mari cât munții, dacă ar fi de o sută de ori mai mici, nu le-ar ajunge mintea pe care o au cum sunt. Albina... toate, toate. Și ea? Seama ei pe lume?... În clipa aceea gâza prinse cu ochișorii o semene a ei zburând pe sus, căutând poate un loc ... și dânsa. Dar nici n-apucă bine să se uite la ea, când, ca o săgeată, o rândunică se repezi din cuibul de sub streașină și prinse din zbor tovarășa de suferință. Peste o clipă se auziră țipătele de bucurie ale puișorilor cărora rândunica le aducea hrană. ...