Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI MARE
Rezultatele 1021 - 1030 din aproximativ 1497 pentru CEL MAI MARE.
Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră
... și necunoscute ce sunt imensele pustiuri, pe care n-a călcat poate pas de om, zugrăvesc continentele. Cu cît curba urcă spre poluri, mai trist, mai gol, mai necunoscut se întinde rotundul pe care trăim. Acolo stînci de ghiață dăinuiesc de veacuri, ghețari uriași își ridică ascuțitele vîrfuri spre cer, eratice blocuri coboară ... altă busolă decît înghețata crizantemă de argint a stelei polare. Nume pline de faimă se cetesc pe rotundul globului, sonore nume care nu mai spun nimic decît gloria unui trecut, puncte de doliu și de umbră, cărora numai luminile lunare li se mai cuvin... Civilizațiile au mers și cu trudă și răbdare au străbătut continentele, dinspre Orient spre Occident a călătorit lumina... Deasupra, uriașul cer cu ... s-au născut; și, îmboldiți de acestea, să-și rostească durerile și bucuriile, în graiul pe care l-au învățat și pe care îl găsesc mai sonor și mai apt de a se exprima, cum o fac și eu ?... Viața curge ca un fluviu imens și noi suntem viața. Imensul fluviu are ... ...
Ștefan Octavian Iosif - Gorunul lui Horia
... de robie. Luptară dîrji, dar, prinși prin viclenie, S-au săvîrșit — martiri-eroi — pe roată. Trecură ani... Cumplit ofta iobagul, În lanțuri și mai crunte ca-nainte, Îngenuncheat de cei atotputernici, Cînd, iată, tînăr crai ridică steagul... Și sub gorun aceleași jurăminte Răsună : „Moarte domnilor nemernici !â€�. * Dar ... după mari izbînzi și zile-amare, Într-o colibă, făr-o lumînare, S-a stins, pustie, viața lui pribeagă. Îl îngropară sub gorunul mare, La umbra-i, ce-i fusese-așa de dragă, Pe cînd ai lui umplură lumea-ntreagă Cu-al doinei vaier fără de-alinare. Bătut de ... pleacă crengile-i stufoase, Umbrind mormîntul marelui viteaz. * Ce-nseamnă însă-a cerului mînie ! Ce-nseamnă norii vajnici de s-adună ? Gorunul azi mai greu din ramuri sună, Parc-ar voi eroul să-și învie ! În hohote de plîns ar vrea să-i spună C-ai lui uitară drept ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în ... lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale ... a lor furii aducând, Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând. Dar trăsnetul încetează. Ascultați!... glas plângeros Se nalță, se răspândește pe câmpul cel tânguios. Arpa, trâmbița, cimbala, însoțite își unesc Glasul lor cel de aramă și-mpreună tânguiesc; Și p-ale vântului aripi treptat urcă și cobor, Ne lasă-ale lor acorduri, țipătul celor ce mor. L-al ... sună de glasul cel ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în ... lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta lor este ascunsă sub desul, grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale ... a lor furii aducând, Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând. Dar trăsnetul încetează. Ascultați!... glas plângeros Se nalță, se răspândește pe câmpul cel tânguios. Arpa, trâmbița, cimbala, însoțite își unesc Glasul lor cel de aramă și-mpreună tânguiesc; Și p-ale vântului aripi treptat urcă și cobor, Ne lasă-ale lor acorduri, țipătul celor ce mor. L-al ... sună de glasul cel ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple. Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume. Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu ... Gane mi-a spus c-o să vie Sâmbăta viitoare, ceea ce doresc și eu pentru ca să se mântuie odată. Pe pezevenchiul cel de grec nu-l mai primi, te rog; sau - dacă-l primești - te oblig să fie și Câmpeanca de față, pentru că nu voi să rămâi tu, om sincer și ... un merit pentru care îți voi fi recunoscător toată viața mea. Nicuță, fii cuminte. Pe mine m-apucă iar furia înnăscută caracterului meu, gelozia, cea mai rea și mai amară din toate patimele. Te rog să n-o hrănești, dacă nu vrei să-mi iei liniștea trebuincioasă pentru a iubi atât de ... ...
... 1830) de Ion Heliade Rădulescu Pe cînd abia se vede a soarelui lumină În vîrful unui munte, pe fruntea unui nor, Și zefirul mai rece începe de suspină Pîn frunze, pe cîmpie cevași mai tărișor ; P-acea plăcută vreme în astă tristă vale, De zgomot mai de laturi eu totdauna viu, Pe muchea cea mai naltă de mă așăz cu jale, Singurătății încă petrecere de țiu. Întorc a mea vedere în urmă, înainte, În dreapta sau în stînga ... căria văzută de flori împestrițată Se-ntunecă cu noaptea pe caru-i-naintînd, Cînd o dumbravă deasă, cu frunte prea măreață Încorunează cîmpul, s-arate mai frumos Și nencetat din sînu-i răvarsă cu dulceață Pă-ntinderea cîmpiii un vînt mai răcoros. Pe de o parte iarăși o gîrlă șărpuiește, Întocmai ca o pînză se vede albă-n jos Și ni se pare încă în vînt ... nu știe, dar simte că lipsește Ființa care poate să-l facă fericit, Și neputînd găsi-o, în vreme ce-o dorește, În negura mîhnirii mai mult s-a rătăcit ; Întocmai ca o luntre ce, slobodă pe mare
George Coșbuc - Fresco-ritornele
... a dat s-aleg pe plac din sân o pară. Și m-am trezit că-mi dă deodată peste mână ! 3 Pe punte-am sărutat mai ieri o fată, Și-acum au dat sătenii jalbă la prefectul, Că fetele stau cârd pe punte ziua toată ! 4 Psaltirea popii o sărut, dar ... coasă, — Din ceartă m-am ales cu părul smuls și mâna ruptă, Da-ncalte a rămas că-a mea e mai frumoasă ! 7 Cu șorțu-n brâu, cu mâna-n șold, ea, cea șireată, Stă-n drum, anume ca s-o văd, să-mi facă-n ... venit la noi o săptămână ! 10 De când eram noi mici, mi-ai fost ca soră, Și prietenă mi-ai fost de când ești fată mare, Iar mama vrea d-acum să-i fi, drăguță, noră ! 11 Eu am de mult scriptura mea și-mi țin scriptura : Gurița fetelor cu sărutări ... necaz că uit prea iute — Azi, după ce m-a sărutat, mi-am dat de seamă Că ieri jurai să nu-l mai las să mă sărute ! 16 E galben soarele sub nor, și-i galben lanul Prin care treci tu, cea cu galbene cosițe — Știi tu ...
... ca să i se fi tocit cățărătoarele, și tocmai în seara zilei a șaptea s-a pomenit la poarta raiului. Nu mai era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moșneag bătrân, de tot bătrân. — Ai obosit, nu-i așa ... din putină. După ce a ieșit, ce să-ți vadă ochii? Să stai și să te miri! El era frumos de nu-i mai puteai găsi pe fața pământului pereche. Să vezi dar rușine ce era să pățească împăratul acela care și-a pus de gând să ... s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca a Liei. Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă de bucurie, l-a chemat la ea și l-a sărutat — cum mireasa își sărută mirele ... a trimis la vânătoare pe Danciu, care nu mai era acum țigan ca toți țiganii, ci Făt-Frumos deopotrivă cu orișicare fecior de împărat. Mai
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe ... le toate cui vrea să te asculte? Negreșit îmi vei zice, țin minte ce îmi place, Dar cărțile cu mine e greu să se împace. Mai lesne pot a spune hoțiile urmate La zece tribunaluri sub nume de dreptate, Mai lesne pot să număr pe degetele mele Câți sfinți avem pe lună și câte versuri rele, Decât să bag de seamă ce carte nu e ... ncredințează. Lorneta atârnată Este și mai străină, de-o formă minunată; Vrea s-o cumpere prințul, dar ca un om cuminte Dumnealui o tocmise ceva mai înainte. Când le-a spus astea toate, o ia la ochi, privește Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbește; I-o dă ... și lauzi câteodată, Chiar lauda în gură-ți de satiră e luată. Așa, în loc să critici greșelile străine, În loc să râzi de alții, ...
... peste capul în care se zbătea albul ochilor. În aceeași clipă se deschise ușa. Colonelul ieși în scară. Vederea lui m-a înfricoșat mai mult. Era înalt, spătos, cu o barbă mare, neagră, ce-i pornea aproape de lângă ochii adânci, întunecați. Genele îi acopereau pleoapele. Iar chipiul îi umbrea fruntea până lângă cuta adâncă dintre sprâncene ... mintea mea nici după ce mă însănătoșisem, nici chiar după ce scăpasem de groaznicele visuri ce-mi cutreierau somnul. Și totuși, pe urmă doream să mai văd pe sălbaticul soldat. Nu știu de ce îmi inchipuiam că n-aș mai fi tremurat pe spatele calului... Era pe la mijlocul iernii. Auzisem că și regimentul acesta trebuia să plece numaidecât. Toata ziua mă plimbam prin grădinuță ... intrând săgeată printre miile de cioare care se ridicară, deodată, într-un vaier asurzitor, acoperindu-l, înfășurându-l ca-ntrun zăbranic, și nu l-am mai zărit, ca și cum nenumăratele păsări negre l-ar fi răpit în zborul lor spre cer. De atunci nu l-am mai întâlnit niciodată. Sublocotenentul își trecu mâna peste față, vroind să gonească parcă această amintire. Toți tăceau. Atunci, maiorul, care nu se mișcase toată vremea cât ...
Vasile Alecsandri - Oda ostașilor români
... în Marea și din Marea dus în lume! Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare, Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare, Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față, Voi, nepăsători de moarte, disprețuitori de viață, Ce-ați probat cu-avântul vostru ... ajute A străbate triumfalnic în cetăți și în redute, Ca la Rahova cu tunul, ca la Grivița cu zborul, Ca la Plevna, unde astăzi cel dintâi ați pus piciorul, Înfruntând pe-Osman-Gaziul, și prin fapt de bărbăție Ridicând o țară mică peste-o mare-mpărăție! O, viteji de viță veche! Auziți în depărtare Acel vuiet fără nume ce răsună ca o mare? ... Sunt bătăile de inimi al întregui neam al nostru Ce adună zi și noapte dorul lui cu dorul vostru, Sunt vărsările de lacrimi pentru-acel ... dar! pas tot înainte! timpul vechi din nou ziorește! Viitorul României dat-au mugur ce-ncolțește! O, copii! de voi sunt mândru! simt acea mândrie mare Care crește cu mărimea unui neam în deșteptare. Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice! Astăzi lumea ne cunoaște: Român ...