Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 1061 - 1070 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia
... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Sărăcia Sărăcia de Bogdan Petriceicu Hasdeu Sărăcia cea flămândă Ca pușcașul stă la pândă, Cu cocoșul ridicat: Dintr-un deget o mișcare, Glonțul zboară cu turbare Și vânatul a picat! Munca tare, munca deasă Numai dânsa nu mă lasă Zbuciumându-mă să pier: Tocmai astfel altădată O cămașă ferecată Apăra ... o, Doamne, Face loc zbârcitei toamne: Bătrânețele-au sosit! Zile reci și fără soare, Ca un negru șir de cioare Pe cadavrul părăsit! Munca geme și suspină Și se roagă la odină, - Invalid neputincios, Care după lungi campanii, Când apar din nou dușmanii, Fără voie cade jos! În zadar ca mai-nainte Îmi ... la durere, Lumea strigă, lumea cere, Lumea strânge birul ei! Dându-i spirit pentru pâine, Ea-ți dă oase ca la câine: Schimb de cărnuri și idei! Și de ți-a secat izvorul, Te turtește cu piciorul, Scuipă ca-ntr-o cârpă rea; Căci pe lume n-o atinge Că fitilul, ce se stinge, Ars-a numai pentru ea ...
... Bosforul fără valuri Într-a Europei mîndrie ș-a Asiei verzi maluri Ca un balaur verde în lupte ostenit. Din zori și pîn-în noapte pe umeri el purtase Corăbii cu trei poduri, nenumărate vase Spre-apus și răsărit. Acum dismierdat însă de-a ginilor suflare Se legăna molatice cu-o leneșă mișcare Și, ca oglindă vie, sub cer se întindea. Iar luna zîmbitoare, și tainică, și lină, Vărsînd pe-a sale unde dulci spume de lumină, Cu fața sa bălaie în el se oglindea. Precum acele paseri, străine călătoare, Ce se abat în șesuri la asfințit de soare, Strîngînd ale lor aripi ... neclintite Pe luciul Bosfor. Era la ceasul tainic cînd geniii de noapte De la un mal la altul aduc duioase șoapte, Cînd marea-ncet adoarme cu-o suspinare grea. Atunci cînd lumea-și pune fantastica sa haină. Cînd orice zefirtrece purtînd o dulce taină, Cînd orice undă poartă în frunte-i cîte-o stea. Era la ora tristă ... luciul apei, ca paserile-acele, Să fugă-n sînul nopței, zburînd spre Dardanele, Departe de tirani. Nu se zărea atunce pe umeda cîmpie Decît scîntei și
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... de rubin. — Acolo era locul împăratului. A fost cel din urmă pahar pe care l-a băut, zise bătrâna, făcând cu deștul, capul, mâinile și trupul împăratului. Și deștul ei parcă lăsa dungi în aer. Închisei ochii, o apucai de mijloc și-i zisei tremurând: — L-am văzut! Ea se uită drept în ochii mei și-mi zise: — Peste zece zile, la miezul nopții, o să-l vezi și mai bine. Mă înfiorai. O rugai să ne coborâm în odaia noastră. Se întunecase. În dreptul unor uși cu lanțuri groase și cu lacăte cât plosca auzii un oftat lung și năbușit. — Cine-a oftat? — Nimeni, răspunse bătrâna, iuțindu-și pașii, nimeni, ți s-a părut. Nici vorbă că sărisem înaintea ei. Să mă fi tăiat, nu m-aș fi uitat îndărăt. Mă ... s-a părut, n-ai auzit nimic. — Atunci, spune-mi unde sunt. Bătrâna se plecă pe capul meu, mă sărută pe frunte și-mi zise: — Văd eu că nu adormi pân' nu ți-oi spune o poveste. Ridicai capul din pernă și bătrâna începu. A fost odată, când și pe-aici bătea vântul și se mișca apa, a fost un împărat mare ...
... Anghel - Gherghina Gherghina de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , 30 martie 1913 S-au stîns într-un aflux de sînge bujorii roși, iar albii crini Și-au anunțat de la o vreme și ei palorile lunare: Cu o mireasmă, cu o umbră, ori prin fantastice lumini, Apropiata agonie și-o prevestește fiecare. Culorile ca un incendiu, în clipa ultimului ceas, S-aprind — căci ceasul cel din urmă oricum e o apoteoză — Mai ... urnei, și, cînd moare, mai roză se preface-o roză. Gherghina singură, spre toamnă, cînd sînt grădinile pustii, Nu-mprăștie nici o mireasmă, ci rece și nepăsătoare, Cînd stă să-i vie și ei ceasul înfricoșatei agonii, Și-nalță tot mai sus în aer, zîmbind, marmoreana-i floare. Ca și cum n-ar fi fost născută cu celelalte pe pămînt, Fără palori și fără umbre, ci tot mai dreaptă în lumină, Ea luptă mîndră pîn' la urmă și
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
... jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de ... la nunte, baluri, ne ducem vreodată (Căci din nenorocire puternica natură Ne-a unit împreună c-o strânsă legătură), Râd văzându-te singur, și într-un colț deoparte, Parc-ai fi mers acolo ca să compui o carte, Iar nu ca să te bucuri cu lumea dimpreună. Dacă vreo coconiță, frumoasă, dulce, bună, Crezând că ne prefacem, ne-ndeamnă, ne poftește, Ne ia la joc, greșeala-i îndată și-o plătește; Rar să se afle damă de mijloc așa tare, Ca să n-o fac să cadă la cea dintâi mișcare. Ăsta îți e ...
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... morții de Alexandru Macedonski Toast purtat la un banchet Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă ,,Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e ... e după moarte?... Mai este altă viață Când sângele s-oprește de frigul ce-l îngheață?... Un Nu ca să rostească ce om ar îndrăzni?... Și moartea ce e oare?... — Un somn de-odihnă sfântă, În care, lutul nostru, prin lut iar se frământă, Suprema preschimbare să-și poată înlesni! Hârtia dacă arde, cenușă este-o parte, În fum ușor pe dată cealaltă se desparte; Așa și corpul nostru din două e-ntocmit La lut, rămâne lutul, de flori ca să-l brăzdeze, Iar gazele prin aer se duc să-nvioreze Aceleași ... voștri sunt tot cu voi! Nu, nu se pierde-n lume nimic, Nimic nu trece, totul e viu Firul de iarbă oricât de mic Ca
Vasile Alecsandri - Iașii în 1844
... cunoscută, care, precum am zis, seamănă că se acaț[...]ntre ele pe spetele lor, sunt cea mai vie icoană a ambiției locuitorilor lor și acele turnuri numeroase ce se ridică în văzduh par ca niște uriași ce ar căta la ei cu multă mirare și cu mare milă. Cu toate aceste, întrulocarea lor produce un efect plăcut străinului, și orașul întreg, înșirându-se în amfiteatru deasupra frumosului șes al Bahluiului, înformează un tablou original și minunat cu zidirile sale albe, cu mulțimea sa de acopereminte în fier alb, ce lucesc ca oglinzi sub razele soarelui și în sfârșit cu tot farmecul unei politii ce are două fețe, una orientală și alta europenească. Alăturarea acestor două caractere deosebite, care dovedește atât de mult înrâurirea Europei asupra unei părți dintre români, partea bogată și privilegiată, și lupta necontenită între ideile vechi și noi nu era nicidecum tipărită pe fața capitalei noastre cu vro câțiva ani mai în urmă. Atunci ea purta o fizionomie mai mult orientală; însă de când spiritele au început a se dezveli ... mucede, cu pereții afumați și crăpați, cu ferestrele mici și
George Coșbuc - Șarpele-n inimă
... George Coşbuc - Şarpele-n inimă Șarpele-n inimă de George Coșbuc M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng De brațul stâng — De ce mă spui la toți că plâng? "Să nu te văd cu vrun flăcău, Că dai de rău!" Dar ce, mă rog, sunt robul tău? N-am plâns și nu te lăuda! Am plâns, ba da, Dar nu pentru mustrarea ta! M-au întâlnit așa pe drum, Mai știu eu cum, Iar tu ești ... soră-ta cu ei; Veneau tustrei, Și-am stat puțin, și ce mai vrei? N-am voie nici atât, eu nu? Dar ce crezi tu, Și ochii să mi-i scot de-acu? Ai răsărit ca din pământ — Ei, Doamne sfânt, Îți sunt nevastă, soră-ți sunt, De nu mă ... și eu Să mă-ntîlnesc cu cine vreu? "De unde viu? Ce cat în prund? Ce flori ascund?" Ești mamă tu, ca să-ți răspund? Și-uitându-te și-n jos și-n sus Scrâșnind mi-ai spus: „Săracă fată!“ și te-ai dus. Săracă! Dar de ce să fiu? Pe suflet viu,
Enache Gane - Visul lui Cupidon
... cununa i-au pus, Asemănînd împletirea, atîtor nenorociri. Ce au făcut prin a sale, cătră răle iscusiri. Și luînd pe el de mînă, cu o multă sîlnicire Prin prăpăstii, munți și dealuri, l-au purtat spre osîndire. Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite Și ... lacomă fiară, care firea au lăsat). Atuncea să dea fecioara pe acest lacom voind Acei rîpitoare fiare cu dreptate potrivind, Cade iarăși la picioare Cupidon cu umilință Cum că se va pocăi, au dat iară făgăduință, Și l-au iertat și atuncea după nespusă răbdare Pe care poartă Minerva, cea de oameni iubitoare Cînd tot prin pustiu mergea, a trece s-au întîmplat Pe ... ca să scape în vremea cea viitoare De a unui nestatornic fericiri otrăvitoare Veacuri de nenorocire a să paște au silit Și ocheanuri de sînge ca să curgă au făcut. Sfîrșind visul ; Apolon, carele umblă singur la pusietăți În obicinuitul ceas, trecînd prin acele părți, Cu razile călduroase pe Cupidon pătrunzînd, L-au silit să se trezească cu inima tremurînd, ...
... un potop mă-nghite Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară Din vremile apuse ș-atât de fericite! Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Și ca din cărți, trecutul fantastic mi s-așterne; Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte, Cu durerosul farmec al pierderei eterne!... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfinte! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă ... cu totul minunată, Mi-o scoți, și pe-ndelete începi a mi-o descoase. Cât farmec e-n această viață, adunată Din cărți cu slovă veche și cu figuri frumoase! La patul meu, tăcută, veghind neadormită, Încet pe fruntea-mi arsă de friguri, mâna-ți luneci, În mine-ți stă viața... întreaga ta ... nu-s în stare O slabă mângâiere să-ți dau, cât de târzie, Ce dureros se stinse deșarta-ți așteptare! De fiul tău departe, stingheră și trudită, Nemaiavând puterea de-a te ruga și plânge, Azi îți privești, cu silă, viața amăgită, Cum a rămas pustie ...
Alexei Mateevici - Cântecul clopotului
... La locul sfânt de rugăciune, În cer cântarea să le sune... În zile mari de sărbătoare, La răsărit ș-apus de soare, Tu chemi stăpâni și muncitori Ai lui Hristos închinători. Chemarea-ți porți prin munți și văi: Și vin închinătorii tăi. În cer ajunge-a ta sunare, Cu dânsa și a lor cântare, Un cântec sfânt, frumos nespus, Se suie, ca tămâia,-n sus, Ducându-se în cer... Ce dor nu duce, Ce ... De toți pe lume părăsite, Și bucuria mulțumirii, Și arzătoarele dorințe De mântuire, pocăință... Un cântec sfânt, frumos nespus, Le suie toate-acestea-n sus, Și când arama-n ceruri sună... A noastră inimă răsună... O, clopote! Frumos mai suni, Când credincioșii îi aduni La locul sfânt de rugăciune ...