Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA VIAȚĂ
Rezultatele 1031 - 1040 din aproximativ 1180 pentru DA VIAȚĂ.
Mihail Lermontov - Bătrânețile
Mihail Lermontov - Bătrâneţile Bătrânețile de Mihail Lermontov Traducere de Constantin Stamati Tinerețe ce-ai trecut, De ce nu pot să te uit? Căci dorul tău este chin, Ca după miere venin. Tânjesc și sunt mâhnit, nu am cui să dau mâna, La a mea bătrânețe, când sufletul tânjește; El în zadar dorește, dorește totdeauna, Iar vârsta tinereții trece, se vestejește. De am iubit vremelnic... păcat de a mea muncă, Etern iar nu se poate, Și de privesc la sine-mi, ce-au fost, au fost nălucă, Necazuri, bucurie ca umbra trecu toate. Iar sentimente ce sunt, cu-a lor dulci suferire? Și ce este viața? Când judec cu răceală Și mă uit împrejuru-mi, văd numai amăgire Sau o glumă de șagă, ce pe toți ne
Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2)
Vasile Alecsandri - Dorul (Alecsandri, 2) Dorul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Frunză verde mărăcine, Nimic se prinde de mine! De când dorul m-a lovit Mințile mi-au rătăcit; De când dorul m-a cuprins, Sufletul mi s-a aprins! Sui în deal, cobor în vale Și-mi pierd ziua tot pe cale; Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. Puiculiță, floare-n gură! Când te văd în bătătură Îmi uit plugu-n arătură Sapa-nfiptă-n curătură, Și las boii ca să pască, Plugul să se ruginească Și sapa să putrezească. Alei! puico, dac-ai vrea, Patru pluguri aș dura, Țara-ntreagă aș ara. Graiul dulce de muiere Varsă-n suflet mângâiere Și dă omului putere Ca să facă tot pe vrere. Dar nu vrei, sărman de eu! Și eu mor de dorul
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IV
... călare!... Ă�sina lui VĂ¡lam sunt eu, care Pentrucă potignind odinioară, Îngerului ferii din cărare (Ai auzit povestea mea doară?), Rămăsăi pănă-acuma-în viață, Ca oamenii limbă-având vorbeață." [6] Sântul bucuros primi-îmbierea Și de-acolea mearsă tot călare; Însă-așa-i fu sfatul și părerea: Să nu ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
Grigore Alexandrescu - O nuntă O nuntă de Grigore Alexandrescu Sunt câțiva ani de când pentru păcatele mele mă aflam înrolat sub steagurile armiei noastre. Dumnezeu să ierte pe aceia care, socotindu-mă destinat a apăra patria de primejdii, mă însărcina cu străjuirea Dunării și vizitarea numeroaselor picheturi de pază. Născut sub o stea blândă, eu sunt de caracterul cel mai liniștit și niciodată sabia mea n-a fost în ispită a se mânji de sânge. Dacă vrăjmașii țării ar fi știut cu ce om au a face, s-ar fi purtat negreșit cu oarece obrăznicie, la care pașnicele mele aplecări m-ar fi oprit de a le răspunde. Cu toate acestea, sunt departe de a regreta vremea ce am pierdut cu acea ocupație: traiul ostășesc face pe om răbdător și exact. Când ai petrecut câtva sub pământ în bordeie afumate sau în colibe bătute de valuri, spulberate de vânturi, varietatea vremilor și schimbările soartei nu te sperie lesne. Apoi câte relații prietenești, câte dulci suvenire sunt rezultatul acestei vieți! Dar iată cuvinte de prisos când este vorba de niște obiceiuri țărănești ce am avut prilej ...
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni Domnul Mavrogheni de Dimitrie Bolintineanu Domnul Mavrogheni pleacă cu oștire Și, chemând boierii, zice cu mărire: - "Astăzi este timpul să vă războiți Și prin dalbe lupte să vă nemuriți. Cela ce roșește a trăi-n robie, Către-o mândra moarte să-mi urmeze mie!" L-aste sfinte vorbe, vai! boierii-au râs! Și cu ironie domnului au zis: - "Portul nu ne iartă, doamne, a ne bate!" Nobilă mânie sufletu-i străbate, Dar frângându-și dorul iară le-a vorbit: - "Ce? în țara unde viața a domnit Astăzi nu mai este nici un suflet mare Ce să bată încă de neatârnare, Pe câmpia unde numărau pe flori În trecut vitejii ageri luptători? Nu mai e scăpare pentru ăst pământ! Inimile voastre sunt un trist mormânt, Unde nici o floare nu mai înflorește, Unde nici o rază nu mai strălucește! Să-mi aducă caii ăstor mari boieri, Lor le dau eu ranguri pentru cavaleri! Ei merg la bătaie, fără-mpotrivire, Numai lor se cade cinste și mărire." Astfel zice domnul trist și abătut. Însă din mulțime iată au părut Căpitani de frunte, plini de vitejie, De amorul țării și ...
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul
... altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21
Antim Ivireanul - Cazanie la Vovedenie Bogorodiţe noemvrie 21 Cazanie la Vovedenie Bogorodițe noemvrie 21 de Antim Ivireanul Puțin ajutoriu va putea lua un bogat de la un sărac și puțină laudă va auzi un cinstit de la un neînvățat. Drept acĂ©ia dară și eu, știindu-mi sărăciia bunătăților și slăbiciunea învâțâturii, stau de mă mir ce voiu face. Că de o parte uitându-mă măririlor preasfintei fecioarei Mariei ar căriia intrarea cea cu pohfală în bĂ©serică astăz prăznuim; de altă parte, văzând atâtea cinstite obraze, împodobite cu florile bunătăților și cu înțelepciune, mă spăimântez și nu cutez a grăi. Că ce tărie are ticăloasa mea limbă, a lăuda și a cinsti cu vrednicie pre una ca aceasta, carea iaste aleasă și întru tot îmbunătățată mai naite decât toată zidirea, după cum zice la Cântarea cântărilor? Sau ce putĂ©re are izvorul mieu cel cu o picătură de apă, să adape o grădină sufletească ca aceasta? Iară încăși, de vrĂ©me ce darul Duhului Sfânt, carele pururea tămăduiaște cĂ©le neputincioase și cĂ©lia care nu sunt desăvârșit le împlinĂ©ște, acelaș să-m dea și mie putĂ©re și ajutoriu, ca ...
... piereau vrăjmașii. Și-l mânĂ¡ un singur gând, Să se-ntoarcă mai curând. Și la ce? Pustiu și gheață! Mă-sa-l mai ținea-n viață
Ion Grămadă - O noapte de groază
Ion Grămadă - O noapte de groază O noapte de groază de Ion Grămadă Călindarul poporului Bucovinean (1911), apud Cartea sângelui , editura Mușatinii, Suceava, 2002, pp. 118-124. Amândoi pășeam domol, braț la braț, privind cum se lungesc, împrejurul nostru, umbrele înserării peste ogoarele dogorâte ale toamnei, și vorbeam despre toate, despre știință, despre literatură, dar, mai ales, despre ce puteau vorbi doi studenți la vârsta noastră: despre dragoste. Poate era și taina înserării de vină, căci glasurile ne tremurau. Prin văzduh treceau cârduri de rațe sălbatice spre iazurile din apropiere, ca să se culce în păpurișul ce foșnea în bătaia vântului de seară, iar dinspre Suceava se auzea tocând și trăgând clopotele. Dar gândurile noastre luară alt curs, căci, deodată, răsări înainte-ne, de după sprânceana dealului, o turlă de biserică, a cărei cruce scânteia în focul asfințitului: era mănăstirea Hagigadar, ce se ridică stingheră în mijlocul câmpului, drept în vârful unei uriașe movile de pământ. Am hotărât să o vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un ...
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
Ştefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar fi cu ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif) Lenore de Gottfried August BĂ¼rger Traducere de Ștefan Octavian Iosif Baladă de BĂ¼rger Din somn Lenore-n zori de zi Tresare tulburată: — O, Wilhelm, m-ai uitat? Ești mort? Veni-vei tu odată? Iubitul ei lupta sub steag În văile boeme Și nu-i scrisese nici un șir De-atât amar de vreme. Țarina și viteazul crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă în zadar În căuta Lenora... Ea alerga în sus și-n jos Prin gloata de oștire Nici unul, vai! din câți veneau N-aveau de Wilhelm știre, Iar când, pe rând, trecură toți, Durerea o înfrânse Țipând se tăvăli pe jos, Și plânse, plânse, plânse... Bătrâna o găsește-n drum, O scutură, o cheamă — Ah! mamă, Wilhelm este mort! E mort de bună seamă! Să piară lumea! piară tot! Ar ...