Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MULT
Rezultatele 1001 - 1010 din aproximativ 1534 pentru DIN CE IN CE MAI MULT.
Vasile Alecsandri - Moldova în 1857
... Vasile Alecsandri - Moldova în 1857 Moldova în 1857 de Vasile Alecsandri Scumpă Moldovă! țară de jale! Ah! în ce stare tu ai ajuns! Lasă-mă-a plânge rănile tale, Căci pân-în suflet mă simt pătruns! Tu, ce ești bună, dulce, iubită, Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu, Cum te lovește soarta cumplită! Cum te îneacă amarul greu! Lupii, și corbii, și vulpi străine Fac a lor ... cât de crunte ș-otrăvitoare Sunt pentru tine a lor mușcări, Când ei cu buze sfâșietoare Răspund l-ale tale dulci sărutări! Dar mult mai aprig trebuie să fie Chinul ce suferi, amarul chin, Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie Rupându-ți sânul de amor plin! Mamă duioasă, tristă,-n cădere, Cu agonie mâinile-ți ... a ta mărire Lucrează brațul dumnezeiesc! Voi zice, zice până la moarte Celor ce-s dușmani neîmpăcați: O! voi, unelte de rele soarte Pentru românii ce vă sunt frați! Voi, care înșivă cu-a voastre mâine Mormântul țării l-ați pregătit, Ș-ați mușcat mâna ce vă dă pâine, Și-ați rănit sânul ce ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... casa stimabilei doamne Pacht, intrai în apartamentele dumneaei, despărțite de ale mele prin un lung, îngust și întunecos coridor; făcui o profundă reverință, zâmbii și... - Ce mai faceți, cucoană? - Sunt bine; iar d-voastră? - Nu mai puțin. - Mă bucur. - Duduca nu-i acasă? - Îi la repetiție. - Mă rog, cucoană, la câte ceasuri ședeți la masă? - La două nesmintit. - Și mâncați?... - Se ... și cunoscut obștește în societatea universitară sub porecla de "Feldeș". Cine nu mai avea porecle! Pe mine, bunăoară, tovarășii mă numeau "Spițer", zău nu știu din care cauză: sau pentru că iubeam parfumurile și pomezile, sau pentru că aveam cam adesea nevoie de felurite doftorii, ca unul ce mă deosibeam din copilărie prin slăbiciunea constituțiunii; sau pentru că curtasem pe d-na Benedeck, frumoasă spițereasă văduvă, de la care mi-au rămas până acum, ah! drept ... trebuie să-i faci un prezent anonim, lăsându-mă pe mine a-i dezvălui la ureche, parcă în secret, numele galantului adorator, adăogând din parte-mi un lung comentariu despre ilustrele tale merite. - Minunată idee! Vino, Spițerule, să te strâng în brațe! - Bucuros; numai ține nasul mai ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... ministrului că e grozav!" - iar madam Popescu se repede în odaie, fiindcă era în nĂ©gligĂ©. D. căpitan Pandele intră ca o furtună și, vorbind din ce în ce mai tare, ca și cum d. Lefter ar fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de indiferent? te caut ca un nebun de atâtea ceasuri? - Ne-a ținut ... un junghi grozav. - Ce? - Am... dat-o. - Ce-ai dat? - Jacheta! - Care jachetă? - A cenușie! - Cui? - N-ai spus tu că n-o mai porți? - Cui? cui ai dat-o, nenorocito! - La o chivuță. - Pentru ce? - Pe farfurii. - Când? - Alaltăieri... - Alaltăieri!... fără s-o cauți pân buzunare! - Am căutat-o, răspunde femeia îngrozită de vina ei; nu era nimic. - Taci! strigă ... a cenușie... - Care jachetă cenușie? - Jacheta cu biletele... - Care belete, boiarule? - Te faci că nu știi, gașperiță! - Să mă trăsnească Dumnezeu! să hie al dracului! - Mai bine, spune drept, zice d. Turtureanu. - Dacă spui ai bacșiș bun, adaogă d. căpitan Pandele. - Ce sa spuie boiarule! zice bătrâna apilpisită: ce să spuie? vai de păcatele noastre, dacă nu știe... auzi colo! ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... om, încît apropiindu-mă cu trăsura, mă simțeam cuprins de emoțiune, de un fel de neastîmpăr pe care-l produce totdeauna apropiarea unui lucru de mult dorit. În sfîrșit, am ajuns. Eram așteptat. Am coborît repede din tră și am intrat în curte, unde am rămas cîteva clipe uimit de înfățișa impunătoare a castelului „Iulia Hasdeu". Dar am fost ... atîtea nenumărate terase, sclipește străvezie. Dar e foarte cald la amiazi. Ne coborî ni pe terasa mijlocie, intrăm în interiorul donjonului, și de-acoîc, după ce mai privesc încă o dată minunata statuă a Mmtuitorului fi bustul proprietarei acestui castel-templu, ne coborîm. Aci ilustrul meu amfitrion mă face să ... de mîncare se află la umbra unui nuc venerabil. Ne așezăm la masă. De-acuma începe farmecul cel mare: de-acuma pornește d. Hasdeu, după ce mi-a arătat proprietatea fiicei sale, să-mi spuie multe, multe... * Felul său, mai bine zis, stilul ospitalității la castelul „lulia Hasdeu" e cu totul d303ebit: un amestec de grandseigneur, naiv, savant, patriarh bătrîn și tînăr artist. Atmosfera ... pagini miraculoase. îmi este peste putință, firește, să reproduc cît de palid propozițiunile filozofice cuprinse în acele pagini. Mă mărginesc a rezuma înțelesul ...
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
... cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; â ... gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu-se prin umbra teilor îmbătrîniți, Gîndul, mai bătrîn ca teii, îi găsea întineriți. Vai ! și oare unde-s toate cîte le-am văzut în cale? Unde-s plopii de pe muchie, unde ... danțurilor rînduri, Și venind la mine-mi zice: — Spune-mi: tot o mai iubești? Te văd trist... nu rîzi de lume? Rîzi ca mine !... Ce gîndești. Ea-mi vorbea... Și-n tremurarea glasului recunoscusem Vocea-n care altădată cu-atît drag mă încrezusem, Vocea care îmi cîntase cîntecul unui cuvînt ... praful mișeliilor lumești? Ea tăcea... dar mîna-i albă se-ncleștase de-a mea mînă Și simțeam, simțeam că-asupră-și ea nu ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... noaptea domnește. Acolo-i castelul în care petrece. Dar câți o preurmă, sub paloșu-i rece Ca spicul s-abat. Streine, te-nturnă spre locuri mai bune! Să mori când ești mândru, puternic și june E mare păcat!" — ,,Fii bună și-mi spune, ce pot ca să fac, Turbatele-i gânduri în flori să prefac?" — ,,Te du de găsește, sub plopul ce plânge, Fugaru-i ce-adapă cu tânărul sânge De fii de-mpărați! El poate să-ți spuie misterele sale... Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale, Spre junii tăi frați!" Ea zice. Streinul voios mulțumi. Spre plopul ce plânge, prin noapte porni. — ,,Tu, care-ntreci vântul prin marea-ți iutețe Și-ntuneci lumina cu-a ta frumusețe, Al soarelui fiu ... minune", străinu-a strigat, Văzând-o dormindă pe fragedu-i pat. El pasă spre patu-i și cât naintează Ai fetei ochi seamăn mai mult că veghează, Mai mult vii se par. Gurița-i se mișcă și va să vorbească — ,,Oh! nimeni în lume n-o să ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... floarea amorului nostru... Doamne!... Dormi, dormi, amorul meu, floarea amorului meu! Luna se strecura încet și umbrele zăbrelelor și a stâlpului se mutau din ce în ce pe podeaua umedă și pe murul sur. 2 Ciudată ca o scrisoare în ieroglife sta ulița jidovească a Sucevei în lună. Șiruri de ... Lampa era pe stinse. — Lumina se stinge, zise Ruben, pîn' a nu se stinge lumina, numără-mi banii.. . Levy scoase un cuțit din sertar și juca cu ascuțișul lui în lumina lampei. Lumina pâlpâia mai tare. — Ți-o jur pe D-zeul Sionului, noaptea aceasta nu va trece fără să am banii toți. Ești surd, bătrânule , n' auzi ? â ... urieșas [c]ă a închisorii ei dispăruse și lumina de stele era slabă. Fața ei albă lumina ca a unei moarte din granitul sur al ferestei 2 închisorii. Veni bătrânul în ornatul lui... El era și mai ciudat și mai fantastic ca mai înainte. Bonetul îi sta strâmb pe cap, părul lui lung și sur flutura în vânt. Când evreica-l văzu începu să râdă cu chicot de ...
Constantin Alexandru Rosetti - Revederea
... când noi în grădină la tata ne jucam? Căci fruntea-mi viscolită nu poate da măsură Cât e de când de ruje cunună îți făceam! Ce de dureri d-atuncea pe noi nu năvăliră, Ce de ființe drage pământul ne-a-nghițit! Ce de doriri plăcute, ce de nădejdi pieriră Ce lume de fantome, o cer! ne-a ocolit! De-am fi bătrâni ca timpul, eu nu crez că se poate Mai mult decât atâtea ruine să călcăm, Și nu crez cum că crime, vânzări, prădări și moarte Mai mari pot fi în lume decât în care stăm! Moneda și femeia pe oameni cârmuiește, Săracul și cinstitul e-n veci gonit de ei; Și ... nebunie, Frumos patriotismu când poate da folos, Iubirea speculare, poetul jucărie, Știința e o vorbă, săracu ticălos! Aceasta este lumea, prietină iubită, Aceasta este viața ce de atunci trăiesc; Și de-am găsit vreodată o zi mai liniștită, A fost ca cu-ndoite dureri să o plătesc. ................................... Dar astăzi dup-o astfel de lungă despărțire În urma astor trude, când ... iar te-am revăzut, Acum, când eu pe buza-ți văzui acea zâmbire Din zile fericite ca vis ...
Paul Zarifopol - Recreația criticului
... ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în cioară... tot norocul cu care mica dobitoacă făcuse din viața lui, ca un accent circonflex pe o literă, un sunet neașteptat. Arta e stare supremă de atenție. Cuvintele pe care le-am copiat te ... de la șapte dimineața la șapte seara, cu o exactitate de dactilograf. Cu fiecare înțepătură, o nouă alarmă se mișca în masa informă, ajunsă acum mai mult o apă puhavă, dormitând ca o conspirație sub crusta lividă și perfidă de la suprafață. Mi se pare că excelentul artist se explică deplin zicând ... contemplativ. Clasicismul nu s-a născut dintr-un fotoliu? Poziția îndreaptă asperitățile, ațipește valorile. Și oglindește lumea ca într-un lac. Lucrurile frumoase din pură contemplare, numai, se fac; deci, din vedere dreaptă, din ...
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
... să ruga de iertare Numărîndu-i tot ce are, Și-l întreabă de cetate : Nu știe încătrău bate ? I-au răspuns omul îndată Cu vorbă mai așezată : „Nu i-am auzit de veaste, Necum să știu unde iaste, Dar șezi pînă dimineață Că vin toți satirii față. Știu că trebuie ... dacă-l gustă, Cu stomah ca de lăcustă, I-ar fi plăcut ca să tragă Pre gît o bute întreagă ; Dar tot să îndestulează, (Nefiind mai mult, să crează). Așa pînă șăd la masă În sălbateca sa casă, Pre Arghir îl mai întreabă : Ce umblă ? și cu ce treabă Caută acea cetate Prin țări așa depărtate ? Spre care Arghir răspunde, Tot spune, nimic ascunde, Să duc apoi să se culce (Cît e lui ... striga tare : — „Mergi ! auzi cînd zic o dată, N-aștepta vorbă rugată.â€� Omul ajută de milă, Iar șchiopul pleacă de silă. Arghir mai cu bucurie Scurtă din călătorie Bărcuri, cîmpuri, văi și dealuri Preste ape multe valuri ; Zile multe, cale lungă, Nu putea să mai ajungă. Dar odată mai pre urmă Și drumul li să mai curmă. Într-un vîrf de deal sosiră Și puținel odihniră, De unde li să arată Cetatea de mult oftată Acum șchiopul nu
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
... Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului „ceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult ... răpus pe scutul de aur cu care ne iubim pînă la sînge destrămarea totul a început se pare într-o zi care venea din viitor descompusă dintr-o eroare perfectă dintr-un echilibru absurd geometriei castrat pe toate laturile deopotrivă mai inventînd cîte ceva sub soare mai deschizînd cîte o fereastră oarbă 2. cîtă demnitate atîta pudoare în tranșeele cărnii mercenarii dorinței se sinucid anonimi arhipelagul inocent al oricărei debarcări premature cînd ... acestui spațiu interzis vagi amintiri despre o ființă incertă pe o planetă incertă într-un timp incert slăvind un punct despovărat de sens fără curaj mai mult din lașitate un timp fără culoare fără miros fără gust care capătă contur în spațiul gol de-atîta alergare care te amiroase numai prin văile cernitelor