Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LĂSAT
Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1557 pentru LĂSAT.
Ioan Slavici - Semitismul (1902)
Ioan Slavici - Semitismul (1902) Semitismul de Ioan Slavici Ioan Slavici, "Semitismul," Apărarea Națională, III (1902), nr. 111 (15 Decembrie), p. 1. Iacov, așa știm cu toțiÄ de când eram copiÄ, a plecat cu tĂ³tă casa luÄ din Canaan și s’a așezat în Egipet, unde Iosif, cel maÄ iubit dintre fecioriÄ luÄ, era atotputernic la curtea Hicsoșilor. UrmașiÄ luÄ aÅ rÄ•mas apoÄ în Egipet timp de maÄ multe secole și s’aÅ sporit aicÄ, în cât, pe timpul lui Moise eraÅ 40,000 de familiÄ. Leagănul poporului evreiesc nu e dar în Canaan, de unde a plecat o familie, ci în Egipet, de unde Moise a ieșit cu 40,000 de familiÄ. Iară Iosephus, contimporanul ImpÄ•ratuluÄ Vespasian, evreu și el și apărător al connaționalilor sÄ•Ä alungațÄ din Canaan, ne spune în “Antiquitatum judaicarum libri XX,â€� că străbuniÄ sÄ•Ä nu aÅ plecat, cu aÅ fost alungațÄ din Egipet. Deși patria lor adevărată era Egipetul, deși sute de anÄ de’a rÄ™ndul trăiseră împreună cu ceÄ-lalți EgiptenÄ, în mijlocul cărora le-a mers bine, căcÄ alt-fel nu s’ar ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a V
Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecul a V Țiganii la sfat n-au bună plază; Tandaler ca ș-un bărbat s-arată, Vodă tabăra le cercetează Cu garda sa turcește-îmbrăcată. Pe Parpangel abea la viață Întoarce mamă-sa isteață. Acum laia țigănească-armată Nu era departe d-Inimoasa Hodinind și mergând câteodată; Iară la crieri coapta și bărboasa Bătrânime cu cei mai de cinste Să sfătuiea, ca și mai nainte. Căci acum și-înțăleaptă solie De-oarecâteva zile-întorsese Cu răspunsul bun de la domnie Zicând, precum vodă le spusese Și cum au aflatau a sa mărie, Toate după pofta lor să fie. [1] Adecă-întii, ca de la Flămânda Păn la-Inimoasa numa trei mile Să fie, când or merge curânda; A doao, să facă-în toate zile Atâta hodini câte le place, Să mânce, să beie și să joace. Numa de una grijă să poarte: Când s-ar tâmpina cu turci în față, Să nu-ș aducă-aminte de moarte, Dar' inimă s-arate-îndrăzneață, Că, de-or fugi ș-or întoarce spate, Nu le va mai trimite bucate. [2] După multe sfaturi și cuvinte Spuind fieșcare a sa ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu Scrisori către Mihai Eminescu de Ion Creangă 1887-1888 Scrisoare Bădie Mihai, Ai plecat și mata din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă din partea aceluia care rămâne singur. Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat si părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng se tot coti, Ieși într-o câmpie -- Ș-odată se opri. Un cal slobod aicea păștea în voie bună; A vântului suflare prin coamă-i se juca, Și falnic peste câmpuri în preajmă-i căuta, De latele-i copite pământul se detună. Dar biata speculantă cal încă nu văzuse; * Se uită, îl măsoară, Și ochii-n cap îi joacă Și dinții-n gură-i toacă... Se-ntoarce, se strecoară, Prin tufe o tulește și-n clip-acasă fuse. Aleargă la cumătrul, nea lupul, și-l găsește: "Nea lupe, cumetrașe, dă tare, te gătește, Vin', vino după mine, ici, uite, la un loc, Să vezi un... ăla mare, un frunteș dobitoc. Aoleo, dragă cumetre! E un zdravăn chilipir, D-aci poți, zău, să te umfli Și în burtă, și-n chimir." Iar lupul îi rânjaște (căci astfel el zâmbește) Și-ncepe să-i vorbească: "Cu mine cin' s-a pus ...
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg
Ion Heliade Rădulescu - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima lui dorul E mai mare dup-un an. L-a suferit, dar l-apasă; Nu-l mai poate suporta; Arme, câmp, glorie lasă Spre-ale sale-a se-nturna. Și p-a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al ...
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul
Ion Heliade Rădulescu - Elegie I. Trecutul Elegie I. Trecutul de Ion Heliade Rădulescu Aură scumpă ce pieptu-mi poartă, Nume prea dulce ce glăsuiesc. Și buza-mi, limba-mi se-nsuflețesc, A vieții mele senina soartă! Soție bună, îngerul meu, Tovarăș vecinic, ce-o sfântă lege Prin vecinici noduri vru să ne lege, Din doi să facă un singur eu; Chip ce ca fulger ce-n nor trăiește Ș-alt nor d-atinge, atunci pe loc Repede șarpe lucește-un foc, Aprinde, arde tot ce-ntâlnește; Astfel, îndată ce s-a ivit, Lucește-n minte-mi, mă-nflăcărează, Prin vine-mi repede circulează Focul ce m-arde, și-s fericit. Cerească, limpede fericire Ce raiul naște, dar foarte rar, L-Adam, la Eva întâiul dar Ca să cunoască din nemurire! Ești fericită, căci te iubesc, Și-nflăcărata asta simțire Este nectarul de îndulcire Relelor toate ce mă-ntâlnesc. Te iubesc, scumpă, dar de ce trece Grabnica vreme iute la zbor? Ia, și ne zice că e trecător Tot, și-l împinge la mormânt rece. P-ale ei aripi trecem și noi; Pe nesimțite, ah, tinerețea Zice: Adio !... și bătrânețea Ne-arată drumul plin de nevoi. ...
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac
Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...
Ion Heliade Rădulescu - Foile și cărbunele
Ion Heliade Rădulescu - Foile şi cărbunele Lâng-o lemnărie, unde sta grămadă Una peste alta, rău amestecate, Surcele și așchii, a securii pradă, Țăndări și găteje, doage răsturnate, Multe ciopliture Și sfărâmăture D-orice fel de lemne, mobile stricate, -- Un groscior cărbune, cât nuca de mare, Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea Unui sătean care se ducea acasă Sau să-și facă focul, să-și cate de masă, Sau cine mai știe ce treabă avea. Aci prea aproape, după drum, nevoi Erau niște foi, Al căror stăpân Era un jupân Meșter spoitor, Care spre repaos capu-și rezemase Chiar pe lemnărie, și somnu-l furase. "Ce soartă te-așteaptă, sărmane cărbune! Curând te vei stinge și, negru tăciune În zece minute, bun n-a să mai fii Decât pe perete să scrie cu tine Și să rânjărească care cum îi vine, Să facă la pozne dracii de copii. Dar ce mai renume când m-ai asculta! Eu să suflu-n tine, și tu-n lemnărie Să te oprești țintă și să-ncepi a da Colea un foc țeapăn! Ce mai bărbăție! Ce nume ți- ...
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
... iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni ...
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat La un poet exilat de Ion Heliade Rădulescu "Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit. Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, ...