Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 1031 - 1040 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopții poezie)
... Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopţii poezie) La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată ... un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată, Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mâna-ți tremurândă Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge ... nefinită Îngerii o cântă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin. încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De
... Mihai Eminescu - La Heliade La Heliade de Mihai Eminescu De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune, Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpînde, june, Ci falnica cunună a bardului bătrîn; Eu n-aș alege lira vibrîndă de iubire, Ci ceea care falnic îmi cîntă de mărire, Cu focul albei Veste aprinde al meu sîn. Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare, Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare, De bucle-ncungiurată, blondine, undoind, Plăcută-i a ghirlandă — sublimă însă este Cununa cea de laur, ce sîntă se-mpletește Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint. Ca visul e cîntarea ce-o-ntoană Eol dulce, Cînd silfele vin jalnic prin lilii să se culce, Să doarmă somn de îngeri pe sînul alb de flori, Sublim însă e cîntul cînd țipă și ia-n goană Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă, Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitor. Astfel îți e cîntarea, bătrîne Heliade, Cum curge profeția unei Ieremiade, Cum se răzbun-un ... din nor in nor. Ruga-m-aș la Erato să cînt ca Tine, barde, De nu în viața-mi toată, dar cîntecu-mi
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... pădurii Copoului. Am crescut pe ulița din capătul căreia privirea pătrundea până departe, spre șesul întins, în fundul căruia Cetățuia se ridica deodată, ca înălțată de niște brațe uriașe, mândre că pot scălda în razele soarelui un asemenea giuvaier. Am mai apucat încă pe cei de pe urmă boieri, îmbrăcați totdeauna în haină neagră, cu pălării înalte, rătăcind pe sub aleile de tei, cu ochii pierduți în urmărirea unui vis ce nu se poate îndeplini. Îmi aduc aminte cum ascultam, toată ziua, trâmbițele, al căror glas războinic făcea să răsune cazărmile ce ne înconjurau casa. Toată lumea militărească era tăbăruită lângă noi, la deal. Nu o dată am rămas uimit, în poartă, când regimentul de linie pornea la paradă, cu tamburul-major în frunte, un țigan cât un munte, purtând în cap o căciulă de urs, cât o baniță de mare, haine numai aur, și-n mână un buzdugan pe care îl azvârlea în aer de se rotea de două ori, apoi îl prindea în palmă și-l ținea o clipă sus, până ce clocotea glasul de tunet al tobei celei mari. Din poarta ogrăzii duceam mâna la pălărie, să salut militărește pe tata, care mergea călare în fruntea batalionului. Tata ...
Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu
... Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea ... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai... Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s ... giulgiu în care lângezeau înfășurați Și-și îmbracă iar vestmântul înverzit... Dar ascultați Drăgălașa armonie... Freamătul adormitor. Grai ceresc... e Poezia dulce ca un cânt de dor Ce ca roua răcoroasă și-ntineritoare cade Din frunzișul renvierii din stejarul Heliade... Codrul în uimire-ascultă. Cântecul duios se-ntinde... Frunza frunzei îl repetă, toată ... ...
Mihai Eminescu - La aniversară
... și-ncepu să râdă. — Ce râzi? Ce-i de râs aicea? — Bine. Haidem! Era o noapte frumoasă, lună, un ger aspru fără pic de vânt. Ninsoarea se lăsase pe garduri și zăplazuri de-amândouă părțile ulicioarei. Zăpada încărcase crengile de copaci și acoperămintele caselor. Ghețușul trosnea sub pași și el trecea cu dânsa de braț... ea în scurteică cu guler de blană, roșie la față, capișonul alb de lână înconjura fața, fruntea. Ea era blondă, foarte blondă, cu părul ca un caier de cânepă și scurteica — oricât de groasă ar fi fost — accentua totuși liniile unei talii fine și mlădioase. O broască. Râdeau vorbind — adică mai mult râs decât vorbă. Cine ... frumoasă — i-ai fi băut apa din gură. — Domnule, zise ea deodată c-o seriozitate mare — astăzi ne-am permis o mulțime de lucruri foarte nepermise — numai astăzi și-mi pare rău... că trebuie să... să... — Ei, să...? Iar această mână de povățuitor... Eu nu sunt copil, Elis... să știi tu că nu sunt... Iaca, de exemplu... — De exemplu...? — Nu te voi mai strânge de mână, nu ți-oi mai spune pe nume... de azi înainte. O! gândi ea în sine cu părere
... din cărți, ochii noștri nu se pot înveseli de fastul serbărilor, în care se răsfățau splendorile aurului și al mătăsurilor. Sufletul trist, în orele lui de melancolie, n-are ce să-și aducă aminte. Veacul nostru practic i-a îmbrăcat pe toți laolaltă cu aceleași haine fără strălucire, serbărilor de gală le-a dat fracul sinistru, zilelor celorlalte, livreaua hainei de muncă. Și eu, în viața mea vagabondă, am avut norocul, cu toate aceste, să întrevăd pe un poet care a cunoscut toate strălucirile ... otrava care poate îl făcea să uite cine era. Pleoapele i se lăsau grele pe moartele globuri, și stînd așa, visa cine știe ce visuri de înger căzut. Și eu, ca unul ce cetisem pe Dorian Gray și mă îmbătaseră de atîtea ori, în anii mei de atunci, de nestematele semănate în Casa grenadelor , care plînsesem pe tristele pagini din De profundis , eu care auzisem și știam cum fusese primit acest prinț al poeților în Paris, cum elita întreagă a cugetării venise să se ... de greutatea aripelor ce ...
... de fier, Cu privirea ei în care arde-o stea de poezie, Ridicând de disperare pumni nemernici către cer! În zadar sunt însă toate. Cel ce intr-aci o dată, Vinovat, sau poate numai, dus de un destin barbar, Inimă, putere, viață, să-și zdrobească singur cată, Și să lase-orice speranță pentru vecinicie-afar'! Am văzut și bătrânețea de ani mulți în două frântă, Cu o mână tremurândă ridicând greul ciocan Cum își plimbă împrejuru-i ochii care te-nspăimântă. Ochi în care nu ... urgie cine-n drept e să le-arunce? Și pe-a răului cărare cin' le-a-mpins a rătăci? Ce?... Se naște omu-ntr-însul cu a răului menire? Merge el ca să omoare numai pentru-a omorî? Ce?... Tâlhar te-ații la drumuri pentru gustul de răpire? Ce?... N-aștepți până ce foamea vine a te doborî? Ce?... Ești vinovat când iarna se coboară să te-nghețe, Fără s-aibi o bucătură, tu, nici copilașii tăi? Ce ...
Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe
... în ochii mei un chip măreț, academic, piramidal, neînțeles ca și sinonimele sale; mi se părea că văd un Platon, un Aristotel... Cât mă umilise de tare! cum îmi căzuse trufia! cât mă simțeam de mic în asemănare cu băiatul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri! Ne-am întors acasă. Tatăl meu, văzându-mă gânditor, mă întrebă ce am. — Gândesc la adânca erudiție a acestui dascal. — Adevărat, e un om plin de științe, și l-am poftit să vie ca să-ți dea lecții de trei ori pe săptămână. De mâine va începe. O, cât am rămas de recunoscător bunului părinte pentru această dorită veste! Îndată am gătit caiete, condeie nouă, negreală bună, nimic n-am uitat; întocmai ca bravul soldat care își ... mulțimea calendarilor și a cărților în limba grecească modernă, iaca ce am găsit: TIPĂRITE: Viețile sfinților din toate lunile. Moartea lui Avel (poem de Gesner). Numa Pompilius (romanț de Florian). Patimile Domnului nostru, în versuri. Istoria lui Arghir și a pre-frumoasei Elene, idem. Despre începutul românilor, de
... o săruți pe margini cu drag în patru rânduri Și-atunci vei pute face tot ceea ce-ți stă-n gânduri, Căci nevăzut ești, Fulger, de ochi lumești atunci. Cu-acest sfat zboară Fulger trei coaste și trei lunci, Trei țări în tot de-a lungul, trei țări în tot de-a latul, Și-ajunge-n pace-n țara lui Negură-mpăratul. Iar când a fost aproape de curți, încetinel Pe sân a pus odorul și-n patru colțuri el Sărută năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână ... dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, un frâu de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea Și-ntreaga nerăbdare, ce-n suflet mi s-anină, A fost să văd vrodată cal galben fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur,
... Mihail Săulescu - Cei singuri Cei singuri de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Poetului D. Nanu Cei singuri cu adevărat Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut; Dar cei pe care-un gând îndepărtat Îi poartă prin necunoscut, Spre toți acei ce plâng câte-au pierdut... Cei singuri cu adevărat Sunt toți acei ce se pricep să tacă — Sunt cei ce merg și nu se mai opresc, Sunt cei ce duc sub haina lor săracă, Sub lutul omenesc, Secrete bogății necunoscute — În alte lumi setoși să le strămute... Cei singuri cu adevărat Sunt cei ... Îi vezi pierzându-se în depărtare: În orice parte sânt, Și 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!... În mijlocul orașelor trăiesc! Și-orașele, cât sunt de frământate. Ei trec ca niște răzlețiți prin ele, - Fantastice corăbii ne 'nfrânate, Ne 'nvinse de talazurile grele... Ei trec, Pe străzile ce furnică de lume, Pe ulițe cu fabrici zgomotoase, Prin piețele mizeriei din lume... Ei trec — Nu știe nimeni, unde anume! Ei trec, ei trec — sunt ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... de lucru, de n-oi avea noroc nici mâine, beau câteva rachiuri și mă duc la târg... Ei, și dacă mă duc la târg?... Fie ce-o fi, și să nu mai aud: "Mamă, mi-e foame!" Mă duc la târg și fur... ce-oi putea fura "... Omul tresări. Cine-i zisese: — Ce să faci, dacă n-ai noroc! — Tu ești, muiere? — Eu, socoteam că dormi. — Ai auzit ceva? — Ce s-aud? — Nimic. Și femeia intră în casă, și omul închise ochii mormăind: — Ce-o fi să fie!... Să nu mai aud: "Mamă, mi-e foame!" Dar cine i-a zis iar: — Ce să faci, dacă n-ai noroc! — Tu ești, femeie? Întuneric. Nimeni. — Doar n-o fi dracul! Și omul adormi mormăind: — Ce-o fi să fie!... Nu se crăpase bine de ziuă, și o gură mare se auzi: — A venit cu mălai, mamă, că mi-e foame... — Și eu nici n-am ... vor întâlni turma albă cu turma neagră, alei case să le dăruiți". Omul uită tot de bucurie și alergă la nevastă. — Fă muiere, tot