Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUI
Rezultatele 1011 - 1020 din aproximativ 2162 pentru LUI.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII
... deșteaptă, Aceste sunt care pot să frângă Lanțul robii tale cumplite, O, neamul mieu! de tot ovilite!... [2] Alta era junia română [3] Pe vremea lui Vlad-Vodă, ce frânsă Tabăra lui Mahomet păgână Cu vărtute și-în bătaie-adinsă, Dar' au perit acea voinicie, Și tu gemi supusă, Muntenie!... Streinii veniturile-ți pradă, Vându-te ca ... i viteaz! (atunci el adaĂșsă) Care-i vrednic armele să poarte, La harț aici cu mine să iasă Cu tocmeală ca după-a lui moarte Armele și calul să rămâie Ca un preț de biruință mie!...". Caută păgânii și-încep a râde De-o nătărie oarbă ca ... țărănească, Ci caută-în arme să să-ocrotească. Toți pe dânsul dau și-l împresoară, Iar el când s-apără, cand lovește, Și toată lovita lui omoară, Ș-așa să poartă de vitejește, Cât din doaozăci care fusese, Abia doi scăpară-în tufe dese. [11] Argineanul atunci să pogoară Și luând ... și cele, Iacă somnul genele-i închisă, Iar calul, văzându-să făr' pază, Când paște, cât caută și rântează. Întracea păgânii ce scăpasă De mâna lui ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît ... nouă ispravă. Vestea aceasta se împrăștiase într-o clipă ca o lumină liniștitoare peste câtetrele hotarele bântuite. Către seară se întorcea acasă, călare pe buiestrașul lui, popa Iancu. Și calul și omul erau zdrobiți de umblet. De trei zile popa alergase după daraveri de negustorie, - vindea vite și cumpăra porci. Pe ... nu dormise el o clipă măcar cumsecade, trăgând cu urechea și așteptând cu inima sărită pe musafirii de noapte! Negreșit trebuia să-i vie și lui rândul odată și-odată. Preotul intră în cârciumă, tocmai când d-l Stavrache se pregătea să închiză. -Neică, zise el privind ciudat și sperios în ... nu se mai pomenea acum în sat de preotul Iancu... Se-necase? Îl răpusăse cineva? Nici urmă nu lăsase, parcă intrase-n pământ. În locul lui se orânduise alt preot; nu-l putuseră aștepta oamenii cât lumea; nu putea rămâne sat de creștini fără liturghie. Când d-l Stavrache se-ntorcea
Alecu Russo - Amintiri (Russo)
... 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX I De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte ... a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevași cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!... nici nălucirea visurilor acelora nu mai este! Din multele dulci ochiri ale tinereții și ale copilăriei două s-au tipărit în inima mea, verzi ... nu-și găsi gazdă, când locul jocurilor ale băieților, când spitalul unde zăceau bolnavii nevindecați, părăsiți în sărăcia lor de toți și de neamuri! Balada lui Donciu spune: Sub cel păr mare din sat, Zace Donciu într-un pat; Și de mult zace, măi frate: Nouă ani și jumătate, Și nouă ... își întinde ramurile ca niște brațe ce își scutură florile pe inima mea ca o ploiță răcoroasă. Părul cu locul bătut împrejur de vitele satului lui ce singure astăzi mai țin divan; curtea boierească, opcină strămoșească ce nu se mai află, albind pe troscotul verde al ogrăzii mari și întinse; livada ...
Alecu Russo - Critica criticii
... de a introduce pe scenanațională naționalitate, dramă și comedii îmbrăcate în caracterulpământului, vorbind cum vorbim cu toții când suntem între noi, fieștecare după treapta lui , iară nu nemți, franțuji îmbrăcați în o limba care nu-i nici a lor, nici a noastră. Critica rareori este cumpănită ... de alții, a se deosebi; cei învățați, înțelepți se înseamnăprin faptele care rămân. De aceea un sătean vrea să se facă vornicîn satul lui, de aceea vornicul va face, dacă poate, băietul săudascăl de biserică, de aceea un cojocar nu-și dă fata după un sacagiu, de aceea orișice ... se naște și pân' ce moare. De aceea autorul a pus în scenă peMătăsar, care, afară de slăbiciunea părintească, face morală croitădupă meseria lui, educația lui și judecata firească de care în țaraMoldovei cei mai mulți au câte o fărmătură, afară de critici, caresocot că cu gugoașe de fată mare se ...
... cată a cuprinde în puține cuvinte o lume de idei, fiind vorba lungă sărăcia omului , adică sărăcia gândului; prin urmare, tocmai în forma frazelor lui descoperim rudirea limbii noastre cu limba latină. Poporul împarte poeziile sale în cântece bătrânești , în cântece de frunză , în doine și hore . Cele mai multe ... Ghirai bătrân, Lasă cel hamger la sân Că eu sunt pui de român Și nu-mi pasă de păgân! Nu poți să nu admiri calul lui Codrean, care când fugea: văile se limpezea! Nu poți să stai nesimțitor în auzul armoniei limbii poporului, când Toma Alimoș zice murgului său: Așterne-te ... opri calea, când se întorceau cu pradă din Țara Leșească ! Însă roata norocului se întoarce! Starea Principatelor se schimbă; neatârnarea lor piere; poporul suferă, vitejia lui amorțește și trece de la gloate la cete, de la cete la indivizi, și prin urmare baladele strămoșești sunt înlocuite prin cântece de frunză , cântece ... de frunze, scoate de sub suman un instrument ce-i zice lăută, și se pune a cânta. Mulțime de oameni se îndeasă împrejurul lui și îl ascultă cu dragoste, căci el zice balade strămoșești!... Ochii-mi se deschid; o naționalitate întreagă se dezvăluie în graiul, în hainele, în tipul ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de februarie
... filantropie, cine zice că ești mic? II Viscolea cumplit afară și era o noapte sumbră, Se ghiceau, plutind prin colțuri, bestiale năzuinți, Ș-arătând ale lui clape, un clavir zâmbea din umbră Ca o tânără femeie ce-și arată albii dinți. Scaune și canapele având droturi sfărâmate Prin zgâita lor damască ... o cireașă, se făcea-ntreprinzător, Și cu vinul ce băuse, ca turtit să fie bine, Și cu ochii mari și negri ce cătau în ochii lui, Îi părea cum că odaia se-nvârtește, și, în fine, Lesne poți să mergi la vale, dar cu greu la deal te sui. Unul câte ... ncruntat, Scuturând pe alba frunte umbra jalnicelor vise, Când copilul dinăuntru ieși palid, dar bărbat... O mândrie triumfală corona frumoasa-i față, Și din ochii lui în cearcăn care veseli dau ocol, S-ar fi zis, de orișicine, preursirea că-l răsfață Și că este dintre-aceia care-ajung la Capitol ... dezbrăcată Pe un corp ce i se dase pe-o monedă de cinci lei. Mai veni puțin la urmă un bătrân uitat de vreme, Rămășița lui de zile ca să-și dea mai iute-n jaf Pătrundea, voios și sprinten, fără s-aibă a se teme, Căci izbânda bărbăției ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Liniște
... oameni și de Dumnezeu: pe oameni înșelându-i și pe Dumnezeu imitându-l. II La ora mâncării m-am așezat la o masă din apropierea lui. Întotdeauna o liniște adâncă îl înghite ca într-un coșciug de plumb. Respirația nu i se simte. Privirea îi e pironită în farfurie. Mâinile i ... știe. E liniștit ca un obosit care doarme, nepăsător ca un mort și nepătruns ca o peșteră fără fund. Ceilalți îl privesc nemulțumiți, căci liniștea lui le insultă zgomotul și ușurința lor. Și mulți îl arată cu degetul, șoptindu-și: — Cine o fi acest domn care trăiește cu dușii de ... fără a mesteca, care mișcă buzele și nu i se aude glasul? Nu-ți poți închipui, dragă Pol, cum îmi năsprește nervii cu muțenia lui. L-aș săruta o dată dacă i-aș auzi glasul, i-aș da în genunchi dacă mi-ar spune cum îl cheamă și, dacă ar ... toată graba mea și tâcâiala inimii, îl vedeam lămurit în minte: galben, cărunt, tăcut, desprețuitor, singur în mijlocul lumii ca într-un pustiu, și glasul lui, care mă tăiase adânc, ca o limbă de oțel rece, îl auzeam necontenit bănănăindu-mi în creier. În acest om simțeam o fatalitate care te ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sorcova
... te dai cât mai afund în plapumă, îți răstorni toate țoalele în spinare, și tot gheață rămâi din tălpi până la creștet. Taraful lăutarilor, al lui Sotir Ciupitul, țambalagiul Olănitei, împodobise din preziuă un cap de porc cu tibet conabiu și albastru, cu busuioc și cu cercei roșii în amândouă urechile ... de șase ani — căci simțea pe mă-sa bolnavă greu, și tot zadarnic ar fi fost s-o mai mâhnească și el cu foamea lui. — Du-te, răspunse Bălașa închizând ochii. Știu eu ce te mână pe tine, dragul mamei, știu eu, numai Dumnezeu nu știe! Să te sărut ... două piroane de gheață în amândoi ochii. Și, văzând că mă-sa și-a luat fața în mâini, o socoti mâhnită de vorbele lui, se repezi la gâtul ei, o mângâie ușor pe tâmple și-i strigă c-un glas între râs și plâns: — Vrei să te sorcovăiesc ... și nu văzu înaintea ochilor. O pală groasă de zăpadă îl izbi peste ochi. În acea frământare cumplită, un singur gând îi licări în mintea lui de copil: "Vreau să aduc pâine caldă mamei, pâine caldă de la Iane brutarul!" Și intră în zăpadă până în brâu. Se opri încremenit. Auzise ...
Constantin Negruzzi - Sobieski și românii
... a apărut prima data dată în Calendar pentru poporul românesc pe anul 1845 , Iași, 1845. Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri ce deschidea marșa, urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată ... sa de care și ei se împărtășeau. — Ce castel e acesta? întrebă Sobiețki când, rădicând capul, zări pe sprinceana dealului, înălțându-se trufașă dinaintea lui, cetățuia Neamțu. Cu bună seamă vrun cuib a talharilor acestor de moldoveni! — La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a ... tunuri de câmp, nu de asalt. — Ba, pre numele patronului meu! nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobiețki fără a i se cuceri? N-avem tunuri? Vom lua-o dar cu mâinile. — Numele măriei tale e destul tun, zise ... creștin, și că măria sa îi mare și puternic, poate să facă ceea ce zice, dacă nu se teme nici de Dumnezeu, nici de sfinții lui, dar el nu deschide poarta, ci s-a îngropa sub zidurile bisericii și apoi lumea va judeca între dânsul, atât de slab, și ...
Dimitrie Anghel - Agora modernă
... aproximativ imaginea unei cafenele. Așa e în contururi vagi mult ponegrita "Agora modera", în care pe lîngă mulți alții, se adună și nestatornicii fii ai lui Apollo, ca aruncînd mici bucățele imaculate și albe ca zăpada în neagra pată de schwarz să-și spuie păsurile lor. La anumite ceasuri, sombrere, macferlane ... să moduleze romanțe și să cînte barbare imnuri, le face să schițeze indecente păsuri și, împurpurat de plăceri, ca un padișah oriental, contribuiește cu norul lui de fum la estomparea cuprinsului în care se țese marea cortină albastră ; mai departe, un al patrulea dă drumul la tot felul de șerpi, făcînd ... pe rînd, precum toți locatarii unei mahalale, se mișcă ducîndu-și cutia cu lături la zgomotul clopoțelului ce-l sună omul primăriei, oprindu-și odoriferantul lui vehicul la fiecare poartă ; tot astfel și ei, la semnalul dat de marele lor maestru, își destupă micele lor istorioare, captatele lor zvonuri, fermentatele lor ... din nou și să se împrăștie pe aceleași drumuri, pe aceleași rîulețe, pe aceleași funduri de pimnițe și de cotloane, purtînd însă acuma marca parfumului lui personal, indelebila marcă a principalului Colector, stigmatul și parafa plină de noroiul al cărui secret îl are numai el însuși... Și odată cu ...
... Să-l fi otrăvit? Hm! cine? Om bun, prea bun încă, darnic, omenos în toate întreprinderile, cine ar fi putut avea un gând pizmaș asupra lui? Totuși, ziceau oamenii, ceva-ceva trebuie să fi fost. Sandu al Radului adusese vestea într-un pâlc de oameni, dimineața: — A murit ... Oamenii începură a-l iubi cu tot dinadinsul și ar fi fost în stare să se deie în foc la un cuvânt al lui. Altminteri, și la trup, la față, conul Nicu era leit tatăl. Scurt, lat în spate, sângeros peste măsură, obrazul plin și înflăcărat ca para focului ... mereu. La îngropare nu venise nici o rudă. Adică ce rudă era: un moș, frate mai mic al conului Iordache. Toată averea i se cuvenea lui acuma, dar, fie din nepăsare, căci era el bogat și fără moștenirea asta, ori de frică să nu-i fie și lui scris s-o părăsească prea de curând, nici nu abătuse pe la moșie. Trimisese numai un om să ferece hambarele, șurile, odăile cu tot ce ... ocroti. Cei ce-l văzuseră jurau că-n strecurarea repede, cât un răsuflet, chipul conului Iordache îi privise încruntat, cum îi privea altădată, în rarele