Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 1021 - 1030 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de fier a lui mână-a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă. Pe stânci ...
... ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de-argint, Palatul plutea în magie Aurie. Ca cerbul uimit ce prin creștet de stânci E-urmat de săgeat-arzătoare, Din căi năruite, din gârle adânci, Fugarul în tropot răsare Cu nara arzând Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ... și tras prin inel Și nalt ca și bradul din lună, C-un salt a suit Al bolții granit. Urcat într-un arc de fereastă Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastră Și gratii de fier a lui mână-a cuprins Uitându-se-n sala cea vastă. Pe stânci ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... siguranță și repreziciune, într-un moment dat, ceea ce se petrece în sufletul altui om, mai ales în sufletul femeii. E greu s-ascunzi ceea ce simți și ce gândești în fața unei femei, mai ales atunci când ea e interesată în cauză. Un bărbat, din acest punct de vedere, e dezarmat. Parcă ar fi de sticlă. Pe când femeia, pentru el rămâne veșnic o enigmă -- de aici reputația femeii de mister indescifrabil. Această însușire a femeii se explică, desigur, prin rolul ei de mamă, care o silește să ghicească ce simte copilul și prin rolul ei, de-a lungul istoriei, de supusă a bărbatului, rol care o făcea să-și ascundă gândurile sale și, totodată, să ghicească gândirile stăpânului... 2. O femeie de lux, în sensul de femelă umană plină de seducție, nu poate să spună adevărul, ci numai ceea ce-i convine. Numai astfel își poate păstra caracterul de sfinx și deveni, cum se zice, irezistibilă, incomparabilă, unică etc. ... 3. Toate femeile știu să tacă ori să ascundă. Și o femeie, cu cât e ... de corp, ceea ...
Mihai Eminescu - Iconostas și Fragmentarium
... aș fi cumpărat-o napoi... De ce s-o închidă... ― Pentru că-i a lui... a cumpărat-o, îi sătul de ea... a închis-o... I-o ții de rău, Ruben? Sărmana fată, cum va fi plângând ea-n pustiu și mă va fi blăstemând, căci eu am jertfit-o pe Hagar a ... scaun cu tot și sângele-i curgea șiroi pe podeaua acoperită înadins cu mult năsip. Aurul lui căzuse la pământ și se 'mprăștiase prin balta de sânge . Nepreocupat de cel tânăr, Levy culegea galben cu galben, îi curățea de sânge și năsip și-i punea în punga lui veche... Apoi stătu mult în tăcere, părea a socoti ceva. Apoi sări de pe scaun și luă sacul pe care Ruben l-adusese, îl dezlegă la gură, scoase și distinse pe masă ce era în el... erau straie purtate de Domn, cari odată de mare preț or fi fost. Levy murmură 11 în barba pe care și-o ridica[se] cu mâna la buze. Pe uliță nu era nimeni ... gratii. — Ștefane! Vezi tu regele evreilor ! Gătitu-i-ai scaun împărătesc și schiptru pentru mânile lui ca să judece asupra Israilului ca Samoil judecătorul ? Dar
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... că e grozav!" - iar madam Popescu se repede în odaie, fiindcă era în nĂ©gligĂ©. D. căpitan Pandele intră ca o furtună și, vorbind din ce în ce mai tare, ca și cum d. Lefter ar fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de indiferent? te caut ca un nebun de atâtea ceasuri? - Ne-a ținut până adineaori turbatul la canțilerie... De ce? - Leftere!... nu știi nimica? - Ce! - Ieri s-a tras lotăriile noastre! - Ei? - Am câștigat! - Nu mă-nnebuni!... Cât? - La amândouă am câștigat loturile mari! ale mari de tot! Și căpitanul pune pe masă listele oficiale și alături carnetul său. În adevăr, carnetul sună tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanța, 109 ... acuma ce căuta de trei zile pe brânci soții Popescu. D. Lefter a trimis turbatului o scrisoare, cerând cu tot respectul un congediu de două-trei zile, pe motiv că nu se simte de loc bine. Așa și e; e bolnav. După o muncă zadarnică de atâta vreme, dupa
Mihai Eminescu - După această întâmplare minunată
... o scară, încolăcită asemenea coajei unui culbec, o pară palid-albăstrie, ca o lumină de candelă, a cărei zare tremura pe murii negri de piatră... era cât un sâmbure de mac. El se-ntremă înc-o dată, merse pe pipăite spre pară, dar ea fugea dinainte-i. El veni pân jos la scară și dup-o clipă de răzgândire începu s-o urce-ncet răzimându-se c-o mână de perete. El văzu flacăra tot depărtându-se dinainte-i pân-ce ajunse într-un coridor larg și lung... Flacăra parcă plutea în aer departe în coridor, purtată ca de o mână nevăzută... el o urmă tiptil numai în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În același moment răsună iar clopotul din turn... ca un ... cavaler îl apucă un leșin la inimă parecă și el căzu la pământ... Când își reveni în fire, el se găsi culcat pe un pat de catifea într-o odaie, cea mai splendidă și bogată ce o văzuse în viața lui, luminată de lumini așezate în candelabre de cristal. O masă încărcată cu fel ...
Vasile Alecsandri - Noaptea albă (Alecsandri)
... sec și înghețat. Un păr mare stă drept lună, Cu corbi negri încărcat. Totu-i mort!... Sunat-au oare Pe al cerului cadran Ora stingerei de soare În al morței ocean? Numai eu să fiu pe lume Rămas singur trăitor, Ca-n pustiiuri fără nume Un nemernic călător? Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare când și când? E o sanie ușoară Prin lumină lunecând. Săniuța e durată Dintr-un lemn ușor de plop Și se duce înhămată Cu un iepure ce-i șchiop. Iar într-însa cine este? Om să fie, sau un ciot? E vestitul din poveste Statu-Palmă-Barba-Cot! Iepurașu-n trei picioare ... pe câmpie Ca o coadă de păun. Unde pleacă, unde zboară?... Iată-l vine spre Siret Și pe deal mi se coboară Ca un bulgăr de omăt. El în lunc-acum pătrunde Să descopere cu drag Primăvara ce s-ascunde Înlăuntrul unui fag. Iepurașul se răpede Naintând din salt în salt Pân' ce-ajunge, pân' ce vede În desime fagul nalt; Iar uncheșul cu-o bărdiță Bate-n trunchiul sunător: „Unde ești tu, copiliță?“ El întreabă, plin de ... braț lung, cuprins
... într-o zi să-ntîlnește C-un cojocar ce cîrpește Și fără nici o-ndoială Să apucă la tocmeală, Zicînd : -Frate cojocare ! Am o piele de vînzare Bună de tot, nestricată, Tocma prin șale-mpușcată. Cojocarul îi vorbește : -Dară, frate, trebuiește. De lup e, or de ce treabă ? -E de urs, răspunse-n grabă. -Aici o ai, or acasă ? -Ba, zise,-n pădurea deasă, Că-i știu vizuina bine; De vei, poți merge cu mine. -Ce ceri pe ea ? Este mare ? Îi făcu iar întrebare Este ca cea de berbece ? -Ba zice, d-un stînjin trece. Ursul în pădure șade, Ei să tocmesc cum să cade. După ce i-a dat arvună, Și bea-ldamașu-mpreună, Să apucă vînătorul. Vrînd să-și împlinească dorul, Umple pușca o gătește, Cu glonțuri o ... făcea planul, Iacă și ursul, dușmanul, Ieșea trosnind din pădure Și să ducea după mure. Pușcașul, cum îl zărește, Să spăimîntă, înlemnește, Stă și tremură de frică, Perii-n cap i sa ardică, Să dea fugă e rușine, Că cîrpaciul vedea bine. Slobozi pușca în grabă, Dar
Ștefan Octavian Iosif - Spre primăvară
... Ştefan Octavian Iosif - Spre primăvară Spre primăvară de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Vor înflori curînd Pe coastă merii, Și va suna curînd Ceasu-nvierii. Schimba-va bruma grea În strop ... nouă : Un cer așa senin Cum nu mai fuse — Uita-vei orice chin Din zile-apuse... — Un flutur dă ocol Cătînd o floare. Dar bate-așa domol Din aripi... moare... De ce te prind fiori ? Ce
Ion Luca Caragiale - O nouă societate română
... un Avec ça!Ça y est!Par exemple! Și totuși, parcă auzi ceva potrivit. Mai ales când e vorba de ceea ce se zice în limba franceză un bout de causerie, ce te faci fără Avec ça? Apoi noua societate mai obligă pe membrii de ambe sexe să scrie numai românește. Foarte bine — asta pentru public. Dar presupune că o doamnă voiește să scrie un răvășel trandafiriu, poftim să-l înceapă altfel decât cu: Mon petit chien bleu; ce te faci cu statutele? afară numai dacă doamna nu va împinge respectarea lor până a scrie: Cățelușul meu, albastru! Pe urmă vine chestia ... membri cari scriu numai și nu vor să citească, ori membrii ei s-au hotărât a nu citi decât foarte rar sau chiar de loc — pentru că desigur nu poate fi vorba de citirea publicațiilor politice, ci de literatura propriu-zisă — și tot ce se tipărește negru pe alb, ba de la o vreme și roșu, nu se cheamă tocmai literatură. Atunci ce-i rămâne tinerei societăți
Grigore Alexandrescu - Buchetul
... Grigore Alexandrescu - Buchetul Buchetul de Grigore Alexandrescu Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci eu pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește ... plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe rând mi-l cerură, Și mult se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi ... cade, a mea conștiință Îndată mi-o spuse, eu nu gândii mult. Ca Paris cu poama cea fabuloasă, Hotărâi buchetul la cea mai frumoasă. Dar atunci nevoie, atunci greutate. Să fac osebire în zadar am vrut: Așa din trei fluturi cu greu ochiul poate S-aleagă p-acela ce e mai plăcut; Așa trei garoafe p-aceeași tulpină, Rumene și-nalte domnesc în grădină. Văzând eu aceasta, îl luai cu mine; Cu multă-ngrijire