Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FI SUB
Rezultatele 1061 - 1070 din aproximativ 1345 pentru FI SUB.
... fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca și cum s-ar fi apărat de-o muscă, se gândi puțin, zâmbi, ș-apoi se-ntoarse către flăcăi: — Când vine doftorul? — Apoi trebuie să pice acuma. Bughea ... însemnare. — Dați-mi, că eu și mâini mă răped până la Cheatra. Doctorul luă un creion și începu să scrie, ca și cum ar fi împuns hârtia. Flăcăii râdeau înfundat. Bughea se plecă peste umărul doctorului și după ce acesta sfârși de scris, ce-i veni să facă din gură ... da din cap; după ce mântui ciobanul, îi zise: — Orișicum, taică, acela-i om cu carte; dacă ți-o zis că ai ceva, ăi fi având, mai știi? — Taci, sfinția-ta, că eu, cum ți-am spus, n-am fost bolnav de zilele mele. Popa iar clătină din cap ... și pe mine m-o găsi bolnav... Și-am pus rămășag că m-o găsi. Apoi Bughea povesti toată întâmplarea și încheie: — Să-l ...
George Coșbuc - Scumpă Țară Românească
... eu sânt, Inima de dor mi-e plină. Să te văd mereu regină Pe pământ. Să ai viață de vecie, Să sporească-al tău popor; Sub stindardul tricolor Să nu vezi decât frăție, Și-atunci, dac-o fi
Ciprian Porumbescu - Trei culori
... Ce le țin ca sfânt odor, Sunt culori de-un vechi renume Amintind de-un brav popor. Cât pe cer și cât pe lume, Vor fi aste trei culori, Vom avea un falnic nume, Și un falnic viitor. Roșu-i focul vitejiei, Jertfele ce-n veci nu pier Galben, aurul câmpiei ... Bravi și ne-nfricați eroi Liberi să trăim în țară Ziditori ai lumii noi. Iar când fraților m-oi duce De la voi și-o fi să mor Pe mormânt atunci să-mi puneți Mândrul nostru tricolor. Imnului Republicii Socialiste România Trei culori cunosc pe lume, Amintind de-un brav popor ... unește Și pe plaiul românesc Socialismul se clădește, Prin elan muncitoresc. Pentru-a patriei onoare, Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim. Cu alte neamuri sub
Alexei Mateevici - Selma Lagerl%C3%B6f
... română Multimedia la Commons Selma Lagerlöf (1858 - 1940) Biografie English Română Operă Șapte păcate de moarte (traducere de Alexei Mateevici ) Opera acestui autor intră sub incidența drepturilor de autor. Ea va putea fi
... Commons Volume Literatura popularÇŽ română (1883) Legături externe Google Books: Moses Gaster - Literatura popularÇŽ română, IG Haiman, Librar-Editor, București, 1883 Opera acestui autor intră sub incidența drepturilor de autor. Ea va putea fi
... – Marin Sorescu, poezii Cuvinte.org – Marin Sorescu, poezii Poeziile.com - Marin Sorescu, poezii Fundația ‘’Marin Sorescu’’ Opera acestui autor intră sub incidența drepturilor de autor. Ea va putea fi
... de Mateiu Caragiale În sfânta mănăstire de-ai mei părinți zidită, Muncindu-mi fără milă sărmanul trup uscat, Acoperit de zdrențe, de ani împovărat, Îndur sub bolți de jale o soartă urgisită. Frumoasă-am fost odată, senină, fericită, A țării mândră Doamnă - dar lumea m-a uitat ...
Mihai Eminescu - Pintre stânci de piatră seacă
... Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, zboară, Buza-i tremură spumând, Ochii-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daÄ�na cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când frunzele ...
Ștefan Octavian Iosif - Liniște (Iosif)
... Iosif - Linişte (Iosif) Liniște de Ștefan Octavian Iosif Fantastic joacă rândunici zglobii În cerul plin de umbră și lumină, Și-i liniște adâncă în grădină, Sub piersicii cu flori trandafirii... Cu brațele sub cap, ce bine mi-i Cum stau așa, în liniștea divină: Pământu-i cald și cheamă la hodină, Întocmai ca o mamă pe copii... Pământ ...
... diamante-n stele contopite Brilează-n noapte  tăriile negre A domei se-nsenină  și ea intră În el.  Columnele-ard sub clara ei lumină Și aruncă umbra una-ntr-alta. Ea intră-n domă... stelele-o urmează. Și noaptea sântă plină-i de-ntuneric Pe râul ...
... pământul în mână; Întreaga sa față și părul său plin De sânge-nchegat cu țărână. Luându-l în brațe mi-l dusei apoi La umbră sub poala pădurii, Spălându-i pe gene lipitul noroi Și spumele crunte-ale gurii Și-nceț ridicându-l de spate puțin Îi pusei la gura-ncleștată ...