Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 1011 - 1020 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea
... Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am ... vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, ...
Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea
... Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am ... vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, ...
Ion Luca Caragiale - Da... nebun!
... Acestui imbecil popor! Să lingușesc telurici patemi? Reptilă eu?... Prea mândru sunt!… Apollo calea demnă-arate-mi Pe-acest tâmpit, senil pământ. Mulțime brută și ingrată! Cu-a mea cântare nu putui În viață-mi să te mișc o dată... Și-odat'... o să-mi ridici statui. “A! ești nebun!â€� mi-au zis mișeii. “Da, sunt nebun!â€� răspuns-am eu… Ca voi ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... Deplina armonie își măsura risipa, știind să guverneze tărâmul nenăscut. II Necunoscând tristețea și nici discernământul, sclav în eternitate, un univers închis lipsit de întuneric, cu Cerul și Pământul formând îngemănate un tainic Paradis, Pe când nu se trezise, în germene, mișcarea visând în așteptare la viața neștiută și prima zi din lume nu zămislise Zarea ca Soarelui cărare să-i fie așternută, Atunci, aflat el însuși în pură contemplare, stând conținut în sine ... de ce se naște, râvnita fericire părând realizată... IV Cu toate că Destinul, ce pentru fiecare urma să hotărască momentul-amăgire, Dorinței să-i cedeze și fără amânare departe să se nască în pământească fire, Era trasat în ceruri, încât să hărăzească după divine norme și legi de neatins, în lumea pregătită ca Viața să primească, sub mii și mii de forme, pe-ntregul ei cuprins, Un timp și-un loc fixate și nicidecum să poată schimba măcar o filă, din cartea Vieții scrisă anume pentru-acela ce-o va citi pe toată, Făptura-om, umilă, dar altfel ... n clește. IX Îl învățase multe și
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi
... 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne doare, Cât de cumplit e ... un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, Călindu-se-n tăcere!... IV Suspinul, ca scânteia ce cade jos în paie Sau p-un covor de spice, Pândind o adiere s ... un satrap alene lungit într-o grădină În moale cugetare, Privind cum se ivește în ziua cea senină Un nor în depărtare, Așa privea ciocoiul
Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă
... „Frate, Câte stânci de aur pline și de petre nestimate Le-aș va vesel Trestianei, toate zestre ca să-i fie, De-ar vroi cu mine fata să se lege-n cununie“. „Ca și tine, zise grabnic Strâmbă-Lemne, ca și tine, Câte lunci, păduri și codri de cântări și de flori pline, Câte paseri, vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mândri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane, Câți lei, pardoși, căprioare, cerbi cu coarnele de aur, Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur, Frunzi și fructe, umbra dulce și codreana armonie, Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“ „A ta!“ ... lumea și pătrunde chiar pe sub pământ. Sfarmă-Peatră și Strâmbă-Lemne sunt personificările urieșe ale torentelor care macină și răstoarnă stâncele cât de nalte și a furtunelor care îndoaie și rup arborii cât de groși. Făt-Frumos este eroul ce se luptă cu zmeii, cu balaurii, cu urieșii și cu fearele codrilor pentru apărarea fetelor de împărați care se dau în dragoste
Ion Luca Caragiale - Pomada fermecată
... legea greutății specifice; în evul mediu, alchimiștii, căutând piatra filozofală, descopăr chimia, fără de care n-am fi avut mai apoi chibriturile, hârtia de muște și Salvadenbul român; mai târziu, în secolul XV, genovezul Columb, căutând Indiile, dă peste America, fără de care n-am fi avut picioicile, Regia și pelagra; în fine, frizerii, urmărind pomada pentru creșterea părului pierdut, descopăr azi rețeta pentru căpătarea talentului și frumoaselor daruri intelectuale pe cari nu le-ai avut niciodată. Ca toate marile invențiuni, și aceasta este neînchipuit de simplă. E o rețetă care se poate face cu prea puțina cheltuială în orice familie. Iei: dureri și chinuri sociale, năzuințe, avânturi și idealuri sociale; le pisezi tare la un loc, le amesteci bine în mediul social, torni peste ele câteva linguri de cerneală de tipar — și ... Goethe? Doar pe vremea lor nu se pomenea de invenția aceasta recentă. — Așa? strig eu, fără să-mi pierz cumpătul. Ia stăi, să vezi! Și pun mâna în borcanul meu cu pomadă și-ncep să-i frec si pe Anacreon, și pe Machiavelli, și pe toți, și-i frec, și
Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae
... întunecat și iaste să se osândească în vĂ©ci nesfârșit pentru căci nu are tămăduială, nici vindecare rana lui, că fiind duh, nu are pocăință. Și cu acest păcat al mândriei, pentru multa lui zavistie, au înșălat și pe ticălosul Adam, de l-au surpat din cinstea lui și l-au adus la moarte și l-au pogorât și pre dânsul în iad. Și precum păcatul mândriei au avut putĂ©re de au pogorât pre Luceafăr, până la cĂ©le mai de jos prăpăstii ale iadului, așa și bunătatea smereniei are mai multă putĂ©re decât mândriia; că au făcut pre singur Dumnezeu, carele iaste făcătoriul Luceafărului și s-au plecat atâta, cât au lăsat ceriurile și toată slava și lauda ce avea de toate puterile cerești, de s-au pogorât pre pământ, și s-au făcut om și s-au smerit până la moarte, după cum zice fericitul Pavel, moarte de cruce; și s-au pogorât și până la iad de au scos pre Adam, cu tot neamul lui și l-au suit împreună cu dânsul la ceriu, unde au fost și mai înainte. Iară Luceafărul n-au putut să se mai sue, căci îl atârnă păcatul în jos. Că
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... nopțile tulbură orașul, primblându-se pe ulițe cu lăutari, făcând zeiefeturi pe la locuri rușinate, jucându-se în cărți pe la tractiruri până în ziuă și până ce prăpădește tot ce are de lângă sine, iar mai ales astă-noapte și-au dat în biliard șalul, orologhiul și straiele, rămâind numai în cămeșă; și tocmai atuncea viind și tractirgiul, acesta i-au cerut să-i plătească cele ce băuse și mâncase, iar cilibiul dumitale, în loc de bani, i-au frânt de cap un achiu, de care întâmplare femeia tractirgiului, supărându-se, și-au adunat oștile sale: patru argate și două bucătărițe bine înarmate cu polonice, cociorve, pomotușe și alte unelte gospodărești, și cu aceste năpădind pe cilibiul, deosebit de lucruri nu prea mirositoare ce i-au aruncat în obraz, l-au petrecut cu această ceremonie pân’ la curtea dumitale; iar acolea cilibiul, sumețindu-se, apucase la scărmănat pe tractiriță; noroc de bucătăriță că i-au stâmpărat mânia lovindu ... Dumnezeu pe Adam, apoi cum de au scos o coastă dintr-însul, din care au zidit pe Eva? Doar Dumnezeu n-au putut să zidească și pe Eva făr’ de coasta lui Adam? Sau poate și
... tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În astfel de clipe cineva trebuie lăsat singur singur cu gândurile lui. Astfel de înduioșări au ceva din poezia plimbărilor ascunse în serile pline de mirosul crinilor ce tânjesc, singuratici și mândri, pe tulpinile lor înalte. O privire, o vorbă care niciodată nu poate fi la locul ei împrăștie tot farmecul acestei suferințe curate și rare. M-am sculat să plec, dar prietenul, împotriva așteptării mele, îmi puse mâna pe umăr și mă opri: — Ce rău îmi pare că tu, cu sufletul tău duios, n-ai putut încă simți iubirea de părinte. În legătură cu asta, urmă el, o să-ți povestesc ceva. Sunt de atunci vreo șapte ani. Puiu avea trei ani. Să stăm. Ne așezarăm iarăși pe scaune ... despre acești lupi ai mărilor. Vroii să mă ridic, să plec, dar, în aceeași vreme, uriașul se apropie, se plecă, luă pe Puiu în brațe și, în spaima mea, îl ridică cu ...
Alexandru Macedonski - Noaptea neagră
... Alexandru Macedonski - Noaptea neagră Noaptea neagră de Alexandru Macedonski Cu norii ce afar' s-adună Acoperind și cer și lună, De la fereastra mea, sub coaste, Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de iasme Ce sunt a iadurilor ... Și parc-ar râde câteodată... Căci spăimântoasele lor rânduri Sunt ghiana ce o port în gânduri, Sunt mintea mea întunecată. Cocoșul ce-nspre ziuă cântă Cu ... spăimântă... Hip! Hip! — curg iezmele întruna, Și dacă las perdeaua iute, Atunci, odaia, pe-ntrecute, Mi-o umplu, una câte una. Ha! Ha! — Și grabnic mă-nconjoară Râzând de-un râs ce mă doboară, Iar în mijlocul lor, îndată, Pe când mai mare e vârtejul, Uscându-mi gura și ...