Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU DE MULT
Rezultatele 1011 - 1020 din aproximativ 1381 pentru NU DE MULT.
Mihai Eminescu - Sala-i mare, strălucită
... Mihai Eminescu - Sala-i mare, strălucită Sala-i mare, strălucită de Mihai Eminescu Sala-i mare, strălucită, Masa-i albă, oaspeți mulți, Vorbe dulci să tot asculți  Și lumina-i îndrăgită De ochi lucii, de ochi mulți. Icia unii stau alene Și visează și gândesc, Colo alții chiuiesc, Iar femei cu lunge gene Râd în taină și privesc. Una face ... stă plecat, Pe când ochii,-namorat, A lor raze își repede La străinul întristat. La străin cu fruntea pală Și cu părul ca de
Alecu Russo - Contra latinizanților ardeleni
... reforma religioasă, și când limba se găsea formată și înfășurată cu limbile megieșilor slavoni. România , după Petru Maior, a zis: limba romană e de viță romană , iar nu latină , și este mai mult decât o greșeală a predica latinirea: este un anahronism; prelungit anahronismul este un pedantism ridicol, și predicătorii anahronismului se cheamă pedanți. România a ... până astăzi de fruntășie. Moldovenii și muntenii nu sunt mândri de fruntașii lor, că e un rod al vieții politice și comerciale de cinci sute de ani: duhul fruntășiilor se poate preface, dar fruntășia nu poate pieri decât cu societatea, și de aceea am zis că Ardealul e o închipuire moartă, pentru că a trăit afară de societate și s-a luat în dragoste cu sisteme afară de viață. Dar oare zărneștenii nu caută astăzi cum ar ridica și ei o fruntășie să o opuie fruntășiei ungurilor și fruntășiilor altor neamuri; oare ilustrațiile literare de acolo nu fac o fruntășie ce va ridica fruntășia socială, oare zărneștenii nu
Grigore Alexandrescu - Ucigașul fără voie
... Grigore Alexandrescu - Ucigaşul fără voie Ucigașul fără voie de Grigore Alexandrescu O temniță-adâncă îmi e locuința: Prin dese, prin negre zăbrele de fier O rază pierdută îmi spune ființa Cerescului soare, seninului cer. Și frigul mă-ngheață; e umed pământul; De ziduri, de lanțuri eu sunt ocolit: Aici suferința așteaptă mormântul, Căci legile lumii așa au voit. Adus ca o crudă, sălbatică fiară, L-a temniței ... cu glas cobitor. Copacii în preajmă-mi părea că-nviază: Din toată tulpina un geamăt ieșea: Flămândă, cumplită, vedeam că-mi urmează O ceată turbată de lupi, ce urla. Și eu fugeam iute, fugeam cu grăbire, Dar locul sub mine de sânge-nchegat Silințe-mi zadarnici punea-mpotrivire; De-o rece sudoare eram inundat. Sufla un vânt iute, și luna-ngrozită În spațiuri veșnici trecea alergând, Cu stinsele-i raze, cu fața-i pălită ... sar în picioare, Din somnu-mi de groază atunci deșteptat. Soția-mi lipsită de-a vieții suflare Zăcea... capu-i tânăr era sfărâmat! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De-atunci zile multe și nopți osândite Pe fruntea-mi trecură! eu nici am simțit A lor osebire; vedenii cumplite Și țipătu-acela în ... ...
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă Â Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri, Căci lumea-i cuprinsă de-un dulce cutremur. Din nori curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă Â Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... crețe; Se pare că-nvie a basmelor vremuri, Căci lumea-i cuprinsă de-un dulce cutremur. Din nori curge-o bură, un colb de diamante, Pe văi se așează, pe dealuri înante; În față li-i luna, prin șuiet de șoapte S-ardică pe cer curcubeie de noapte... Ea calu-și alătură. mâna întinde, Iar părul ei negru încet se desprinde Și-n valuri de
Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman
... supărătoare. Turcia se află acum într'o stare din care neapărat, dacă voiește să mai trăiască, trebue să iasă, și pentru acest sfârșit este nevoie nu de vedenii închipuite și de descurajare, nu de păreri și de spaime fără noimă, ci de energie, de sânge rece și de judecată sănătoasă. Abdul-Hamid, rătăcit în neîncrederea lui, s'a înconjurat încetul cu încetul de străini, crezând că are să găsească mai mult devotament și bună credință în niște oameni cari i-ar datori lui tot și a căror stare bună și înălțime ar atârna numai ... lui. Astfel dar a crezut de cuviință să încarce cu favori pe Heredin-Pașa, vechiul ministru al beiului de Tunis, om deștept și de spirit, după cum se spune, dar care a lăsat la Tunis niște amintiri nu prea frumoase în privința administrației sale. Bunavoință ce o arăta Sultanul lui Heredin-Pașa era din zi în zi mai pe față, și se spune ... pe acel om, în potriva căruia el n'avea vreun parapon personal, dar care, fiind favorit la palat și nepopular în lume, era o primejdie. Nu e prin urmare de
Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan
... Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris ... făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr ... Că-n obeze ferecate p-egipteanul monstru ține, Ce mugind se zbuciumează pe a Dunărei arine Și din gură-nveninată vărsând moarte-nfricoșat De mii sfere inocente undele s-a încruntat. Priveghind ostașul postul în a nopței tunecime, Aripata sa gândire se întoarnă la vechime ... stătură în strămoșilor pământ, Ale cărora cenușă zace-acuma în mormânt. De respect plin de mirare cugetează l-a lor nume Și esemple de virtute care-a făptuit în lume. Dac-a soartei grea povară multe veacuri a purtat Și a patriei
Constantin Stamati - Răpitorul
... el acea avuție nu că doar o grămădise, Dezbrăcând pe cineva fățiș, sau că o furase... Ce ca din cer îi picase, Și că el nu avea frică Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică, Adică că pe cineva au înșelat; Deci socotea cu ce chip să mulțumească ... începe casa și mai o gătește, Și plimbându-se printr-însa, însuși cu sine grăiește: „Iată fapta minunată ce și Domnului îi place, Care de acum cu mine trebuie să se împace De câte pozne am făcut. Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge Și a mai zice Că eu sângele le ... în această casă vor trăi mai mulțumiți Decât în casele lor, pe care eu le-am luat, Și mult mai bine hrăniți, Dându-le lor de mâncat Bucate boierești, Iar nu țărănești...â€� Atunci un om oarecare, ce pe acolo trecea, L-au auzit ce zicea Și i-au răspuns: „Adevărat, mulți săraci aici să ... Din a cărora avere ai zidit această casă Frumoasă, Ba încă te și fălești că le dai degeaba masăâ€�. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și eu zic că vai de-aceia ce pe săraci miluiesc Cu banii ce
... user să preamărească voluptatea amorului... S-a perdut obiceiul serbărilor de mult. În vastele săli goale în care locuiesc baronii ori prinții noștri, nu se obișnuiesc serbări, pe înaltul scărilor de marmoră nu mai stă cel ce ținea în mîna lui ridicată șoimul pe care magnați și seniori se întreceau să-l ieie, ca un semn că-și ... toate cheltuielile serbărilor. Viața noastră e mizeră și cenușie, izvoarele de inspirație nu le putem lua decît din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul serbărilor, în care se răsfățau splendorile aurului și al mătăsurilor. Sufletul trist, în orele lui de melancolie, n-are ce să-și aducă aminte. Veacul nostru practic i-a îmbrăcat pe toți laolaltă cu aceleași haine fără strălucire, serbărilor ... fii sigur încotro se îndrumă pașii lui. La Calissaya, în fața rîului tulbur ce trecea necurmat, făcîndu-se una ca scaunul, cel ce fusese mai mult decît un om, se strîngea timid, parcă ar fi vrut să-și piardă trupul și să devie imaterial, scîrbit de închisoarea de humă în care fusese condamnat. O licoare opalină, ca o apă lunară, se strevedea în paharul pus dinaintea lui, și el sorbea necurmat dintr-un ...
Alexandru Macedonski - Castelul
... — ș-o za. Sub bolți încenușate păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese; Căminul zace-n umbră, posac, — iar de pereți Abia se țin ici-colo, din cuie să nu cadă, Portrete-ncondeiate în timpi de cruciadă, Ce sparg întunecimea cu ochii lor semeți. Un biet vătaf de curte, bătrân ca lumea veche, Povești tulburătoare îți spune la ureche El a slujit străbunii baronilor de azi... El a văzut castelul în vremuri uimitoare Născut în alte zile, crescu sub un alt soare Vlăstare fără viață au dat din ... brazi. De-ar fi să-l crezi, când luna prin geamuri s-oglindește, Și flori de-argint și aur pe lespezi răspândește; Când bate orologiul de douăsprezece ori; În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel de șoapte, Și curțile răsună de cai rânchezători. Văzut-a el de-asemeni, în sala de serbare, Că sub cotlonul vetrei s-aprinde un foc mare; Apoi văzu și chipuri din cadre coborând Că-și scutură dantela manșetelor de ...
... Grigore Alexandrescu - Cucul Cucul de Grigore Alexandrescu Cucul, pasere proastă, dar plină de mîndrie, Socotind c-al său nume Este vestit în lume, Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi, și însuși să privească Cu ... ntrecea la cîntare. Stătu să le asculte: toate pe rînd cîntară, Care prost, care bine, talentul și-arătară. Iar bietei coțofene îi cerură iertare Că nu-i dau ascultare: Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obștea noastră: Despre cîntec, ne iartă, ești ca un cuc de proastă“. Asfel păți și cioara; în rîs ea fu luată, Și cu un cuc nemernic de toate comparată. De asemenea cinste cucul supărat foarte, Se duse mai departe; Dar oriunde mergea, Nimic alt n-auzea. În sfîrșit obosit, Și desnădăjduit, La cuibul său veni ... îl zăriră Pe loc îl ocoliră; Apoi îl întrebară: „Ce mai veste p-afară?“ „Urîtă — le răspunse — și vrednică de jale: Am umblat multe locuri, dar nu m-am mulțumit. Toate îmi par schimbate și toate merg la vale, Păsările sînt bete și lumea-a nebunit.“ Tot omul ...