Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru URMEAZĂ
Rezultatele 1041 - 1050 din aproximativ 1537 pentru URMEAZĂ.
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf
Heinrich Heine - Cavalerul Olaf Cavalerul Olaf de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Epoca , 5 martie 1898 I Doi bărbați de-un ceas așteaptă La biserică, în poartă; Rege-i unul, gîde-i altul, Haine roșii ambii poartă. — După cum aud eu, slujba Cununiei e sfîrșită. Regele s-a-ntors spre gîde: — Stai cu barda pregătită ! Orgă, clopote... Norodul Dă năval din catedrală: Lung alai; în mijloc mirii Strălucind ies la iveală. Firavă, nespus de tristă, Fiica regelui privește; Vesel și semeț e Olaf: Gura-i rumenă zîmbește. Cînd spre-ntunecatul rege Gura-i rumenă-și îndreaptă: — Ziuă bună, tată-socru ! Moartea astăzi, știu, m-așteaptă. Rege, pîn’ la miez de noapte Mai amînă-mi ceasul morții; Vreau să-mi văd banchetul nunții, Danțul la lumina torții. Lasă-mi viața pîn’ ce cupa Cea din urmă voi goli-o. Lasă-mi viața, lasă-mi viața Pîn’ la danțul de adio ! Regele s-a-ntors spre gîde: — Viața-i fie-ngăduită Pînă azi, la miezul nopții — Stai cu barda pregătită ! II Stă Olaf la praznicul său nupțial, E ultima cupă, e ceasul fatal, Femeia lui stă ...
... Și-am stat uimit de-atît mister... Ascult în adîncimi, departe, Cum Ă¡uie-a pustiu și-a moarte... În deset urma mi se pierde Și-ajung într-o dumbravă verde. La mijloc, subt un vechi stejar, Dau de frumoasa fată iar ; Și cum o văd, mă ...
Iacob Negruzzi - Doue vieţe Doue viețe de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Doue viețe omul măsoară Cât timp urmează cărarea lui, Una în lumea cea din afară Alta-n adâncul sufletului. Cea din afară blândă, senină Mi-a dăruit-o al meu destin Dar cea din suflet de lupte plină De griji amare si negru chin. Precum sărmanul far de vedere Ce lume, oameni văzui în vis, Când se deșteaptă simte-n durere Noaptea ce-apasă ochiu-i deschis; Sau cum a mării puternici valuri Adânc din funduri s-asvârl spumând Ș-apoi sfărmate de nalte maluri Iarăși în mare recad gemând; Așa din mine visuri frumoase, Aspirări mândre sumeț pornesc În curănd însă neputincioase De-a lumii proză crud se zdrobesc. Nimic de-aceste nu știe însă Vârtejul lumii nepăsător, Jalnice cânturi, lacrimi ascunse Singuri sunt triștii martorii
Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - După furtună (Iacob Negruzzi) După furtună de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Pe cer s-adună nor peste nor Furtuna muge spăimântător, Vâjâie vântul, trăsnetul pică, Pământul geme și se despică! — Dar totul trece, furtuna zboară Liniștea morții jos se coboară Și după trăsnet, fulger și vânt Urmează groaza unui mormânt. — Și-n al meu suflet nor peste nor Se grămădise spăimântător, Amor și ură crud vâjâiau Inima 'n două mi-o despicau. Dar astăzi toate, toate-au trecut Și-n groaza morții s-au prefăcut. Nici o simțire nu mai e vie Inima-mi este goală, pustie, Cutreier lumea rătăcitor Fără de ură, fără de
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
... al ei, dreptatea, Puțin ca dînsa ține : Abia cît rugăciunea Către cerescul tată. Îndată zdrevenia, Frumoasa bărbăție Se duce, piere, Nu i se mai află urma. Nenumărate rele Ca norii se răscoală. În suflet-se-mbuibează : O zmreduire Ca-n trupuri încuibată, Suflet lipind de suflet, Le dă turbarea Furtunei mării ...
Iancu Văcărescu - Buna vestire
Iancu Văcărescu - Buna vestire Buna vestire de Iancu Văcărescu Îmbărbătați-vă, români! Vă îndreptați greșala, Acestor Table voi urmați și lepădați sfiala; D-întâi temeiuri, Legea aveți și-întreaga moștenire De nume, fapte de români și a Patriei iubire. Oricare om veți auzi, ce către voi vorbește Cu-al maicei voastre dulce glas răspundeți-i frățește, Prea nobil este orice rang de orice stăpânire, Dar toți românii sunt datori nobili a fi din fire. Iubiți mărirea de români, cinstiți acest sfânt nume, Și a-l cinsti îndatorați prin fapte mari pre lume, De neamuri câte sunt greșeli vedeți în istorie, De nedreptate vă feriți, de lene, de mândrie, Pravili temeinice clădiți, fiți Bruți spre a le ține, Ciceroni și Coriolani având, păstrați-i bine. Voi duh aveți curând să fiți orice, puind silință, D-ostași, plugași și învățați acum e trebuință, Trei căpetenii d-aste stări ținând oblăduirea. Pre toți ca mădulari d-un trup să-i poarte-n veci unirea, Ostașu făr' a fi semeț, să simtă bucuria, Când a lui sânge șiruind căștigă bătălia, Plugașu nu pentru câștig, ci pentru cinstea mare, Că și- ...
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena
Ioan Barac - Istoria preafrumosului Arghir şi a preafrumoasei Elena Istoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena de Ioan Barac Informații despre această ediție Fragment. Cea măiastră și cu părul de aur, adecă O închipuire supt carea să înțelege luarea Țării Ardealului prin Traian, Chesarul Rîmului (Fragment din partea a II-a) Tînărul dacă porneaște Departe călătoreaște, Singur numai cu o slugă Merge dînd Domnului rugă. O, Arghire, lungă cale — Lungi necazurile tale — Ia de-a lungul dealurile Și numără jgheaburile Tot prin locuri necălcate Și prin păduri neumblate, Tot prin văi necunoscute, Prin locuri nepricepute, Nededat cu cale lungă Cîte vor să-l mai ajungă. Cîte biruri, cîte sate, Tot întreabă de cetate, La toți le părea minune, Necum ca să-i știe spume. Calcă cîte locuri toate Pînă mai nici nu mai poate Deci în partea pustnicească Cînd era să nimerească, Dintru o peșteră mare, Vedea fum că iasă tare. Și într-acolo grăbeaște, În care dacă priveaște, Vede un om mare foarte, Cît s-au spăimîntat de moarte, A s-întoarce nu cutează. Gîndind fricos să nu-l crează, Ci ș-au făcut ...
Ioan Slavici - Rodul tainic Rodul tainic de Ioan Slavici A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom. Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta ...
Ion Creangă - Păcală Păcală de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 februarie 1885 Un negustor, umblând prin mai multe sate și orașe, ca să cumpere grâu, păpușoi și altele, într-o zi ajunse la un pod și când era să treacă văzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcală. Negustorul, voind să afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul și-l întrebă: — De unde ești, măi creștine? — Ia din sat de la noi, răspunse Pâcală. — Din care sat de la voi? — Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arătând negustorului cu mâna spre un deal. — Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l știu. — Ei! cum să nu-l știi; e satul nostru, și eu de acolo vin. — Nu așa, măi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moșie este și cum îi botezat? — Doamne! da' nu știi că moșiile sunt boierești și asta-i a cuconului nostru, ce șede la București? Iar satu-l botează popa într-o căldărușă cu apă, cum ...
Ion Heliade Rădulescu - Calul, vulpea, lupul
... Rădulescu - Calul, vulpea, lupul Calul, vulpea, lupul de Ion Heliade Rădulescu O vulpe copilandră ce-abia se apucase De-aceea ce-nvățase, Să calce-n urma mă-sii, în pungă fără bani, Să cumpere la gâște, găini, cocoși, curcani... Porni din vizunie, Prin crâng se tot coti, Ieși într-o câmpie ...
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea ...