Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 1071 - 1080 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Alexei Mateevici - Cântecul clopotului
... La locul sfânt de rugăciune, În cer cântarea să le sune... În zile mari de sărbătoare, La răsărit ș-apus de soare, Tu chemi stăpâni și muncitori Ai lui Hristos închinători. Chemarea-ți porți prin munți și văi: Și vin închinătorii tăi. În cer ajunge-a ta sunare, Cu dânsa și a lor cântare, Un cântec sfânt, frumos nespus, Se suie, ca tămâia,-n sus, Ducându-se în cer... Ce dor nu duce, Ce ... De toți pe lume părăsite, Și bucuria mulțumirii, Și arzătoarele dorințe De mântuire, pocăință... Un cântec sfânt, frumos nespus, Le suie toate-acestea-n sus, Și când arama-n ceruri sună... A noastră inimă răsună... O, clopote! Frumos mai suni, Când credincioșii îi aduni La locul sfânt de rugăciune ...
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și ... ce fulgere răsfrînge, Și-n loc de viers de aur, zbucnește-un val de sînge. Ca risipiți de vifor, toți se trezesc din vis, Bătrînu-și ia pe brațe tovarășul ucis, ÎI urcă-n șa, așază mantaua peste el, Îl leagă drept și iese cu dînsul din castel... Ci-n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXV, nr. 8, 1 august 1901. De Uhland A fost de mult un mîndru castel, cu vîlfă mare, Strălucitor departe pîn' la albastra mare, Și-n jurul lui prin parcuri, cu înflorite-alee, Săltau fîntîni vioaie în joc de curcubee. Domnea un crai acolo, în țări și prăzi avut. În tron de fier sta palid și de supuși temut ; Căci cugetu-i e spaimă, privirea lui — urgie, Și bici e tot ce spune, și sînge-i tot ce scrie. Spre-acest castel veniră doi călăreți de frunte, Cu plete blonde unul, iar celălalt — cărunte. Bătrînul bard cu harfa-i, pe-un roib împodobit ; Pășea alături sprinten tovarășul iubit. — Copilul meu, fii gata, grăi bătrînul lin, Adînc din pieptu-ți smulge și ... ce fulgere răsfrînge, Și-n loc de viers de aur, zbucnește-un val de sînge. Ca risipiți de vifor, toți se trezesc din vis, Bătrînu-și ia pe brațe tovarășul ucis, ÎI urcă-n șa, așază mantaua peste el, Îl leagă drept și iese cu dînsul din castel... Ci-n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și
Miron Costin - Letopisețul Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace
... sau cnĂ©dzi. Iară și Ardealul tot de Crăiia Ungurească au fostÅ și tot o țară, ce după ce au ruptÅ o parte Împărățiia Turcului, cu Buda și altă parte de crăiie au cuprinsÅ Neamțul cu Pojunul, unde sta și cununa Crăiei UngurĂ©sti s-au osebit acestÅ unghiÅ și s-au aședzat suptÅ cnĂ©dzi. Deci crai direptÅ Crăiei Ungurești ieste Neamțul, că la dînsîul ieste cununa Crăiei Ungurești cu Pojunul.) Zac. 4. Ține domniia pre atunce la ArdealÅ Bator JigmontÅ și aflîndÅ vrĂ©me pre voie a supunere țara cătră sine, s-au agiunsÅ cu boierii lui Aron-vodă, carii era de casa lui, că li să urîsă și lor cu faptele lui Aron-vodă, anume Ștefan Radul vornicul și RăzvanÅ hatmanul. Și cu știrea lor au trimis oști Bator și l-au luat pre Aron-vodă cu toată casa lui și l-au dus la sine la Belgrad, unde și s-au fîrșit și viiața. Iară în locul lui pusesă pre Ștefan Radul vornicul domnÅ în Suceavă. Zac. 5. La lĂ©și crăiia JigmontÅ pre atunce, ficiorul craiului șvedzăscÅ, iară hatman mare era Zamoyschii. VădzindÅ lĂ©șii c-au pus Bator de la sine domnÅ în
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... datorie a noastră indispensabilă a esplica lectorilor noștri ce înțelegem prin slujnicar și slujnicărie; căci daca zicem slujnicar, cată să zicem și slujnicărie, precum militar — militărie, cizmar — cizmărie și altele mai multe ce se termină prin ar și rie. Slujnicăria este o societate secretă ca a francmasonilor, carbonarilor și sansimonienilor [1], este o plantă exotică și detestabilă, a căria naștere și întindere în țara noastră o datorăm sărăciei vicioase și marei lipse de cultură morală a unei părți din junimea noastră. Ca societate secretă, slujnicăria are maeștrii ei, lojile, venditele, prozeliții și chiar cinismul ei [2]. Deosebirea este numai că doctrinele acestei societăți tind foarte mult la degradare și materialism. Ca să ajungă cineva la gradul de perfect slujnicar, cată, mai întîi de toate, să facă amor cu slujnicele, să suspine neîncetat pentru dînsele și să sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca să poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi. Slujnicarii se recrutează mai totdauna dintre gentilomii de mahala și mai cu seamă din mahalalele: Cuibul cu
Gheorghe Asachi - Oaia și mielul
... Gheorghe Asachi - Oaia şi mielul Oaia și mielul de Gheorghe Asachi Spunea mielului odată Maica oaia: Fătul meu, Eu sunt foarte întristată Cugetând la traiul tău. Ah, păstorul te va prinde, Abia ... un pic, Și la măcelar te-a vinde, Ce călău altfeli i zic. Depărtat de l-a ta mumă, Acii cruzi și răi tirani Te despoaie, te zugrumă Și te vând apoi pe bani. De-altă parte se învită Lupul, ce-i cu dânșii văr, Ca și el să te înghită Cu ciolane și cu păr. C-un cuvânt, fără-ndurare Toți pre tine te urăsc, Ș-abia traiul îți răsare, Iacă-ndată îl răpesc! Chiar în contra însuși firei ...
George Topîrceanu - Furtuna (Topîrceanu)
... Topîrceanu - Furtuna (Topîrceanu) Furtuna de George Topîrceanu Nimeni n-a rămas în stradă. Norii negri vin grămadă. Zboară frunzele uscate În văzduh împrăștiate Și salcâmii stau să cadă: Bate vântul, bate... A ieșit de la răscruce O femeie care duce Un copil de mână... Sună Porți izbite ... de furtună Și femeia face cruce: Fulgeră și tună. Dar a norilor năframă Se sfâșie... Biata mamă, Cu puterile scăzute, Vrea copilul să-și ajute Și cu glas pierdut îl cheamă: — Hai cu mama, iute! L-a luat acum în brațe. Ploaia o izbește-n față. Bolta parcă-i spartă-n două... Cu
... de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 22, 7 iulie 1891 Damian, poetul liric, Trubadurul pesimist, Își lungește-a drum privirea Și pe gînduri cade trist. Căci în lumea asta crudă Și avară pentru el, A-nceput să i se-nfunde Cu viața de tembel. "Ah, bătrînă năzuroasă, Pentru ce atîta fard, Dacă nu-nțelegi durerea Și iubirea unui bard?" Damian vorbește singur. "Luni întregi te-am urmărit; Nopți de iarnă sub fereastră-ți, Tremurînd și zgrebulit, Așteptam să-ți pleci privirea Și un semn să-mi faci, oftînd; Am răbdat și frig și foame Și tot îmi ziceam în gînd: Tu, bătrînă și bogată, Eu sunt tînăr și sărac... Ce nu-mi cumperi tinerețea ! Cum ți-aș mai veni de hac ! Dar atîta chin și versuri Fără de folos mi-au fost: A plecat la băi ingrata... Grea-i viața fără rost ! Și-acum tot ce-mi mai rămîne E să plec iar la «vînat»: La revista mea Progresul Să mai fac un abonat !..." Fluierînd, își șterge ... c-un sfert de oră Înaintea dumitale Tot ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... după marea revoluție, Baour de Lormian, celebru prin polemici în distihuri avute cu colegul său de lirism și de academie, Lebrun. Epigrama franceză moare odată cu restaurația și e înlocuită de caricaturi și de legendele lor. Iar mai târziu de impetuozitatea presei cotidiane, care izbește în cei mai cu talent, fără menajamente și fără reticențe. Revoluția franceză cu Drepturile omului acordând libertate de a cugeta și de a scrie, fabula, apologul și epigrama s-au perimat cu desăvârșire, fiecare putând să-și spună părerile fără frică și fără înconjur. Jurnalismul, într-adevăr, tinde nu numai în Franța, dar chiar la noi și pretutindeni, să înlocuiască, pe lângă satiră și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa de partid, când e condusă de un fruntaș politic, combătând un regim advers, caută să i ... s-a perimat nu din lipsa de epitete, ci din lipsă de eroi. Ea este de asemeni elegia care plânge pe ruinele trecutului și înlocuiește cu succes elocința, critica și morala. Trebuie să recunoaștem că, pe când vechile forme literare tind să dispară, înghițite de noua sensibilitate ieșită din ciocnirea războiului cu ideologia dezamăgită a unei tinerimi nesatisfăcute, jurnalismul prinde aripi noi
Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Tunsul (Alecsandri) Vestea-n țară a ajuns De un hoț cu nume Tuns, Că prin codri a ieșit De șase-ntovărășit, Toți voinici, aleși panduri, Oaspeți ageri de păduri, Ce se port din crâng ... zicând cu bine: ,,De unde vii, măi creștine? Din ce sat, din ce oraș? Luat-ai la drum răvaș Să nu pătimești cevaș? Te jur cu pistolu-n piept, Spune mie tot cu drept, De ai bani mai multicei, Dă-mi jumătate din ei, Că-ți dau la mână răvaș Să nu rămâi păgubaș, Și cu vreme de-oi trăi, Pân-într-unul ți-oi plăti, Dar cumva de-oi muri eu, Ți-i va plăti Dumnezeu!" Vai! sărmanul voinicel! Sărăcuț ... păcatul l-a gonit, Cu moarte l-a pedepsit! ↑ Istoria Tunsului a fost scrisă de un autor rus și tipărită într-un calendar, după ocupația Valahiei de către armiile rusești, la 1828. O parte din acea istorie anecdotică a fost tradusă de ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
... Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht Vergiss-Mein-Nicht de Constantin Negruzzi Viața este în trecut și în viitor: dorință și căință, în cea întâi jumătate a vieții omul încă nu trăiește și apoi începe a muri. Conștiința ticăloșiei noastre ne depărtează pururea cu privirea înainte sau înapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului ... floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându-și pururea picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui ... plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care acopăr fața lui galbănă de sânge și de sudoare. Heinrich lăsase la Maiensa o fată care aștepta înturnarea lui; care să deștepta noaptea când era furtună și ...